Istorii din Bucureşti. Hotelul Palace

La începutul secolului XX îşi deschidea porţile pentru public unul dintre cele mai moderne hoteluri ale timpului. Adrian Majuru ne poartă prin porţile timpului pentru a cunoaşte povestea acestui hotel, care astăzi renaşte precum pasărea Phoenix.

A fost o vreme când balta Cişmigiului, în vremuri ploioase, creştea într-atât de mult încât ameninţa biserica Sărindarului, aflată pe locul de astăzi al Cercului Militar. După amenajarea parcului la mijlocul secolului al XIX-lea,  apar şi primii locuitori în preajmă. Astfel, străvechea uliţă a Brezoianului, care traversa de la sud la nord mahalaua omonimă, este pentru prima oară pietruită.

Ceea ce ne interesează pe noi este locul unde se află astăzi vechea berărie Gambrinus. Ei bine, la 1856, acest punct din intersecţia bulevardului Elizabeta cu strada Brezoianu, era ocupat de un anume Sameşu Dumitrache, care avea vis-a-vis ca vecină, către strada Ion Zalomit pe “Bibica Roseti”.

Peste douăzeci de ani, zona este uşor sistematizată, prin regularizarea cursului Dâmboviţei şi amenajarea bulevardului Elizabeta, care dincolo de hotelul Bulevard şi Sărindar era străjuită de case ascunse de grădini întinse. Situaţia se schimbă către finalul secolului al XIX-lea, când sunt ridicate majoritatea clădirilor moderne din preajma Cişmigiului. La începutul secolului XX, pe locul berăriei Gambrinus, era un teren aflat în proprietatea lui S.Prager. În preajma izbucnirii primului război mondial, acest teren este cumpărat de N.Nacu Pissiota, inginer de profesie, care dezvoltă cu succes una dintre cele mai reuşite afaceri hoteliere. El construieşte între 1913-1915 cel mai modern hotel din această parte a oraşului şi cu cele mai utilate servicii hoteliere ale timpului.

Hotelul Palace şi-a deschis porţile pentru clienţi în primăvara anului 1915, avându-l ca director pe George Fabris, la rândul său, fost «director al serviciului Apartamentelor şi Voiagelor M.S.Regelui Leopold al I-lea»(al Belgiei) şi a «diferite mari hoteluri europene».

Palace Hotel era la acea vreme, «singurul hotel din Bucureşti, înzestrat cu tot confortul cel mai modern şi mai rafinat»: două sute de camere şi saloane; apartamente cu sală de baie şi toalete; lavabouri şi «bidets» alimentate cu apă caldă şi rece în toate camerele. Hotelul avea zece săli publice de băi, salon de primire, săli de lectură şi de corespondenţă, bar şi sală de biliard «engleze şi franceze», restaurant cu galerie superioară (unde se va aşeza ulterior binecunoscuta berărie Gambrinus). Se mai putea lăuda cu bucătărie franceză şi română «de primul rang, serviciu à la carte şi cu preţuri fixe». Clienţii se puteau bucura şi de alte noi înlesniri ale epocii: două ascensorii, încălzire centrală, «ventilaţiune aspirantă şi refulantă», telefoane în toate camerele, «precum şi în toate etajele în legătură cu oraşul».

Dintre distracţii, hotelierii organizau concerte simfonice la orele de masă sau «Five o clock Tea», pentru cei mai pretenţioşi. Se ofereau aranjamente speciale pentru familii şi pentru şederi de lungă durată. Serviciile oferite erau completate cu banalul astăzi «Omnibus-Automobil la toate trenurile».

Hotelul Palace a rezistat vremurilor, naţionalizarea aducându-i un nume nou: hotelul «Cişmigiu». Pentru generaţiile mai vârstnice, hotelul Palace rămâne pentru întotdeauna alăturat cu primele tramvaie electrice, care circulau cândva prin faţa Universităţii şi coborau pe bulevardul Elizabeta, pe lângă hotelul Palace, către Podul Eroilor şi Facultatea de Medicină.

Cum putea fi o zi în a hotelul Palace acum 80 de ani? Puteai fi surprins să descoperi că în saloanele sale se vorbeau fluent cele mai cunoscute limbi ale Europei iar româneşte cu totul întâmplător. Până şi chelnerii trebuiau să vorbească fluent franceza. Mulţi erau aduşi  din Franţa sau Italia, adesea întregul serviciu hotelier, de la cameristă la bucătar. În Salonul de primire, până la completarea formularelor cu antet elegant, erau servite produsele de ciocolată ale renumitei - pe atunci - fabrici «Berindei», alăturate delicateselor fine ale «cofetăriei regale Nae Drăghiceanu, fost elev şi colaborator al casei Capşa».

Berea preferată a epocii era «Sleepingcar», produsă de fabrica Bragadiru, alături de mai populara bere «Rahova» sau uitata bere «Luther» adusă din import. Serile şi nopţile verilor călduroase erau animate în Cişmigiul apropiat sau în varieteurile de pe strada Regală. Hotelul Palace era aidoma hotelurilor moderne din Londra sau Paris deoarece exista în România acelor timpuri consumatori ale căror preocupări şi comportamente nu se deosebeau de umanitatea care se derula în oraşele amintite. Aceşti oameni, puţini la număr în comparaţie cu restul populaţiei, au dat Bucureştiului o dimensiune umană europeană. Ea nu poate exista decât prin aceia care o descoperă, o înţeleg şi o trăiesc prind detalii cotidiene. Hotelul Palace şi lumea care forfota în jurul său a fost un mic decupaj de cotidian european, care se doreşte a fi recuperat.