Jurnal de Weekend. O cafea în trenul regal…

Aromă de cafea, parfum de istorie… şi amintirea unei lecturi de demult. 
În bagajul de mână, de cărat după noi prin aeroporturi, pe feriboturi şi-n autocare (ciudat, niciodată în tren!), am avut multă vreme o cărticică a unui confrate interbelic, Mihail Mora, care istorisea călătoria logodnicului regal, Carol, spre Atena unde-l aştepta Elena, viitoarea lui mireasă. Era în primăvara anului 1921, iar povestea lui Mora începe cu descrierea trenului care, la vremea aceea, încă mai păstrase, alături de stema regală română, însemnele heraldice ale vechiului proprietar: kaiserul Frantz Josef.
Era un tren cumpărat la mâna a doua, pe vremea Regelui Carol I. Cel de acum, cel în care călătorim noi, către Sinaia, sorbindu-ne cafeaua, este unul comandat anume pentru Casa Regală a României…De aici începe povestea noastră. Şi a trenului regal…

Istoria celui de-al doilea tren al Casei Regale a României

“E o poveste specială, aşa cum este şi trenul”, ne spune Sandra Gătejeanu-Gheorghe, directorul de protocol al Casei Regale a României. “El a fost comandat de Regele Ferdinand şi destinat călătoriilor pe care el şi Regina Maria ar fi urmat să le facă în România Mare. Însă, din păcate, trenul a ajuns în România la un an după ce regele Ferdinand a trecut la cele veşnice”.
Trenul fusese comandat în Italia, la Milano. Dacă n-a fost folosit de Regele Ferdinand, cu el au călătorit, în schimb, Regina Maria, Regina-mamă Elena, Regele Carol al II-lea şi Regele Mihai. Ultimul monarh al românilor şi mama sa l-au folosit foarte des în anii ‘40; în cel de-al doilea război mondial au călătorit cu el pentru a ajunge în comunităţile locale (urbane sau rurale) din ţară, precum şi pentru o serie de vizite externe în ţările din jurul României. După 1948, regele nu a mai călătorit niciodată cu acest tren. Doar AA LL RR Principesa moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae, în octombrie 2012, când au mers la Alba Iulia, pentru a sărbători cei 90 de ani de la încoronarea cuplului regal Ferdinand şi Maria.
“Regina Maria avea o preferinţă să meargă cu aceste tren”, ne spune Sandra Gătejeanu-Gheorghe, în timp ce sorbim din cafeaua excelentă (o marcă abia intrată în cercul restrâns, select, al furnizorilor Casei Regale a României). “Ea a mers cu trenul şi în vizitele pe care le-a făcut în Marea Britanie, dar şi în Franţa, în 1924. Regele Mihai a călătorit cu acest tren când a fost la încoronarea Regelui George al VI-lea, tatăl actualei suverane britanice”. Şi tot cu trenul acesta s-a întors într-o ţară în care i se pregătea abdicarea forţată…
Din 1948, trenul a intrat în administrarea CFR. Din 1948 până în 1977, el a fost trenul liderilor comunişti. În 1955, aici s-au purtat discuţii între Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Hruşciov, cu privire la retragerea trupelor sovietice din România. Iar în 1975, au călătorit de la Bucureşti la Sinaia, Ceauşescu şi preşedintele SUA Gerard Ford şi secretarul de stat Henry Kisinger. După 1977, el a intrat în depoul de la Mogoşoaia, de unde a mai fost scos doar… pentru filmări. Trenul apare în filme regizate de Francis Ford Coppola şi Sergiu Nicolaescu (Orient Express). Şi azi, el poate fi închiriat cu 11.500-16.500 de euro pe zi…
Omul de rând poate şi el să viziteze, timp de câteva zile pe an, trenul regal, atunci când este expus - cum s-a întâmplat şi la începutul acestei luni - în Gara de Nord. "Astfel de proiecte ale CFR şi ale Ministerului Transportului sunt lăudabile", ne spune Sandra Gătejeanu-Gheorghe, "el ar fi bine să fie cunoscut, vizitat de cât mai mulţi români, poate chiar să fie expus şi în alte gări, nu doar la Bucureşti".

O zi din viaţa regelui, în tren

Cine ar putea să cunoască mai bine decât directorul de protocol al Casei Regale cum curgea timpul atunci când monarhii României călătoreau cu acest tren? “O zi din viaţa regelui, în tren? Dar nici o zi din viaţa regelui nu seamănă cu cealaltă. În general, totul e simplu. Probabil că regele ar fi luat un mic-dejun simplu, cu o cafea cu lapte, ar fi citit presa locală şi internaţională, ar fi semnat o serie de documente – căci trebuie să ştiţi că trenul are toate facilităţile, inclusiv pentru a fi “cabinetul de lucru” al monarhului – şi ar fi aşteptat să ajungă la destinaţie”.
Privim în jur şi observăm micile detalii care amintesc de rafinamentul Reginei Maria, dar şi de sobrietatea Regine-mamă Elena. Atingem aparatul de radio “de epocă” (cineva, lângă noi, se întreabă dacă va fi fost deschis la ora la care s-a anunţat întoarcerea armelor, ori încetarea războiului, ori abdicarea regelui… - cu siguranţă, nu, căci aparatele de radio erau folosite doar atunci când trenul era plin de… suflete; însă acesta, de aici, e din timpul lui Gheorghiu Dej, alte discursuri puteau fi ascultate la el!). Parcurgem, pe rând, vagoanele/camerele/cuşetele acestui tren special. Suntem tentaţi să ne aşezăm la fereastra uneia dintre ele şi să lăsăm vântul să ne mângâie, să ne imaginăm o clipă în postura primilor lui proprietari, gonind pe câmpiile patriei, ori printre munţi, străbătând ţara în toate direcţiile. Regele-copil, cu părul bălai, ţinându-şi pălăria de paie să nu i-o sufle vântul, în vreme ce bunica-regină îl dojenea. Sau poate nu...
Se bucură Regele Mihai că acest mijloc mecanic - şi ştim cât de mult îi plac maşinile - are o viaţă lungă? “Sigur că se bucură”, vine răspunsul. Trenul acesta a venit în ţară la începutul primei lui domnii. El este primul rege român care a călătorit cu el! Cu toate că trenul este în continuare în administrarea CFR, şi familia regală a contribuit la reabilitarea lui, tablourile şi icoanele aflate în compartimente sunt proprietatea familiei regale şi au fost aşezate în tren cu ocazia călătoriei din octombrie 2012.

Povestea primului "tren albastru"

La sosirea sa în România, în mai 1866, Principele Carol de Hohenzollern a fost nevoit să călătorească cu o trăsură. Într-o Europă care cunoştea deja binefacerile călătoriei cu trenul, România nu avea nici măcar un kilometru de cale ferată. Unul dintre principalele sale proiecte demarate, imediat ce a urcat pe tron, a fost acela de a împânzi România cu… căi ferate. După 48 de ani de domnie, ţara avea 3702 km de cale ferată.
Imediat ce sistemul de căi ferate a fost pus la punct, iar călătoriile cu trenul au început să fie agreate de populaţie, domnitorul însuşi s-a hotărât să dea un exemplu, să crească interesul populaţiei pentru acest nou mijloc de locmoţie. La început, au fost “vagoanele princiare”, care, după 1881, s-au numit “vagoane regale”. Despre primul tren regal, cel al lui Carol I, se cunosc astăzi foarte puţine lucruri. Întâmplător, am dat peste o descriere a lui, în însemnările jurnalistului Mihail Mora, care a însoţit familia regală în călătoria de la Bucureşti la Atena, în primăvara anului 1921. Era un moment fast pentru Casa Regală a României. În februarie, la Bucureşti, avusese loc nunta Principesei Elisabeta cu principele moştenitor al Greciei, după care tânăra mireasă, soţul ei, mama, fraţii şi surorile s-au îndreptat spre Gara Băneasa, unde, în acordurile fanfarei, au urcat în trenul regal care avea să-i ducă pe toţi până la… Constanţa. De acolo, călătoria avea să continue pe mare. La Atena se făceau pregătiri pentru o altă nuntă, cea a principelui moştenitor al României, Carol, cu principesa greacă Elena. A fost, atunci, o dublă încuscrire… Dar nu acesta este subiectul poveştii noastre, ci trenul, pe care Mihail Mora îl descrie făcând abuz de metafore şi comparaţii luxuriante, dar, în acelaşi timp, sesizând că… nu fuseseră încă scoase toate însemnele vechiului proprietar, Împăratul austro-ungar Franz Josef.
Ştim despre acel tren doar că a fost construit de firma F.Ringhoffer, Smichow, de lângă Praga, cândva, în perioada 1890-1909. Mai ştim că, în timpul celui de al doilea război mondial, a fost bombardat, fiind aproape în întregime distrus (din fericire, cel de al doilea tren regal nu se afla atunci în depoul de la Mogoşoaia, şi astăzi se poate călători cu el).
Din relatările din presa vremii aflăm, de exemplu, că atunci când Regele Carol I urma să plece din ţară, pe parcursul de la Sinaia la Predeal trenul era condus de directorul general al CFR, iar ministrul Transporturilor îl însoțea pe rege până la graniță, iar dincolo era preluat, pentru o porțiune de drum, de către omologii austro-ungari ai acestora. Și în alte gări importante din parcurs (Budapesta, Viena etc.) aveau loc diverse evenimente impuse de protocol pentru prezența unui cap încoronat în acele localități. De aceleași onoruri s-au bucurat mai târziu Regele Ferdinand şi Regina Maria. În capitalele din Europa de Vest, ceremonialul acesta avea loc la plecare şi la sosire. “Îmi amintesc, din memoriile Reginei Maria şi din notele regelui Ferdinand, că întotdeauna erau foarte bine primiţi, pe parcursul călătoriei”, ne spune Sandra Gătejeanu-Gheorghe. “Şi la plecarea din Bucureşti exista un ceremonial militar, se intona imnul regal, acelaşi lucru se întâmpla şi la sosire. Îmi amintesc de câteva fotografii pe care le-am văzut, cu regele Ferdinand cu ocazia vizitei pe care a făcut-o în Marea Britanie, cu trenul regal. A fost primit în Gara Victoria din Londra şi întreaga gară era pavoazată, erau steagurile României şi ale Marii Britanii, regele Eduard al VII-lea a venit personal la gară, pentru a-şi întâmpina oaspeţii”.

Degustătorul de cafea

Călătoria cu trenul regal a fost, pentru noi, o dublă şansă. Una uriaşă, de a ne afla în acel spaţiu în care timpul istoriei mari şi cel al istoriei mărunte se împletesc cu firele legendei. Apoi, prilejul de a... degusta o cafea specială. Invitaţia a venit din partea Casei Regale şi a unei importante firme producătoare de cafea, care tocmai a primit titlul de Furnizor al Casei Regale. Prilej să aflăm că şi astăzi, ca şi în trecut, există nişte reguli care impun acordarea acestui titlu (sau nu). Că el poate fi oferit pentru produse şi servicii unor firme şi companii, dar şi... unor persoane fizice. Că vreme de un an de zile produsele/serviciile respective sunt testate de membrii Casei Regale şi de cei din preajma lor, apoi se analizează calitatea acestora şi se decide dacă titlul merită acordat. Titlul este valabil vreme de 3 ani şi nu presupune contracte comerciale. El este mai degrabă o recunoaştere implicită a valorii, a calităţii unor produse şi servicii. După trei ani, dacă standardele iniţiale au fost păstrate (sau chiar depăşite), se hotărăşte prelungirea acestui titlu.
Nu vom vorbi despre marca de cafea, despre produsele acesteia... dar a existat în experienţa noastră un moment pe care vrem să-l amintim, pentru că ne-a luat prin surprindere. Am avut şansa să-l avem alături de noi pe Andreas Christmann, omul ale cărui papile gustative garantează calitatea şi echilibrul, gustul identic de la un lot la altul al unei cafele. Omul care merge pe plantaţiile de cafea, în toată lumea, şi alege acele boabe care, prelucrate, vor conduce mereu la un produs cu gust identic, azi, mâine, poimâine. "Directorul de achiziţii", i se spune, într-un limbaj prozaic. Noi am ales o altă sintagmă: "degustătorul de cafea".
L-am întrebat pe Andreas Christmann de ce a ales să fie… degustător de cafea? “Cafeaua i-a făcut pe oameni mai vorbăreţi şi mai inventivi. Cafeaua, ca şi vinul, “vorbeşte”. Ea le vorbeşte celor care o beau, le spune o poveste, îi atrage într-o călătorie gustativă. Mie, cafeaua îmi vorbeşte atunci când îi definesc diferitele profiluri. Multă lume consideră cafeaua drept o băutură fierbinte, căreia îi adaugi puţin lapte şi zahăr. Eu nu agreez adausurile, pentru că respect fiecare ingredient în individualitatea sa, nu în compoziţie. Cafeaua îmi vorbeşte în diferite arome, în funcţie de regiunea în care creşte, sau de ţara de origine şi, cu puţină aplecare, poţi identifica o poveste specifică fiecărui tip de cafea. Poveştile din Guatemala, de exemplu, sunt diferite de cele din India.”
Dar ce înseamnă o “degustare de cafea”? “Există diferenţe faţă de degustarea de vinuri. La vinuri, deschizi o sticlă cu un produs final. Nu poţi distruge vinul. Îl poţi servi la orice temperatură, în orice fel de pahar. Sigur, nu întotdeauna vei ajunge la gustul cel mai pregnant, dacă nu ai ales paharul, temperatura, asocierea gastronomică potrivită. Dar, în esenţă, un vin bun rămâne un vin bun şi atunci când greşeşti… “nuanţele”. Cafeaua însă e diferită. Trebuie să ai mai multă grijă. Trebuie să ai apă de calitate bună, temperatura corectă a apei, cafea proaspătă. Ce au în comun, vinul şi cafeaua, este descrierea profilului ceştii (paharului, în cazul vinului), gustul ciocolatiu (comun vinului roşu şi cafelei, de exemplu), sau gustul fructat al vinurilor demiseci sau frizante şi pe care îl regăseşti şi la diferite varietăţi de cafea, din Brazilia (gustul de lămâie sau de alte fructe) ori din Africa (coacăze roşii, cireşe etc.). Până la urmă, poate fi chiar şi o simplă fantezie, un rod al imaginaţiei noastre... care ne face însă deosebim un profil de celălalt”.

Cafeaua, regii şi reginele

Nu întâmplător ne-am băut cafeaua în trenul regal... Destinaţia noastră a fost Sinaia. Castelul Peleş. Pentru care vom deschide o altă pagină de jurnal... de weekend. Nu înainte de a lămuri câteva lucruri: deşi în toate meniurile Casei Regale vom întâlni la sfârşit "cafea", primii regi şi cele dintâi dintre regine - Carol I, Elisabeta, Ferdinand şi Maria - nu prea obişnuiau să bea cafea. Erau, datorită educaţiei, adepţii ceaiului. Carol al II-lea era recunoscut, încă din tinereţe, ca unul care, primul în familia regală, a adoptat obiceiurile româneşti... Unchiul tatălui său, Carol I, obişnuia să spună despre el: "Înjură, iubeşte şi fumează ca un român!". Lângă tutun, o ceaşcă de cafea era bine venită. Regina-mamă Elena venea, de la curtea de la Atena, cu obişnuinţa de a bea cafea. Grecească?... În fine, despre Regele Mihai ştim că-i place să-şi înceapă ziua cu o cafea cu lapte...


Fotografii: Cosmin Bararu