x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Oferte peste oferte!

Oferte peste oferte!

de Sorin Anghel    |    18 Oct 2009   •   00:00
Oferte peste oferte!

Toamna se numără bobocii, dar se mai calculează şi bugetele pentru vacanţa de iarnă. În această perioadă, taberele de schi se întrec în oferte care mai de care mai atractive. Atenţie totuşi pe ce cheltuiţi banii şi, mai ales, pe mâna cui vă daţi copilul.



Mai scump nu se poate! Mai prost nu există! Cam ăsta e turismul românesc, în care totul se desfăşoară numai cu scopul de a-l face pe om să se simtă jignit şi cu banii luaţi. În aceste condiţii, cu greu îţi mai vine să-ţi trimiţi copilul într-o tabără de schi. În această perioadă, preţurile pleacă de la 250-300 de euro. Cică e promoţie! Se consideră că îţi faci rezervare din timp dacă în octombrie plănuieşti vacanţa copilului pentru luna februarie. Ofertanţii uită să specifice la început că de banii ăştia odrasla ta nu primeşte transport de acasă până în staţiune şi nici echipament constând în schiuri, clăpari şi beţe. Aşa că e bine să întrebi totul de pe acum, să nu trezeşti la iarnă că mai trebuie să mai dai încă pe atât pentru ca totul să fie bine pentru ăla micu'. Oricum, să te pregăteşti de la o surpriză din partea instructorilor chiar şi atunci când o să-l laşi la uşa cabanei pe cel drag. Ei au grijă să mai fie ceva de care nu ai ştiut. Cel mai des se întâmplă să spună, chiar în ziua în care începe tabăra, că în preţul, şi aşa mare, nu este inclus transportul pe cablu. Iar dacă tu vrei să îţi iei toate măsurile încă de pe acum, să plăteşti tot din octombrie, să scapi de orice grijă, tot n-o să reuşeşti. Te vor duce cu vorba până atunci. "Dacă aţi luat acum, poate vă facem o reducere... S-ar putea ca transportul pe cablu să fie gratis pentru taberele de schi... Încă nu ştim care vor fi preţurile la telegondolă... Aranjăm noi cu băieţii de acolo, le dăm ceva şi gata", cam aşa sunt tromboniţi părinţii celor ce urmează să înveţe să schieze în iarna ce urmează. Vrăjeala, un fel de marketing de prost gust, face parte din succes.

Pentru că mulţi dintre părinţi nu vor să stea departe de cei dragi nici măcar în vacanţă, există oferte în care este inclusă şi cazarea pentru "bătrâni". Din păcate, astfel de tabere sunt destul de puţine. Doar la Predeal, Buşteni, Vatra Dornei, Cavnic, Arieşeni şi Straja. Dacă nu schiază, mama sau tata nu trebuie să vină după ăla micu' pe pârtie. Îi revine doar sarcina ca atunci când se întoarce de pe munte să-l schimbe pe copil şi să stea lângă el la masă. De jocurile de cabană se ocupă cel mai bine monitorii.

Nu mai spunem acum despre instructorii de schi care, în loc să fie preocupaţi ca omul ce-l plăteşte chiar şi cu 100 de lei pe oră să înveţe cât mai bine ce înseamnă acest sport de iarnă, dau vina pe echipament şi-l determină pe turist să-şi cumpere cele mai scumpe schiuri şi cei mai scumpi clăpari. Evident, vânzătorul e el. Sau dacă nu e el, e un prieten de la care primeşte un comision de 10%. Dacă eşti începător, nu trebuie să te dai în spectacol cu schiuri din gama Race. Foloseşte-ţi norocul la bingo sau la loto, nu pe pârtie, altfel s-ar putea să ajungi la ortopedie.

×
Subiecte în articol: aer liber