Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spre sfârşitul vieţii lui, destoinicul principe fu lovit de paralizie şi timp de mai mulţi ani, purtat într-un scaun cu roţi; dar mintea îi rămase limpede şi stăpână pe sine până în ultima zi. De fapt, mi se pare că-şi guverna familia cu o vargă de fier. Dintre cei patru fii ai lui: Leopold, Charles, Freederick şi Anton, desigur Charles e cel care moştenise însuşirile politice ale tatălui său şi împreună cu ele, voinţa lui de fier. Anton muri de o moarte de viteaz în urma rănilor primite în bătălia de la Sadowa, în timpul războiului de la 1866, între Prusia şi Austria. Dar fiul cel mai mare, Leopold viitorul meu socru, are şi el o ciudată pagină în istorie. În anul 1868, izbucni în Spania o revoluţie în care fu detronată regina Elisabeta, iar tronul oferit prinţului Leopold, fiul cel mai mare al lui Karl Anton. Această propunere fu energic, respinsă de către tată şi fiu; de altfel nu era privită cu ochi buni nici de regele Prusiei, căci se temea de complicaţii din partea Franţei. Atunci Spania oferi tronul lui Frederick, al treilea fiu al lui Karl Anton, dar şi el îl refuză. Aceste refuzuri neclintite erau datorate, îndeosebi, prieteniei personale dintre Napoleon al III-lea şi Casa de Hohensollern. Mama lui Karl Anton fusese o Murat, ceea ce lămureşte simpatia dintre aceste două familii.
Intrigile politice nu se opriră aci şi dacă cei în cauză îşi menţinură staornic refuzul, alţii nu-şi încetaseră uneltirile ascunse. În Spania, campania era încurajată de mareşalul-prim care, de când cu dezastrul din Mexic, păstrase o duşmănie împotriva lui Napoleon al III-lea. Dar în Germania, Bismark, omul de fier, îşi urmărea planul de a izola Franţa şi de a o înconjura de duşmani.
Toate aceste uneltiri tainice fură, pe cât se poate, ţinute ascuns de cei doi Hohenzollerni, până să ajungă planul la realizare. În iunie 1870, Bismarck izbuti să atragă de partea lui pe regele Prusiei. Acesta convocă la Berlinm un consiliu de familie în care Karl Anton şi fiul său, Leopold, fură îndemnaţi să accepte propunerea Spaniei, ceea ce făcură, în sfârşit, cu totul contra voinţei lor.
După aceea, s-au desfăşurat faptele, pe care desigur le cunosc toţi cei ce şi-au studiat cărţile de istorie, din acel timp; însă lucrurile merg atât de repede şi atâtea s-au întâmplat de atunci, încât evenimentele mai vechi, încep să se uite.
Bătrânul rege Wilhelm, care-şi făcea cura la Ems, primi la 9 iulie 1870, pe Benidetti, ambasadorul Franţei în Prusia. Benidetti stărui pe lângă rege să poruncească familiei lui să refuze tronul Spaniei. Regele răspunse că nu putea să facă aceasta decât cu învoiala lui Karl Anton şi a fiului său. În ziua de 11 iunie, Benidetti îşi reînnoi cererea, iar regele dădu acelaşi răspuns. În aceeaşi după-amiază, se răspândi vestea că prinţul Leopold renunţase la tronul Spaniei. Gramont, ministrul francez al Afacerilor Străine, ceru o renunţare oficială, semnată de guvernul Prusiei. Benidetti ceru o a treia audienţă, pentru a stărui asupra acestui punct şi mai ceru să facă regele o declaraţie – pe care s-o telegrafieze la Paris - în care să arate că se va opune, pe viitor, la orice eventuală candidatură a prinţului Leopold, la tronul Spaniei. Regele refuză.
În după-amiaza aceleiaşi zile, Benidetti ceru să fie primit înc-o dată. Regele, păstrând formele cele mai curtenitoare, acordă audienţa, dar cei ce doreau război făcură să parcă acest refuz ca o insultă adusă Franţei; îndată după aceasta, Benidetti primi ordinul să părăsească Germania, iar Werther, ambasadorul Prusiei la Paris, să părăsească Franţa.
În ziua de 19 iulie, reprezentantul Franţei la Berlin prezenta Germaniei declaraţia de război a Franţei. Astfel trăsese Bismarck sforile pentru izbutirea planului său ascuns.
Multe dintre aceste întâmplări au putut fi necunoscute sau uitate, de aceea, vorbind de familia Hohenzollern, am crezut de folos să le reamintesc cititorilor.
