x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje O româncă şi fiul ei, la mâna justiţiei din Belgia

O româncă şi fiul ei, la mâna justiţiei din Belgia

de Irina Cristea    |    12 Dec 2014   •   18:03
O româncă şi fiul ei, la mâna justiţiei din Belgia
Decizia controversată a Tribunalului de primă instanţă a stârnit revolta în rândurile diasporei
O româncă stabilită în Belgia află zilele acestea dacă are dreptul să plece în România cu copilul său, cetăţean român.
Lucia Radu se luptă de aproape un an cu fostul soţ belgian şi cu legea din această ţară. După despărţire, românca a primit custodia asupra copilului, acum în vârstă de un an, dar cu o condiţie: mama şi fiul să nu părăsească Belgia!
Pentru că vrea să se întoarcă în ţară, Lucia Radu a contestat decizia în instanţă. Refuză să fie prizonieră în ţara unde trăieşte tatăl bebeluşului. “Mi se interzice să mă întorc în România cu băiatul, care este şi cetăţean român. Practic, în clipa în care aş lua decizia să mă întorc în ţară, copilul i-ar fi încredinţat tatălui", explică, pe scurt, femeia.

Libertatea de mişcare, restricţionată
Angajată a Comisiei Europene şi jurist de profesie, Lucia Radu nu înţelege cum a fost posibil ca o instanţă să îi restricţioneze astfel un drept fundamental în Europa – libertatea de mişcare. “E ca şi cum calităţile mele de mamă se opresc la graniţele Belgiei. Dacă trec frontiera, nu mai sunt o mamă bună. Am exagerat puţin, dar cam asta citim din felul cum a formulat tribunalul de primă instanţă din Bruxelles decizia din aprilie, pe care am atacat-o în apel", spune Lucia.

Avocatul româncei ne-a explicat că, tocmai, nici fostul soţ al femeii, nici tribunalul care a dat aiuritoarea decizie în aprilie nu au contestat capacitatea Luciei de a fi o mamă potrivită pentru Rafael. “Nu i s-a pus la îndoială capacitatea să îşi crească fiul, fostul soţ a recunoscut că e o mamă bună", spune şi avocatul Luciei Radu. “Surprinzător a fost însă că, la înfăţişarea de la Curtea de Apel, în noiembrie, procuroarea de caz a lăsat roba la o parte şi, lucru pe care eu nu l-am mai văzut până acum în întreaga mea carieră, s-a apucat să îi facă o aşa-zisă descriere psihologică clientei mele. A zis că doamna e instabilă, puerilă, imatură şi răsfăţată. Iar pe dumneaei asta a afectat-o foarte tare", a adăugat avocatul Florin Mihuţ.

Emoţii înainte de Crăciun
Decizia judecătoarei de la Curtea de Apel din Bruxelles ar urma să fie pronunţată cu o săptămâna înainte de Crăciun. Până atunci, Lucia Radu trăieşte în fiecare zi cu spaima că îşi va pierde copilul: “Nu pot decât să sper că hotărârea va fi de data aceasta una pozitivă şi îmi va permite să mă întorc în România cu băieţelul meu. Fostul soţ se teme că ar pierde legătura cu copilul, în condiţiile în care am propus un program de vizitare destul de generos: două week-end-uri pe lună, vacanţe şcolare... Totuşi, România nu este vreo ţară bananieră! Vorbim despre un stat membru al Uniunii Europene. Plus că fostul soţ se poate deplasa foarte uşor în România. De asemenea, copilul se va putea deplasa în Belgia, când mai creşte”.

România, stat din lumea a treia
Toate aceste argumente nu au convins însă prima instanţă. Au convins, în schimb, argumente în care România este prezentată drept un stat din lumea a treia, spun românca şi avocatul ei. “Ca să citez din ce a scris soţul în concluzii: 'Bucureştiul este oraşul cel mai poluat şi cel mai dezagreabil din toată Europa'. Nu a fost niciodată la Bucureşti, în viaţa lui! Când am reacţionat la aceste discriminări, la aceste afirmaţii care mie mi s-au părut discriminatorii, a spus că nu înţelege, pentru că el nu face decât să evoce realitatea. Este foarte greu să vezi o autoritate publică care te tratează ca şi cum ai fi ultima persoană de pe stradă, deşi sunt funcţionar european, nu sunt o persoană care s-ar urca în primul avion cu copilul şi aş fugi în Argentina, ilegal”, povesteşte Lucia Radu.

Avocatul Florian Mihuţ invocă “un dispreţ instituţional al unei ţări faţă de un nou membru al Uniunii. Cred că trebuie făcut ceva pentru ca România să aibă imagine mai bună sau să nu mai avem discriminări de acest fel. Iar faptul că un cetăţean belgian nu vrea ca acel copil să plece din Belgia e o atitudine pe care am calificat-o drept un abuz de drept. Sper ca instanţa de apel să fac dreptate”, explică avocatul.

Solidaritate
Procesul durează de 10 luni, timp în care Lucia a avut parte de sprijinul multor români care s-au solidarizat cu ea şi cu drama ei. “Îmi este foarte greu. Din fericire, am fost sprijinită de familie, de prietenii apropiaţi, le mulţumesc românilor din toată Europa care mi-au trimis mesaje de încurajare pe Facebook, grupurilor de mămici de pe Facebook, din toată Europa, deputaţilor români din Parlamentul European, care au făcut sesizări la Ministerul Justiţiei, părintelui Ciprian de la mănăstirea de la Namur, părintelui Bogdan de la Biserica Cuvioasa Paraschiva şi, bineînţeles, avocatului. Nu ştiu ce aş fi făcut fără el. Este al patrulea avocat la care recurg, dar este primul român. Dumnezeu cred că mi-a călăuzit acum paşii către un român”.

Cazul a intrat şi în atenţia Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). Organizaţia i-a acordat asistenţă Luciei Radu. “Considerăm că acest caz trebuie să rămână în atenţia opiniei publice, pentru că el constituie un precedent nu doar pentru mămicile românce, ci pentru orice altă mămică care locuieşte în Belgia, a fost căsătorită cu un cetăţean belgian şi doreşte să se întoarcă în ţara de origine. Noi considerăm că este o încălcare a dreptului Uniunii, a normelor care prevăd că orice cetăţean european poate să locuiască şi să lucreze în orice stat membru şi că acest lucru nu are influenţe asupra calităţii de părinte”, ne-a declarat Oana Florea, Director Executiv FACIAS.

18 decembrie
Pentru Lucia Radu, cel mai important sprijin este chiar fiul ei. “Când sunt cu el sunt întotdeauna foarte bine, încerc să mă retrag de undeva, să fiu departe de el când am momente mai grele. Din fericire, nu se întâmplă foarte des, se întâmplă mai mult noaptea, când el doarme”, ne-a povestit Lucia.

Teoretic, Lucia va afla decizia judecătoarei la 18 decembrie. Practic, anunţul poate veni oricând. Magistratul i-a spus că poate lua o hotărâre înainte de acest termen şi că toate documentele îi vor ajunge prin poştă. Aşa că românca numără zilele. Şi refuză, atât cât poate, gândurile negre. “Dacă verdictul va fi favorabil, îmi voi face cât mai repede bagajele şi voi veni în România cu micuţul. Dacă va fi defavorabil... încă nu vreau să mă gândesc, nici nu pot să mă gândesc deocamdată”, spune femeia.

×