Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ISTORIE ● Umbra lui Barbu Ştirbey la Buftea
Consecvenţi în intenţia noastră de a revaloriza locuri cu încărcătură istorică, am mers la Buftea, unde se află "Domeniul Ştirbey". Locul a trecut pe lângă un dezastru, dar acum e convalescent şi are un potenţial turistic imens. Aici s-au luat multe decizii importante pentru România.
Consecvenţi în intenţia noastră de a revaloriza locuri cu încărcătură istorică, am mers la Buftea, unde se află "Domeniul Ştirbey". Locul a trecut pe lângă un dezastru, dar acum e convalescent şi are un potenţial turistic imens. Aici s-au luat multe decizii importante pentru România.
ISTORIE ● Umbra lui Barbu Ştirbey la Buftea
Consecvenţi în intenţia noastră de a revaloriza locuri cu încărcătură istorică, am mers la Buftea, unde se află "Domeniul Ştirbey". Locul a trecut pe lângă un dezastru, dar acum e convalescent şi are un potenţial turistic imens. Aici s-au luat multe decizii importante pentru România.
În 1845, Barbu C. Ştirbey face un schimb de terenuri cu Mănăstirea Radu Vodă şi astfel intră în posesia actualului domeniu de la Buftea. Barbu era de fapt un urmaş al familiilor Bibescu şi Văcărescu, înfiat de un unchi al său, ultimul Ştirbey autentic, care nu putea să aibă urmaşi. Format intelectual la Paris, echilibrist din punct de vedere politic şi dinamic economic, el a reuşit să ajungă în 1849, într-o perioadă destul de neclară, ultimul domnitor al Ţării Româneşti, înainte de unirea lui Cuza. S-a retras strategic la Paris după 1859, unde a stat până înaintea morţii sale. S-a întors la Bucureşti în 1868 şi a murit în 1869, fiind înmormântat la Buftea.
PALATUL. Moşia a fost preluată de unul dintre fiii săi, Alexandru Ştirbey. Fiindcă la Buftea exista iniţial doar un conac modest, Alexandru a construit în 1864 palatul. Acesta semăna cu un chalet elveţian mult mărit, iar ca ornamentaţii avea simboluri masonice, principele Alexandru fiind membru al frăţiei. În 1898, cel care avusese iniţiativa construirii palatului a murit, iar acesta a intrat în proprietatea unui personaj cu un rol fantastic în istoria României, fiul său, Barbu. Acest prinţ Ştirbey a fost omul din umbra majorităţii evenimentelor politice importante petrecute în România primei jumătăţi a secolului al XX-lea.
Despre Regina Maria se cunoaşte că îi cam plăceau bărbaţii, era energică, iar regele Ferdinand era un tip destul de timid şi retras. Întâlnirea dintre prinţesa moştenitoare pe atunci şi proprietarul domeniului de la Buftea a schimbat destinul amândurora.
RĂZBOI ŞI PACE. Maria a avut destule aventuri, admise tacit de Ferdinand. A avut relaţii pur carnale, cum a fost cea cu viitorul preşedinte al partidului legionarilor, Zizi Cantacuzino-Grănicerul, sau teribil de pasionale, cum s-a întâmplat cu un canadian, colonelul Raymond Boyle. Relaţia cu Barbu Ştirbey nu a fost o simplă telenovelă. Ea a ţinut aproape 30 de ani, iar Ştirbey a fost pentru regină consilier politic şi economic, prieten, nu doar iubit. Între 1907 şi 1927, până la moartea lui Ferdinand, lumea politică românească era dominată de axa Brătianu (cumnat cu prinţul Barbu) – Ştirbey – Maria – Ferdinand. Barbu Ştirbey era şi administratorul Domeniilor Coroanei, funcţie prin care administra practic averea Casei Regale.
Regina se îndrăgostise de domeniul de la Buftea. Îi plăcea în mod special să se plimbe prin parcul de 30 de hectare, azi şi el categorisit drept monument istoric. Avea tot timpul la dispoziţie un mic apartament la etajul doi al palatului. Soţia lui Barbu, Nadejda, se făcea că nu observă, ba chiar se plimba cu regina pe aleile domeniului. Fiindcă Maria se considera "Regină-jucătoare", multe dintre deciziile de influenţare ale vieţii politice româneşti interbelice au fost luate după ce se sfătuia cu prinţul Barbu în budoarul de la etajul doi al palatului.
În timpul primului război mondial, Barbu Ştirbey, fiind unul dintre cei care influenţaseră intrarea României în război alături de Franţa şi de Marea Britanie, s-a refugiat alături de familia regală la Iaşi, atunci când nemţii au ocupat Bucureştiul. În palatul din Buftea s-au instalat ofiţeri superiori germani. În mod ironic, "Pacea de la Buftea" din martie 1918, prin care România pierdea Dobrogea şi versanţii Carpaţilor, a fost negociată într-o sală de la parterul palatului. Din fericire, aşa-numita pace generată de ieşirea Rusiei din război nu a fost viabilă prea mult.
După primul război, Barbu Ştirbey a fost implicat în mai toate jocurile de culise ale politicii româneşti. S-a vizibilizat doar o scurtă perioadă, în 1927, când a condus pentru două săptămâni ca prim-ministru un guvern de uniune naţională.
Căzut în dizgraţie după ce Carol al II-lea a luat tronul în 1930, a rămas alături de mama acestuia până la moartea ei în 1937. A mai avut un rol important între 1943 şi 1944, când a negociat cu aliaţii o posbilă ieşire a României din război. A murit în 1946, la 74 de ani, după ce fusese luat în calcul în 1945, în cărţi să conducă un guvern de uniune naţională.
DEJ, HRUŞCIOV ŞI ALŢII. Prinţul nu a apucat să vadă cum îi e naţionalizat palatul. O parte din domeniu a ajuns în patrimoniul studiourilor de la Buftea, iar palatul propriu-zis a ajuns casă de protocol a regimului comunist. Aici îi plăcea din când în când să vină lui Gheorghiu-Dej şi erau cazaţi diverşi tovarăşi de la partidele frăţeşti aflaţi în România. Nikita Hruşciov a stat aici în timpul celebrei vizite din 1959, când s-a luat decizia retragerii trupelor sovietice din România. Lui Mihail Sadoveanu, aflat în graţiile puterii, îi plăcea să vină aici să pescuiască. Lui Ceauşescu nu i-a plăcut atât de tare palatul, aşa că nu a venit să doarmă aici. Doar Elena a trecut din când în când. Gospodăria de partid făcuse pe o parte a domeniului Buftea o fermă care furniza legume cuplului prezidenţial.
SOLUŢIA FRANCEZĂ. După 1990 a început un fel de distrugere veselă. Aflat în parţial în custodia RAAPS, parţial în a studioului Buftea, domeniul Ştirbey a fost neglijat. Palatul devenise o banală cârciumă unde chefuiau diverşi dubioşi. Capela în a cărei criptă sunt înmormântaţi 12 membri ai familiei Ştirbey a fost distrusă sistematic, s-au turnat acolo filme cu vampiri şi diverşi comisari moldovani au făcut bum cu explozibil în interiorul ei. Pictura murală a fost în mare parte distrusă, iar unele dintre firidele în care erau înmormântaţi prinţii Ştirbey au fost profanate, probabil de nişte cercetători dornici să vadă cum se făceau pe vremuri lucrările dentare din aur (se pare că era vorba despre nişte puşti din zonă). Am găsit crăpată, într-un colţ, placa de marmură care ar fi trebuit să acopere firida lui Ştirbey Vodă. Turnul de apă, un monument tehnic construit de Anghel Saligny, a ajuns releu pentru o companie de telefonie. Acum puţin timp domeniul a fost recâştigat în justiţie de moştenitorii familiei Ştirbey, care l-au vândut unei companii bucureştene.
Când am fost pe Valea Loarei, am văzut că multe dintre castelele bine conservate au şi alte destinaţii, cum ar fi hotel, restaurant sau centru de conferinţe. O destinaţie comercială poate salva de multe ori un sit istoric. După cum m-au asigurat cei care au preluat domeniul, în cel mai scurt timp vor duce la capăt renovarea locurilor cu încărcătură istorică, respectând planurile iniţiale, şi îl vor reda circuitului turistic, fără să se atingă de copacii din rezervaţia naturală. Ar fi bine, aşa cum ne-au spus domnii şi doamnele care deţin actualmente proprietatea, să se facă şi un muzeu Ştirbey acolo, mai ales că se mai pot recupera din zonă diverse obiecte care au aparţinut familiei. Asta înseamnă că un spaţiu care a reprezentat foarte mult pentru istoria României din ultima sută de ani va fi salvat.
Consecvenţi în intenţia noastră de a revaloriza locuri cu încărcătură istorică, am mers la Buftea, unde se află "Domeniul Ştirbey". Locul a trecut pe lângă un dezastru, dar acum e convalescent şi are un potenţial turistic imens. Aici s-au luat multe decizii importante pentru România.
În 1845, Barbu C. Ştirbey face un schimb de terenuri cu Mănăstirea Radu Vodă şi astfel intră în posesia actualului domeniu de la Buftea. Barbu era de fapt un urmaş al familiilor Bibescu şi Văcărescu, înfiat de un unchi al său, ultimul Ştirbey autentic, care nu putea să aibă urmaşi. Format intelectual la Paris, echilibrist din punct de vedere politic şi dinamic economic, el a reuşit să ajungă în 1849, într-o perioadă destul de neclară, ultimul domnitor al Ţării Româneşti, înainte de unirea lui Cuza. S-a retras strategic la Paris după 1859, unde a stat până înaintea morţii sale. S-a întors la Bucureşti în 1868 şi a murit în 1869, fiind înmormântat la Buftea.
PALATUL. Moşia a fost preluată de unul dintre fiii săi, Alexandru Ştirbey. Fiindcă la Buftea exista iniţial doar un conac modest, Alexandru a construit în 1864 palatul. Acesta semăna cu un chalet elveţian mult mărit, iar ca ornamentaţii avea simboluri masonice, principele Alexandru fiind membru al frăţiei. În 1898, cel care avusese iniţiativa construirii palatului a murit, iar acesta a intrat în proprietatea unui personaj cu un rol fantastic în istoria României, fiul său, Barbu. Acest prinţ Ştirbey a fost omul din umbra majorităţii evenimentelor politice importante petrecute în România primei jumătăţi a secolului al XX-lea.
Despre Regina Maria se cunoaşte că îi cam plăceau bărbaţii, era energică, iar regele Ferdinand era un tip destul de timid şi retras. Întâlnirea dintre prinţesa moştenitoare pe atunci şi proprietarul domeniului de la Buftea a schimbat destinul amândurora.
RĂZBOI ŞI PACE. Maria a avut destule aventuri, admise tacit de Ferdinand. A avut relaţii pur carnale, cum a fost cea cu viitorul preşedinte al partidului legionarilor, Zizi Cantacuzino-Grănicerul, sau teribil de pasionale, cum s-a întâmplat cu un canadian, colonelul Raymond Boyle. Relaţia cu Barbu Ştirbey nu a fost o simplă telenovelă. Ea a ţinut aproape 30 de ani, iar Ştirbey a fost pentru regină consilier politic şi economic, prieten, nu doar iubit. Între 1907 şi 1927, până la moartea lui Ferdinand, lumea politică românească era dominată de axa Brătianu (cumnat cu prinţul Barbu) – Ştirbey – Maria – Ferdinand. Barbu Ştirbey era şi administratorul Domeniilor Coroanei, funcţie prin care administra practic averea Casei Regale.
Regina se îndrăgostise de domeniul de la Buftea. Îi plăcea în mod special să se plimbe prin parcul de 30 de hectare, azi şi el categorisit drept monument istoric. Avea tot timpul la dispoziţie un mic apartament la etajul doi al palatului. Soţia lui Barbu, Nadejda, se făcea că nu observă, ba chiar se plimba cu regina pe aleile domeniului. Fiindcă Maria se considera "Regină-jucătoare", multe dintre deciziile de influenţare ale vieţii politice româneşti interbelice au fost luate după ce se sfătuia cu prinţul Barbu în budoarul de la etajul doi al palatului.
În timpul primului război mondial, Barbu Ştirbey, fiind unul dintre cei care influenţaseră intrarea României în război alături de Franţa şi de Marea Britanie, s-a refugiat alături de familia regală la Iaşi, atunci când nemţii au ocupat Bucureştiul. În palatul din Buftea s-au instalat ofiţeri superiori germani. În mod ironic, "Pacea de la Buftea" din martie 1918, prin care România pierdea Dobrogea şi versanţii Carpaţilor, a fost negociată într-o sală de la parterul palatului. Din fericire, aşa-numita pace generată de ieşirea Rusiei din război nu a fost viabilă prea mult.
După primul război, Barbu Ştirbey a fost implicat în mai toate jocurile de culise ale politicii româneşti. S-a vizibilizat doar o scurtă perioadă, în 1927, când a condus pentru două săptămâni ca prim-ministru un guvern de uniune naţională.
Căzut în dizgraţie după ce Carol al II-lea a luat tronul în 1930, a rămas alături de mama acestuia până la moartea ei în 1937. A mai avut un rol important între 1943 şi 1944, când a negociat cu aliaţii o posbilă ieşire a României din război. A murit în 1946, la 74 de ani, după ce fusese luat în calcul în 1945, în cărţi să conducă un guvern de uniune naţională.
DEJ, HRUŞCIOV ŞI ALŢII. Prinţul nu a apucat să vadă cum îi e naţionalizat palatul. O parte din domeniu a ajuns în patrimoniul studiourilor de la Buftea, iar palatul propriu-zis a ajuns casă de protocol a regimului comunist. Aici îi plăcea din când în când să vină lui Gheorghiu-Dej şi erau cazaţi diverşi tovarăşi de la partidele frăţeşti aflaţi în România. Nikita Hruşciov a stat aici în timpul celebrei vizite din 1959, când s-a luat decizia retragerii trupelor sovietice din România. Lui Mihail Sadoveanu, aflat în graţiile puterii, îi plăcea să vină aici să pescuiască. Lui Ceauşescu nu i-a plăcut atât de tare palatul, aşa că nu a venit să doarmă aici. Doar Elena a trecut din când în când. Gospodăria de partid făcuse pe o parte a domeniului Buftea o fermă care furniza legume cuplului prezidenţial.
SOLUŢIA FRANCEZĂ. După 1990 a început un fel de distrugere veselă. Aflat în parţial în custodia RAAPS, parţial în a studioului Buftea, domeniul Ştirbey a fost neglijat. Palatul devenise o banală cârciumă unde chefuiau diverşi dubioşi. Capela în a cărei criptă sunt înmormântaţi 12 membri ai familiei Ştirbey a fost distrusă sistematic, s-au turnat acolo filme cu vampiri şi diverşi comisari moldovani au făcut bum cu explozibil în interiorul ei. Pictura murală a fost în mare parte distrusă, iar unele dintre firidele în care erau înmormântaţi prinţii Ştirbey au fost profanate, probabil de nişte cercetători dornici să vadă cum se făceau pe vremuri lucrările dentare din aur (se pare că era vorba despre nişte puşti din zonă). Am găsit crăpată, într-un colţ, placa de marmură care ar fi trebuit să acopere firida lui Ştirbey Vodă. Turnul de apă, un monument tehnic construit de Anghel Saligny, a ajuns releu pentru o companie de telefonie. Acum puţin timp domeniul a fost recâştigat în justiţie de moştenitorii familiei Ştirbey, care l-au vândut unei companii bucureştene.Când am fost pe Valea Loarei, am văzut că multe dintre castelele bine conservate au şi alte destinaţii, cum ar fi hotel, restaurant sau centru de conferinţe. O destinaţie comercială poate salva de multe ori un sit istoric. După cum m-au asigurat cei care au preluat domeniul, în cel mai scurt timp vor duce la capăt renovarea locurilor cu încărcătură istorică, respectând planurile iniţiale, şi îl vor reda circuitului turistic, fără să se atingă de copacii din rezervaţia naturală. Ar fi bine, aşa cum ne-au spus domnii şi doamnele care deţin actualmente proprietatea, să se facă şi un muzeu Ştirbey acolo, mai ales că se mai pot recupera din zonă diverse obiecte care au aparţinut familiei. Asta înseamnă că un spaţiu care a reprezentat foarte mult pentru istoria României din ultima sută de ani va fi salvat.
