x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Invenţii demne de un târg internaţional

Invenţii demne de un târg internaţional

de Loreta Popa    |    17 Oct 2010   •   00:00
Invenţii demne de un târg internaţional

Între 6 şi 9 oc­tom­-b­rie a avut loc la Ro­mexpo, în Capi­ta­lă, cea de-a 14-a ediţie a Salonului Interna­ţional de Invenţii, Cercetare ştiinţifică şi Teh­no­logii Noi "INVENTIKA-2010", în acelaşi timp cu cea de-a 36-a ediţie a Târgului Tehnic Inter­na­ţio­nal Bucureşti (TIB).

Este un lucru prea binecunoscut că românul se descurcă în orice situaţie şi este inventiv atunci când altcineva s-ar lăsa păgubaş. Astfel, nu pare deloc nelalocul ei ideea ca România să fie gazda perfectă a unui Salon Internaţional de Invenţii, sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi al Salonului Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva, cu statutul de eveniment oficial al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală - OMPI şi beneficiind de susţinerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.

Nenumăraţi inventatori şi cercetători, reprezentanţi ai unor mari firme producătoare şi comerciale, au fost prezenţi la INVENTIKA-2010, mediul ideal de promovare a inteligenţei tehnice româneşti în competiţia internaţională. Creaţiile acestora au putut fi admirate, încercate şi jurizate de un juriu internaţional, care de altfel le-a oferit premii celor mai iscusiţi.

Pe perioada salonului au avut loc conferinţe, work-shopuri, mese rotunde, gândite să vină în sprijinul inventatorilor, pentru a putea să-şi prezinte invenţiile şi să realizeze contactele utile în vederea încheierii de parteneriate.


O TEHNOLOGIE APARTE
Una dintre cele mai interesante tehnologii prezentate, ce se află în perioada de implementare pe teritoriul Europei şi care deja funcţionează la Universitatea Agronomică din Iaşi, aparţine companiei ame­ricane Navigator Development Group. La Iaşi există deja un centru unic în ţară, format din cinci laboratoare care permit desfăşurarea unor activităţi 3D, holografice şi de teleprezenţă. În cele cinci laboratoare ale centrului tehnologia avansată a acestui mileniu este la ea acasă. Vizitatorii Salonului de Invenţii au putut admira un sistem cu care studenţii de la Iaşi s-au obişnuit. De la simulări auto până la experimente în domeniul dezastrelor naturale, această tehnologie transformă lumea reală într-o lume artificială. Simulările pot fi din domeniul agriculturii, al industriei alimentare, din domeniul me­dicinei, al chimiei şi chiar din domeniul secret armat. Poţi pătrunde în interiorul unei celule umane, al unui elicopter folosit de armată sau poţi ajunge până la cea mai îndepărtată planetă din sistemul solar. Totul până în cele mai fine detalii. Albert L. Patterson III, preşedinte Navigator Development Group, care a avut încredere că sistemul poate fi implementat în România în ciuda crizei mondiale, spunea la deschiderea Laboratorului de la Iaşi: "Ne îndreptăm spre un mediu de lucru tot mai avansat din punct de vedere informatic, spre o tipologie la baza căreia stătea textul scris. Dacă înainte puteam să facem o fotografie care să valoreze cât o mie de cuvinte şi i-o puteam oferi utilizatorului ca şi învăţare interactivă, acum putem să luăm obiectele, fără să mai fim nevoiţi să transpunem experienţa în cuvinte scrise, şi mo­dificând scenariul întâmplărilor le putem traduce în mai multe "limbi vizuale". Orice universitate care se respectă ar avea nevoie de un astfel de laborator 3D, pentru că instruirea se va face în condiţii mult mai bune, iar absolvenţii vor fi mai bine pregătiţi, iar nu în ultimul rând pentru că se pot realiza proiecte de cer­cetare. Atât profesorii, cât şi studenţii au posibilitatea să transforme informaţii 2D în 3D, să efectueze simulări ale diverselor activităţi derulate în cadrul procesului educaţional, laboratoarele având şi capabilităţi holografice şi de teleprezenţă. Se ştie foarte bine că 83% din totalul comunicării este reprezentat de comunicarea vizualizată. Astfel, pentru o mai bună asimilare a informaţiilor, sălile de clasă obişnuite au fost transformate radical, în interiorul lor utilizându-se ochelari speciali, fiecare pupitru fiind dotat cu un calculator, studentul având posibilitatea ca prin câteva comenzi să dezintegreze o celulă animală sau să dezasambleze un tractor sau chiar să-l conducă virtual. "Laboratorul de Instruire Vizuală oferă un mediu creativ şi stimulant, astfel încât studenţii îşi pot comunica virtual şi vizual propriile idei şi descoperiri", ne-a spus Romeo Oiţă, Country Manager Navigator Innovations România. "Obiectele 3D plutesc în mijlocul clasei, transformată într-un spaţiu 3D interactiv. De asemenea, minunile tehnicii îşi fac simţite prezenţa în acest laborator care interconectează multiplele staţii de lucru cu o experienţă holografică. Un mare avantaj îl reprezintă faptul că se pun la un loc informaţii şi date din toate centrele de excelenţă din lume. Cu ajutorul centrului acesta se vor face paşi importanţi în cercetare. Sistemul poate fi pus la dispoziţia companiilor de formatori de profesii şi astfel putem avea o acoperire regională, dacă nu una chiar naţională de reconversie profesională, atât de necesară în economia românească, deoarece oferă o spe­ranţă celor care au rămas fără slujbă. De asemenea, teleprezenţa oferă posibilitatea învăţământului la distanţă, care permite elevului să participe la cursul unui profesor ce poate să predea la distanţe mari unui număr mare de clase. Dacă elevul pierde lecţia o poate regăsi în serverul sistemului", a mai explicat Romeo Oiţă.

×
Subiecte în articol: alte orizonturi