Păstorul David vesteşte sosirea Apocalipsei la Babele

Platoul Bucegilor a ajuns imparatia manelelor. Pungi de plastic aruncate, urme de roti. Semne ale Apocalipsei. Apocalipsa muntilor Bucegi. Cine vrea sa ajunga acolo trebuie sa devina mai intai un bun crestin. Pentru ca nu e usor sa ajungi in Iad, daca esti si necredincios. "D’apai de drum asfaltat aveam noi nevoie aicea, in Bucegi? Sa vina oraseanul sa ne arunce chistoacele in cap din masina? Daca asta a vrut muierea aia dracoasa (Elena Udrea – n.red.), d’apoi sa stiti ca n-a facut bine ca a facut sosea cu bitum aici, aproape de Babele!'. Glasul ascutit e atins de mahorca. Ciobanul isi sprijina saracia in bastonul lung. Palma vanjoasa strange cu putere ghioaga lustruita, alternand in inflexiunile indignarii. Un caine montaniard, adus de un turist burtos ce tocmai a coborat din masina, il maraie incet, ca pe un salbatic al civilizatiei. E un om al muntilor, ce vreti? Pastorului sfatos, amator de bere gratis, i se adauga un iubitor de munte. "De ce e cald de se usuca iarba pana si pe crestele de la 2500 de metri? De ce au secat toate izvoarele din Valea Jepilor mici, din Prapastile de la Zarnestii, din muntii Piatra Craiului? Va spun eu. Pentru ca am aprobat efectuarea unor astfel de crime impotriva naturii. Sa faci drum asfaltat pana in creierii muntilor intr-un parc protejat e practic o fapta penala, o crima impotriva naturii', spune Anca Apostoae, care a venit sa se bucure de frumusetile celui mai indragit munte al Romaniei, Bucegi, de la sute de kilometri, tocmai din Moldova.

Suparat, ciobanul incearca sa-mi explice ca oile si vacile pastorite de el si de ceilalti confrati nu mai au ce sa pasca si flamande mai tot timpul, nu mai dau lapte. La cateva zeci de metri patrupedele slabe isi ascut dintii in vegetatia uscata. Tapsanul, gras de plesnea alatadata, e acum scheletic ca o piatra subtire. "Mai rau ca anul asta n-a fost niciodata. Nu e iarba verde, domnule! Abia asteptam sa le coboram saptamana aceasta ca si asa se chinuie. Urca ca nebunele prin prapastii mai ceva ca caprele negre', spune damboviteanul. Musca din tigara si-si scuipa in continuare tristetea. "Apai lumea ne intreaba de ce se scumpeste branza la targ? Pai daca noi mulgem la strunga acum abia un sfert din cat obtineam in anii trecuti, cum sa fie? Si murim si noi de foame odata cu istilalti ca nu se mai cumpara branza', adauga ciobanul Vasile David. Vorbele sale sunt intarite de confratele sau, Vasile Leurdeanu, sosit cu oile pe culmea aflata la o palma de nori tocmai din comuna Buciumeni, Dambovita. L-am reintalnit pe o zi ploioasa, la fel de amarat. Angajat de sateni, nu sta prea bine cu banii. "N-aveti o tigare?'. Isi trimite ajutorul, un tanc de cinci anisori, sa fugareasca oile, sa le stranga mai compact. O face mai bine decat cainii plicitisiti ce-si scarmana blana plina de scaieti si foamete. "Biirr, huoo'. Si pustiul intra in card starnind precautia cornutelor.

Drumul se surpa din 500 in 500 de metri, nu e protejat de parapeti si nu are nici gard imprejmuitor pentru oprirea animalelor

Masinile de oras opresc la cateva sute de metri de cabana Piatra Arsa. Acolo s-a terminat, din fericire, neinspiratul drum asfaltat al lui Udrea. Soseaua care pe alocuri se darama trece pe langa o stana. Cainii lasati sa pazeasca pe timpul zilei imprejmuirea de lemn urla la soare exasperati de forfota de pe drum. Inca nu sunt invatati cu oamenii, de aceea fac mai rau ca niste lupi. Ca sa ajungi pe platoul de aproape de Babele pleci din Sinaia, pe drumul spre Targoviste. La un moment dat, drumul coteste abrupt spre prapastii. A fost asfaltat de mantuiala. Nu exista parapeti. Din 500 in 500 de metri se surpa. Este atat de aproape de prapastie, incat Doamne fereste de o tamponare, ca masina mutata din traseul ei obisnuit fie si cativa centimetri zboara in prapastie. Trebuie sa-ti pui o geanta de cruciulite in portbagaj ca sa-ti mearga bine. Sau sa-ti spui rugaciunile bine de tot inainte de a purcede la drum. Stimati cititori, pentru ca s-a dat spre folosinta de curand inca n-ati prins nicio stire la TV cu vreun automobil cazut in haurile Bucegiului. Ei bine, un astfel de drum a dus la poluarea sonora, fizica, morala a acestui colt de rai al Romaniei. Insusi reporterului, de cum a abordat cateva curbe, i-a iesit in cale o turma de vaci. Pentru ca, trebuie sa stiti, nu exista gard protector nici pentru animale. La jumatatea urcusului pe noua sosea de care va vorbim, doua pietroaie imense indicau ocolirea marginii. Se despicase drumul. Pur si simplu o bucata din sosea luase calea haului. Astfel de locuri aveau sa se mai repete pe parcursul drumului. Partea proasta e ca-i foarte greu sa treci de aceste bariere. Pentru ca drumul e practic cu o singura banda. La curbe, masinile trebuie sa intre si in stanga, si in dreapta de pe sensuri diferite, fiind la un pas sa cada in prapastie la un eventual contact intim necontrolat. Iar seara, sau mai ales atunci cand ploua, soferii circula cu inima cat un purice.

Distanta dintre viata si moarte tine de o picatura de apa. Ei bine, dupa rugaciuni si metanii, cei care ajung cu masina, fie ea Dacie sau Mercedes, sus au parte de un peisaj "mirific'. Carduri de autoturisme stau parcate pe pietrisul celor cateva sute de metri de drum neasfaltat. Cu asa pomana, oamenii nu mai urca cu telefericul. Ce sa mai spunem cu piciorul? Inainte vedeau cum danseaza in cer pasarile rapitoare sau cum indraznea intr-un colt de prapastie sa se iteasca cate-o caprioara. Acum nici vorba. Cerul lipsit de platosa de ozon te plezneste in cap de dimineata pana seara iar izvoarele nu mai susura ca altadata… in Raiul pangarit de langa crucea Caraimanului!