Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Partea a doua a poveştii ciobanului longeviv conţine mărturii ale celor care l-au cunoscut. L-am întrebat pe Dumitru I. Popescu, fostul secretar al comunei Ilovăţ, de ce-l purta pe moş Mandău pe la toate inaugurările comuniste la care apărea Ceauşescu. “Am umblat cu el toată ţara, că eram secretarul Primăriei…De ce? Ca să se întâlnească cu Ceauşescu pentru că avea o figură deosebită, o barbă mare, nu se tundea, nu se bărbierea, vorbea frumos, şi de aceea la evenimente eram prezenţi şi noi cu moşul. Eram în calitate de reprezentat local şi îl prezentam ca om longeviv, cât avea pe atunci, peste 100 de ani…Era vorbăreţ…Întrebau mai-marii partidului comunist ce a mâncat în viaţă de a trăit atâta. Şi el le răspundea. Păi ce să mănânc, zicea, ciuperci de pădure, mure, lapte de capră, că avea o capră, Buşa o chema. O mulgea, se ducea cu ea prin preajmă. O bucată de carne dacă i se dădea zicea: nu mănânc otrăvuri din astea…Se învăţase aşa. Pica casa pe el şi noi i-am făcut, împreună cu primarul, i-am făcut casa, la marginea cătunului Firizu, la 200 de metri de mănăstirea de azi. Ţinea foarte mult la noi că-i făcusem căsuţa acolo. Ca bojdeuca lui Creangă, cu tindă în faţă şi în spatele casei ţinea capre. Nu stătea o clipă în viaţa lui fără capra Buşa. Mai prindea vara peşte pe râul Coşuştea. El nu ştia de noţiunea aceasta a timpului. Stătea 4-5 ore de prindea o strachină de peşte şi mânca din ea două zile. El, Stamate, s-a născut într-o comună limitrofă cu Firizu, el a venit acolo la soţia lui. La 40 de ani s-a căsătorit prima dată. Satul Rudina, comuna Bâla, e o staţiune acolo. A avut copii aici. O nepoată de-a lui a murit acum de curând, Ecaterina…Trei fete a avut şi un băiat…Oamenii din sat i-au dat porecla de Moş Mandău. Îi plăcea să se laude că a trăit pe timpul regelui, şi comuniştilor nu prea le convenea să pomenească numele regelui. Veneau ziarişti de Bucureşti şi chiar de peste hotare şi spunea că a trăit şi pe timpul regelui Carol, şi pe timpul lui Ferdinand. Şi-a iubit nevasta, şi-a iubit fetele. I-a rămas un strănepot”, a mai spus Dumitru Popescu.
Bea, cânta şi juca la horă, cu muierile
Ion Belitu (99 de ani), miliţian, fostul şef de post din comună: “Când l-am văzut prima dată aveam cam 32 de ani. Mergeam deseori pe acolo în patrulare şi stăteam cu el de vorbă. Îmi povestea de femeie, cum a trăit el. A venit şi aici, în comună, l-a primit primarul cu noi, cu şeful de post, cu mine. I-am dat o bere moşului…Domnule, când a murit nu s-au găsit actele lui. Dar secretarul Sfatului comunei mi-a spus: domnule şef, zice, dacă nu are 130 de ani? Totuşi copilul ăl mare al lui avea deja 90 de ani. Şi au pus aşa, din burtă, 128 de ani, dar cu siguranţă că a trăit mult mai mult”, spune Ion Belitu. Dar povestea cum umbla cu mândrele?, îl întreb pe bătrân. “Domnu’ şef, îmi zicea, am avut şi mândre, dar eu cu ciobănitul, cu oile m-am hrănit. Eu plecam primăvara la munte şi veneam toamna. Eu nu mâncam carne, eu doar cu mere pădureţe trăiam. Ca om, avea o babă şi el, ca fiecare. Mă respecta ca miliţian. Mi-a zis odată: domnu şef, am omorât un porc misteţ cu securea. Am fugărit porcul, m-am dat după un copac, a trecut porcul pe lângă copac, am tras cu securea în cap şi exact dintr-o lovitură l-am doborât. Era precis moşul şi tare, n-aveai treabă cu el. Voinic şi priceput. Era cioban, se ocupa cu oieritul. Lua la munte oile oamenilor, caprele lor. De primăvara, până toamna. Baba îl purta frumos, curat, în costum popular cusut de ea. Umbla cu ciomagul în mână să se păzească de lupi. Cânta din fluier. Se înţelegea bine cu oamenii, era paşnic. Stătea în pădure, acolo unde se face acum mănăstire. Acolo e casa lui, Primăria i-a făcut casa. Îmi aduc aminte că a venit televiziunea şi l-a filmat. Nepoata lui e bătrână şi ea. Ilie Stamate cânta după oi aşa cu fluierul. Şi când venea acasă era rugat de oamenii din sat să cânte, că nu erau lăutari ca acum. Şi el cânta cu fluierul, cânta din frunză, păi dacă o viaţă întreagă a fost numai la oi... Juca şi la horă, la Paşti. Cu muierile. De băut, bea şi ţuică, şi bere, şi vin, dar nu mult. Îi plăcea. Până să cadă la pat. De atunci n-a mai putut. A zăcut vreo doi ani şi mai bine. L-a înmormântat la deal în cimitir. Rar găseşti astfel de oameni”, mai povesteşte Ion Belitu. Dar de secretul longevităţii l-aţi întrebat? “Am stat cu el de vorbă şi a zis că el n-a mâncat 3-4 kilograme de carne în total în toată viaţa lui”. Doamna Bondoc, din comuna Ilovăţ, l-a cunoscut şi ea. “Ilie Stamate acolo a locuit lângă mănăstire. Ultima oară a locuit singur, a avut nişte rude dar au murit şi alea. L-am văzut în anii ăia. Toată lumea ştia de el. A stat într-o căsuţă bătrânească, săracul, vai de capul lui, îi mai duceam noi, vecinii de pe acolo, mâncare. Nu avea niciun sprijin, nicio pensie. Casa era ca o colibă. El nu a mai avut posibilitatea să mai facă nimic”. Ecaterina Lupu (comuna Ilovăţ): “Eu sunt învăţătoare. Moş Mandău era bătrân, cu barbă albă, purta o căciulă de miel în cap. Avea o căsuţă mică, retrasă pe vale, la poalele muntelui, izolată de cătunul Firizu. Bunicul dinspre mamă era foarte bun prieten”.
Moş Mandău s-a căsătorit la 40 de ani
Sevastiţa Mănescu (51 de ani), nepoata moşului: “El a trăit cu sora bunicului meu! Am fost chiar vecini, aproape de el stăteam eu ândva în casa părintească. Mi se pare că înfiase un băiat care era de pe la munte şi avea grijă de dânsul şi de nevastă. Cu prima soţie a avut două fete, dar cu sora lui bunicul meu nu a avut niciun copil. Nu prea vorbea. El a trăit mai mult pustnic, mai mult în pădure, până să vină să stea în sat, avea capre”.
Doamna Ebetiuc (73 de ani). “Am fost vecină cu el o perioadă lungă. M-am căsătorit acolo în ‘61 , cu un nepot al lor, al babei, a doua sau a treia. A murit cam prin ‘66 sau ’67 mi se pare. Moş Mandău s-a căsătorit la 40 de ani, ştiu de la socrii mei. Veneau vizitatori de la Bucureşti, din toate judeţele, întotdeauna avea vizitatori. Îl întrebau cum a trăit, cum a fost în viaţă, îi aduceau de toate. Veneau mulţi, îl pozau, îl intervievau Îmi amintesc că la înmormântare au fost mulţi oameni, am fost şi eu, sătenii în principal, la cimitirul satului.”, şi-a amintit femeia. Alături de Maftei Pop din Osoi (Cluj), Ilie Stamate rămâne unul dintre longevivii de seamă ai României. Urmele lui se mai găsesc şi astăzi în pustietăţile Mehedinţiului.
