Întâmpinâdu-l pe Hannibal, în Alpi

Înălţimea e, în primul rând, o dimensiune a lanţului muntos, supranumit „diamantul Alpilor”, care flanchează micul orăşel situat la 100 km de Innsbruck. Sölden e una dintre cele mai cunoscute staţiuni de schi din Tirol. Aici, pe un gheţar, s-a desfăşurat un spectacol unic: „Întâmpinarea lui Hannibal”.
Mutând actorii de pe scena teatrului în decorul natural al Alpilor, regizorul Hubert Lepka a adus, într-o singură seară, la rampa deschisă pe 3 kilometri, sute de personaje istorice şi maşinile lor zburătoare.
Istoria lui Hannibal e arhicunoscută: cartaginezul a vrut să cucerească Roma cu o armată însoţită de elefanţi, luându-şi prin surprindere adversarul atacat după o trecere incredibilă a Alpilor.

Învingător, la început, Hannibal a fost învins, la rândul său, de frig, de foame şi de trădarea prietenilor. Tot acest spectacol a fost  regândit la scară topografică mărită şi, pentru 70 de minute, amatorii de senzaţii tari au intrat într-o spirală incredibilă a efectelor pirotehnice şi a muzicii de film. În urieşescul spectacol de sunet şi lumină „Întâmpinarea lui Hannibal”, sute de schiori au participat la lupta dintre romani şi cartaginezi. Hannibal a coborât din elicopter pentru a-şi îmbărbăta oştenii, avioanele au făcut loopinguri ca în al doilea război mondial, aprinzâd zăpada cu lichid incendiar. Miroase a Războiul Stelelor, dar Lepka ştie să strângă la timp robinetul imaginaţiei, cât să le facă pe doamnele fine a-l plânge pe Hannibal. Totul, la 100 de euro biletul.

Un taximetrist român pe gheţar
Interesant pentru mine a fost şi drumul de la Sölden până la gheţar. Cum obiceiul, aici, e de a lua taxiul, m-am conformat; aşa, am făcut cunoştinţă cu  DanŢuruş, şofer din Orăştie, de 20 de ani în Sölden. Adevarăt filosof al imigraţiei româneşti, el mi-a promis că mă va ţine la curent cu ce va face de Paşti.

Azi am primit următorul mesaj  de la el: „Stimate domn. Abia acum reuşesc să vă scriu, lucru pentru care îmi cer scuze; nu am reuşit încă să fac poze, deoarece am avut foarte mult de lucru la taxi şi foarte puţin timp liber. Oricum, de Sărbătorile de Paşti de obicei avem o masă specific românească, iar rolul bucatarului îmi revine întotdeauna mie. M-aţi întrebat, în interviu, dacă sunt un om realizat: ar fi trebuit să răspund că cea mai mare realizare ar fi cei doi băieţi care sunt sănătoşi şi pentru care mulţumesc lui Dumnezeu; celelalte lucruri materiale sunt trecătoare. Am mai spus că mă consider un om norocos: asa este, eu cred că am cunoscut norocul şi că l-am urmat. Nu am avut numai succese, am avut şi eşecuri (financiar vorbind), dar am învăţat din eşecuri că banii pierduţi se pot recâştiga; numai timpul pierdut rămâne pentru totdeauna pierdut. La întrebarea finală pe care mi-aţi pus-o – ce aş recomanda tinerilor dacă ar dori să plece din România? – aş răspunde: Dacă li se oferă o şansă pentru o viaţă mai bună, o slujbă mai bine plătită, dacă pot face carieră, să-şi urmeze şansa fără ezitare. Fiecare ar trebui să aibă un ţel în viaţă, cu cât este mai mare, cu atât problemele care apar pe parcurs sunt nesemnificative în comparaţie cu ţelul ales. Mulţi dintre românii stabiliţi în străinătate şi-au atins ţelurile, au făcut carieră, bani, nume, dar majoritatea o să se întoarcă, mai devreme sau mai târziu, în patria mamă. Vrem, nu vrem, pământul ne atrage; pe parcursul anilor, uităm multe lucruri, dar pământul unde am făcut primii paşi nu-l vom uita niciodată! Vă mulţumesc, cu tot respectul! Dan Ţuruş”.

Printre gheţari, românul imigrant s-a dove­dit a fi mai puternic decât Hannibal. Nu l-au învins vremurile...