Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Elev bogat, elev sărac. Ajutaţi elevii de la ţară! Părinţii lor îşi vând animalele pentru a le cumpăra rechizite şi pentru a le achita cheltuielile
A început şcoala şi o tristeţe nesănătoasă a cuprins o parte dintre elevi. Există pretutindeni în ţară şcolari "speciali”. Pornesc de acasă, dimineaţa, către şcoală, de la vila familiei, situată undeva într-un cartier rezidenţial. Îşi parchează maşina luxoasă, chiar şi ultimul model de Ferarri, la vedere, pentru a-i răni pe colegii mai săraci. Sunt îmbrăcaţi la patru ace, cu "uniforme” Versace, poartă la mână ceasuri Tissot şi au telefoane de ultimă generaţie. După ce ies de la cursuri, cu portofelul plin, îşi permit să ia prânzul la cel mai luxos restaurant.
Din păcate, cei mai mulţi dintre elevii din România sunt la polul opus. Ruşinaţi de propriile handicapuri materiale, vin la şcoală îmbrăcaţi cum pot. În haine ponosite, lustruite doar de dorinţa de a reuşi în viaţă. Pornesc la şcoală din locuinţele lor modeste, mulţi făcând naveta în condiţii precare. N-au rechizite suficiente. Şi-ar dori mai multe cărţi. Mulţi nu au nici telefon mobil, ce să mai spunem de computer! Astfel de copii, şi asta o subliniază chiar ei, îşi permit să-şi cumpere un suc doar la începutul şi sfârşitul trimestrului într-un soi de "serbare” făcută între ei. În weekend, împrumută bani ca să ajungă acasă la familia săracă ascunsă în cătunele uitate de Dumnezeu şi de politicieni. Ajunşi aici, nu mai sunt elevi, nici măcar copii. Spală, calcă, curăţă gunoiul din grajd, participă la munca câmpului, au grijă de frăţiorii mai mici. Sunt în acelaşi timp bucătari, spălătorese, agricultori, menajere, baby-sitter, pedagogi. Cam tot ce înseamnă muncă grea de gospodărie la ţară. Părinţii lor vând câte o găină şi le dau bani de drum pentru întoarcere. Urcă în microbuze hârbuite, nesigure, pentru a ajunge la şcoală, la oraş. După fiecare sfârşit de săptămână, ajung la şcoală obosiţi. Singura lor alinare este speranţa că într-o zi, după ce vor urma cu noroc, facultatea, "la fără plată”, vor căpătă un serviciu decent cu care să-şi scoată din necaz familia afundată în datorii.
Să ştiţi că există mii de astfel de şcolari în toată ţară. Doar o parte dintre ei, datorită calităţilor deosebite, în primul rând rezultate foarte bune la învăţătură, ajung să fie sprijiniţi de organizaţii civice, cum este, de exemplu, la Iaşi, Asociaţia "Pro Ruralis”. Aceste organizaţii caută sponsori şi le oferă câte o bursă ce acoperă doar cheltuielile şcolare. Însă numărul acestor copii sprijiniţi astfel este foarte mic. Chiar şi în cazul acestora, suferinţa lor continuă, pentru că ei nu au bani de haine, de rechizite, de telefon mobil, nici pentru plata drumului către casă pe care îl fac săptămânal la ţară pentru a munci pentru a-şi sprijini familiilor. Părinţii lor fac eforturi disperate să-i ţină la şcoală, la oraş. Îşi vând cam tot ce au prin curte, suferind din toate punctele de vedere, foame, lipsuri, etc. Majoritatea locuiesc în case ponosite, se ocupă cu agricultura şi creşterea animalelor, singura sursă de bani fiind alocaţia copiilor.
Şcolari din familii cu venituri mai mult decât modeste la "fabrica de învăţători”
Am întâlnit astfel de copii la o şcoală deosebită din Iaşi. Şcoala Normală "Vasile Lupu”, "fabrica de învăţători”, cum i se spune de decenii, locul de unde a plecat şi domnul Trandafir. Majoritatea copiilor proveniţi din mediul rural ce studiază la această instituţie de învăţământ vin la oraş pentru ca după ce ajung învăţători să se întoarcă în sat să-i şcolească şi ei, la rândul lor, pe cei care n-au posibilităţi să ajungă la instituţia de învăţământ mult mai bună de la oraş. Ei sunt convinşi că doar urmând cursuri la oraş au şanse de reuşită în viaţă. Şcoala Normală "V. Lupu” este cel mai vechi aşezământ de instruire al învăţătorilor din ţara noastră. Am stat de vorbă cu o parte dintre cadrele didactice care activează aici, cu directorul şcolii, prof. Mihaela Ungureanu, cu profesorul de limbi străine, prof. Roxana Gavrilaş, profesoara de limba română, Lucia Gabriela Munteanu şi în general cu diriginţii acestor copii deosebiţi. Aşa am aflat că unsprezece elevi de la ţară ce provin din familii defavorizate au primit câte o bursă tocmai pentru că au rezultate foarte bune la învăţătură, dar sunt mulţi alţii care nu primesc această bursă oferită de "Pro ruralis”. "Cei care vin din familii modeste de la ţară sunt deosebiţi faţă de ceilalţi. Au o putere de muncă, o dorinţă de cunoaştere şi un comportament exemplar, plin de bun simţ. Sunt sigur că toţi vor face studii superioare şi vor avea suces. Unii excelează la învăţătură, Paula, unul dintre ei, are rezultate deosebite la matematică, biologie, va face medicina. Paula mi-a spus că dacă n-ar fi primit bursa, n-ar fi avut posibilitatea să facă şcoala generală şi liceul la oraş”, ne-a spus unul dintre cadrele didactice.
Un copil demn în modestia şi sărăcia lui
Profesorul Gavrilaş ne-a spus că singura bursieră de la ţară din clasa ei este şi fruntaşa clasei. "Este un şcolar din Tansa, Raluca Alexandrescu o cheamă. Este sârguincioasă, este cea mai bună din clasă, premiantă, cu media cea mai mare, 9.50”, spune diriginta sa. Un alt bursier de la ţară este un copil rom. Bobârnac Mihaela este un copil foarte serios, ordonat, muncitor. "Are un comportament exemplar. Un scris foarte frumos. Toate mediile sale sunt peste 9.00, a primit menţiune anul trecut în clasa a VI-a. Are probleme financiare foarte mari în familie. Am încercat să obţin sprijin financiar în plus, faţă de bursa ce acoperă cheltuielile şcolii, de la Inspectoratul Şcolar şi Consiliul Judeţean, dat fiind ca este de etnie romă, însă mi s-a spus că sunt sprijiniţi financiar doar copiii de liceu. Fetiţa nu se plânge niciodată, nu cere ajutorul celorlalţi, chiar dacă are probleme financiare foarte mari. Este un copil demn în modestia şi sărăcia lui”, explică diriginta sa.
Ultima oară ne-am permis să bem un suc la începutul şcolii
Am stat de vorbă cu doi bursieri, care şi aşa, cu sprijin din alte surse, o duc foarte-foarte greu acasă şi la şcoală. Adina Ciobanu, din comuna Dobrovăţ şi Cornelia Epuri, din Şipote. Ambele provin din familii cu mulţi copii, părinţii se ocupă cu agricultura şi creşterea animalelor, iar singurele surse de venit ale familiilor lor sunt alocaţiile copiilor. Pentru Adina este al doilea an de când participă cu rezultate bune la Olimpiada de pedagogie. "La mine tata e bolnav. Lua ajutor social. I-a fost tăiat însă în vremea guvernului Boc. Pentru că tata nu poate lucra, nici mama nu poate ajunge pentru o slujbă la oraş, trebuie să stea acasă să aibă grijă de toţi, să muncească şi la câmp”. Pentru că nu au niciun venit, pentru a-i cumpăra rechizite sunt nevoiţi să vândă animale: găini, porci, viţei. Atât cât să cumpere caiete, creioane şi tot ce trebuie. "Şi cum e greu cu agricultura, produsele sunt greu de vândut, mai ales acum, anul ăsta, în care a fost seceta şi nu s-a făcut mai nimic, este foarte greu”, spune Adina. De sărbători, familia sa vinde carne ca să le facă copiilor prăjituri. "Am avut bursă de liceu, însă anul acesta trebuie să-mi depun din nou dosarul”. Chiar şi aşa, banii vin abia prin decembrie. Până atunci Adina n-are nici de un suc. Mai are are două surori. Mama mai taie câte o gaină ca să obţină bani pentru drumul către şcoală. "Îmi doresc să treacă cât mai repede această perioadă dificilă să ajung mai rapid să am un serviciu, să-mi ajut părinţii şi fraţii”, spune Adina.
În cealaltă familie, a Corneliei Epuri, nevoile sunt şi mai mari. Sunt şase copii, opt guri care trebuie să trăiască din roadele pământului. Cornelia are şi ea rezultate foarte bune la învăţătură, a câştigat recent un concurs de franceză şi a luat un mic premiu. Mărturiseşte că nu şi-ar dori bani să aibă de suc. Chiar să aibă bani, nu i-ar arunca pe cafele şi sucuri. Suferă foarte mult că celelalte colege "mai avute” îi fac observaţii că are haine puţine şi nepotrivite. Şi suferă foarte mult pentru asta. Unele colege chiar i-au făcut observaţii că nu îşi asortează hainele, dar cum să le asorteze dacă abia are un rând de haine! "Îmi doresc să ajung să am un serviciu şi bani să pot ajuta şi eu la rândul meu copiii necăjiţi”, spune Cornelia cu ochii plini de lacrimi.
"Toate aceste lipsuri şi umiliri pe care le suportăm ne fac să fim mai curajoase”, completează ele oferind drept exemplul faptul că nu-şi permit nici să cumpere un suc. "Nu ne cumpărăm chipsuri, sucuri. Facem economii şi tot nu avem cu ce. Nici cafea! Luxul care ni l-am permis ultima oară a fost când am ieşit la începutul anului şcolar cu colegii la un suc. Pentru că este clasa a XII-a şi urmează să ne despărţim, am ieşit cu toţii”. Şi de atunci nu aţi băut vreo cafea sau o altă sticlă cu băutură racoritoare? "Nu, nimic”, primesc răspunsul.
Muncă grea şi umilinţe
"Dacă ai o colegă care are mai multe haine imediat îţi face observaţie. Uite, aia e de la ţară, nici haine nu are! Te simţi inferior, e greu să te acomodezi cu aşa ceva”. Îmi povestesc amândouă ce au făcut în ultimul weekend petrecut acasă. "Am spălat, am cules la vie, am făcut mâncare. Am desfăcat porumb, apoi am avut grijă de cei doi frăţiori mai mici, i-am ajutat la lecţii. Iar am spălat, iaraşi mâncare şi tot aşa. Îmi doresc să o ajut pe mama că nu îi este uşor, este singură şi tata e bolnav”. Ambele au coşmaruri. "Cel mai mare coşmar este să trebuiască să plătesc facultatea şi să n-am cu ce”. Pe lângă rezultele bune la învăţătură, Adina şi Cornelia au totuşi o bucurie. Au primit cadou câte un telefon amărât, dar la care doar primesc apeluri, că n-au bani de cartelă. De Internet nici nu poate fi vorba. Ambele se visează cadre didactice de nădejde în satul natal ajutând şi ceilalţi copii săraci din sat care n-au avut norocul să ajungă să studieze la oraş. "Cea mai frumoasă zi din viaţa mea? Când ne întâlnim cu toţii în familie şi avem ce mânca!”. Plâng amândouă, liceene de clasa a XII-a bune şi de măritat, ca nişte copii de clasa întâi.
