Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cândva doar un târg pitoresc, dar atât de frumos încât i s-a spus "cheia regatului Galiţiei", Allariz - localitate din provincia spaniolă Ourense - adăposteşte astăzi una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Ordinului Sfintei Clara. Şi încă una înfiinţată de o regină.
În anul 1286, Viollante de Castilia făcea o donaţie importantă pentru ridicarea edificiului care avea să adăpostească de-a lungul secolelor mii de surori şi măicuţe.
Viollante de Castilia nu este însă singurul "os domnesc" legat de târgul galiţian. Se spune că aici, datorită frumuseţilor locului şi a proprietăţilor curative ale aerului, veneau să se odihnească, în Evul Mediu, regi şi regine, şi tot aici s-a întâmplat să se afle, când s-au pornit durerile facerii, şi mama regelui castilian Fernando al III-lea, cunoscut sub numele de Sfântul. Naşterea sa în aceste locuri minunate trebuie să fi determinat şi gestul reginei Viollante de a fonda o mănăstire la Allariz.
Fără a avea o valoare arhitecturală extraordinară, mănăstirea are însă o suprafaţă uriaşă, fiind descrisă ca "el mayor claustro de Galicia", unii spunând că ar fi şi "cea mai mare" (el mayor) din Spania.
Despre cei care şi-au perindat viaţa pe aici vreme de veacuri ştim astăzi relativ puţin. Există însă o cronică a evenimentelor importante, care menţionează vizita capetelor regale ale Spaniei şi faptul că măicuţele erau harnice şi pricepute. În majoritatea lor, documentele mănăstirii au fost confiscate în timpul secularizării, însă legendele şi cutumele s-au păstrat, duse mai departe din om în om.
Se ştie, de exemplu, că surorile din Ordinul Sfintei Clara obişnuiau să pregătească tot felul de dulciuri delicioase, de la cele mai simple până la cele mai rafinate. Pentru urechea noastră, numele lor sunt exotice: kimbos, canutillos, coquitos, tronco de Navidad, alfajores ş.a. Până la urmă nu sunt decât simpli biscuiţi, fursecuri, clătite, checuri, torturi...
Astăzi la Mănăstirea Sfânta Clara din Allariz sunt 29 de măicuţe şi surori. Intrată în uitare la începutul secolului al XX-lea, congregaţia a renăscut în anul 1957, atunci când aici a venit de la o mănăstire din Cantalapiedra maica Maria Ines del Dulce Nombre, împreună cu alte patru surori.
Având o personalitate puternică şi spirit organizatoric, maica Maria Ines a reuşit să dea un nou spirit mănăstirii. Astăzi, mănăstirea este deschisă oricui doreşte să intre în ea, iar, după festivităţile solemne şi Sărbătorile liturgice de Crăciun şi de Paşte, credincioşii sunt adeseori invitaţi la o masă creştină, de la care nu lipsesc dulciurile pregătite de măicuţe. Asta se întâmplă uneori chiar şi după fiestele profane din Allariz, când sunt celebraţi bivolii de povară cu care ţăranii din zonă şi-au câştigat existenţa veacuri de-a rândul, imortalizaţi şi într-un celebru grup statuar...
