x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Paştele în Dobrogea

Paştele în Dobrogea

de Alexandru Boariu    |    29 Apr 2008   •   00:00
Paştele în Dobrogea

La Sarichioi, în judeţul Tulcea, în noaptea de Înviere, biserica a fost neîncăpătoare, bătrînii, dar şi tinerii şi chiar copiii venind să se împărtăşească şi să ia lumină. Şi la aşezămîntul monahal “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Colelia, judeţul Constanţa, măicuţele de aici şi circa 20-30 de păstori din zonă au fost prezenţi la slujba de Paşte.

La Sarichioi, în judeţul Tulcea, în noaptea de Înviere, biserica a fost neîncăpătoare, bătrînii, dar şi tinerii şi chiar copiii venind să se împărtăşească şi să ia lumină. Şi la aşezămîntul monahal “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Colelia, judeţul Constanţa, deşi satul a dispărut de mult din cauza condiţiilor grele, oamenii mutîndu-se în alte localităţi, măicuţele de aici şi circa 20-30 de păstori din zonă au fost prezenţi la slujba de Paşte.


Ruşii lipoveni din Sarichioi, judeţul Tulcea, au săr­bă­torit Paştele şi în acest an în vechea lor tradiţie. Numele localităţii vine din limba turcă (aşa cum se ştie, aşezările din această zonă au fost multă vreme sub ocu­paţie otomană), Sari-Kioy însemnînd Pămînt Galben. Cre­dinţa în Dumnezeu i-a ţinut uniţi secole de-a rîndul pe ruşii lipoveni din sud-estul ţării şi tot credinţa îi uneşte la ceas de sărbătoare.

 

CU MIC, CU MARE. În noaptea de Înviere, biserica din sat a devenit neîncăpătoare. Pe lîngă bătrîni, care şi-au ocupat locurile în strană participînd activ la ritual, biserica s-a umplut de tineri şi chiar de copii de cîteva luni, ţinuţi în braţe de mamele lor. La Sarichioi, toată lumea ţine Postul mare, se spovedeşte şi de Paşte ia sfînta cuminecătură (împărtăşanie). Nimeni nu pleacă acasă pînă la sfîrşitul slujbei de Înviere, spre dimineaţă, pe la ora trei.

După o oră-două de odihnă, toţi se întorc iar la biserică, pentru sluj­ba de dimineaţă. Aceasta începe la ora 6:00 şi se termină pe la 8:30.

În timpul ei se sfinţesc pasca şi ouăle roşii. La prînz se reunesc în familie – cu acest prilej, mulţi vin de de­parte acasă – şi sărbătoresc cum se cuvine.

Impresionantă este consecvenţa cu care aceşti oameni, pescari din tată-n fiu, şi-au păstrat portul, de sărbători ei îmbrăcînd cu mîndrie frumoasele haine tradiţionale, multe dintre acestea fiind noi, făcute special pentru Sărbătoarea de Paşte .

Doar o mînă de oameni – în ge­neral păstori din zonă – şi cîteva măicuţe au cîntat prohodul Domnului şi apoi “Hristos a inviat!” într-un ţinut dobrogean de început de creştinătate, unde un preot cu părul în curînd alb-coliliu a slujit cum în puţine lăcaşuri îţi mai e dat să auzi. Cu totul, la slujba de Înviere să fi fost 30-40 de credincioşi. De ce aşa puţini? Pentru că, practic, satul Colelia nu mai există, aici rămînînd doar vechiul cimitir şi aşezămîntul monahal “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

 

ISTORIE. La începutul se­colului al XX-lea, în Dobrogea au apărut primele gospodării şi mai apoi sate întemeiate de etnici germani. Aceştia şi-au construit lăcaşuri de cult, de rit catolic. În anul 1942, în timpul războiului, germanii de aici s-au retras în Germania. Statul german a pretins despăgubiri statului român pentru construcţiile existente pe aceste meleaguri dobrogene, inclusiv pentru lăcaşurile de cult. Statul român a plătit toată datoria pretinsă de nemţi, aceştia nemaiavînd dreptul la alte revendicări. Astfel s-a petrecut şi cu localitatea Colelia, situată în centrul Dobrogei.

 

PUSTIE. După retragerea germanilor din această zonă, în 1942, începînd cu anul 1945, localitatea Colelia a fost populată cu români, care au fost împroprietăriţi cu terenuri şi cu casele deja existente, iar lăcaşul de cult a revenit Bise­ricii Ortodoxe Române. Dar, din cauza condiţiilor sociale precare, prin anul 1963, populaţia a început să se retragă spre localităţi cu viitor. Satul a rămas fără locuitori, casele au fost distruse de intemperii şi, pînă acum doi ani, pe acest sfînt loc se afla doar biserica în stare avansată de degradare şi fără acoperiş. Apoi timp de doi ani, pe cîmpia netezită iarna de vînt în aşa fel încît vara, ca să ai umbră, trebuie să desenezi un copac, părintele Domeţian şi Maica Rafaela au refăcut cu grijă biserica pentru ca acum să primească lumina de Înviere.

 

alexandru.boariu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: reportaj