Muntele credinţei. "Papa cu-a lui trei coroane"

"S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta/ Papa cu-a lui trei coroane puse una peste alta"... Sunt memorabilele versuri din “Scrisoarea a III-a” eminesciană, în care aflăm cum toată lumea creştină se uneşte pentru a ţine piept expansiunii otomane.

Dar de ce avea papa trei coroane suprapuse? Răspunsul la întrebare mi-a venit destul de târziu, după ce memorasem, în şcoală, fără vreun discernământ, faimoasa poezie, în întregul ei.

Cele “trei coroane” au, fără îndoială, o anumită semnificaţie, dincolo de simbolul lor numerologic, şi cred că ar fi interesantă desluşirea ei. Înainte de a sta pe creştetul papilor, coroanele cu trei etaje au circulat în Orientul Antic. Ele au avut la bază celebrul coif frigian, simbol al libertăţii şi al victoriei – ce va deveni un sigiliu al Revoluţiei Franceze păstrat, până azi, pe centimele europene. În Antichitate, regatul coifului frigian, Frigia se afla în centrul Asiei Minore, la vest de Capadocia. Grecii vor numi, primii, acest coif, care însă era purtat şi de unele triburi iraniene, de sciţi şi de traci. Amintiţi-vă de coiful lui Decebal, aşa cum îl vedem sculptat pe Columnă! El decorează de asemenea, capul lui Mithra, divinitate a popoarelor indo-iraniene, răspândită în Europa şi pătrunsă în Dacia, după cucerirea romană.

Ei bine, pe acest suport de "coif al libertăţii" din pânză (mai târziu, din argint), în secolul al XII-lea se aşază o primă coroană papală, pentru a simboliza suveranitatea Bisericii faţă de Stat; apoi, la începutul secolului al XIV-lea, în timpul papei Bonifaciu al VIII-lea, vine o a doua  coaroană, simbolizând autoritatea spirituală asupra sufletelor; pentru ca, în 1340, în timpul crizei papalităţii, când Sfântul Scaun e mutat la Avignon, o a treia coroană să ilustreze autoritatea morală a papei asupra regilor. In extenso, ele reprezintă un "triregnum", adică lumea cerului, a pământului şi a sufletului, a căror legătură era vegheată de papa, "pontifex maximus". 

Coroanele suprapuse, diferite ca dimensiune, în funcţie de mărimea capului papei, cântărind diferit (cele oferite de Napoleon - 8,2 kg, erau aşa de grele, încât n-au fost purtate niciodată) şi decorate diferit, alcătuiesc "tiara" şi sunt folosite în momente solemne din viaţa papalităţii. Devenită emblema Sfântului Scaun, tiara se oferă în cursul încoronării părintelui Bisericii Catolice. "Primiţi tiara cu trei coroane ca să ştiţi că sunteţi părintele prinţilor şi regilor, rectorul Universului, iar pe Pământ, vicarul lui Isus Hristos, salvatorul nostru" – se spune în momentul consacrării, după ce noul papă a fost ales de Conclavul de cardinali.

Purtarea tiarei rămâne, totuşi, în zilele nostre, un subiect destul de controversat. Paul al VI-lea (1963) n-a purtat tiara decât în ziua încoronării, iar începând cu Ioan Paul I (1978) papii au refuzat portul celor trei coroane, chiar şi în ziua întronării, pentru a nu fi consideraţi monarhi absoluţi. Benedict al XVI-lea, care şi-a anunţat, recent, retragerea, a mers până într-acolo încât a înlocuit tiara cu mitra şi pe blazoanele sale; el a revenit, însă, mai târziu, asupra acestei decizii. În ciuda variaţiilor sale, tiara a rămas un element de identificare sine qua non, ce poate fi văzut, în continuare, pe blazoanele Sfântului Scaun şi pe drapelul Vaticanului.