Pe duca - Farmecul discret al bibliofiliei

Pana prin anii ’90, in Bucuresti exista o lume usor ascunsa, a iubitorilor de carte veche. Bibliofilii si anticarii. Se spune ca, daca aveai sansa sa intri in grupul lor, te simteai ca la un curs universitar. Primii ajunsesera niste exegeti ai cartilor despre autorii pe care ii colectionau. Anticarii stiau care carte veche este si una de bibliofilie...

Pana prin anii ’90, in Bucuresti exista o lume usor ascunsa, a iubitorilor de carte veche. Bibliofilii si anticarii. Se spune ca, daca aveai sansa sa intri in grupul lor, te simteai ca la un curs universitar. Primii ajunsesera niste exegeti ai cartilor despre autorii pe care ii colectionau. Anticarii stiau care carte veche este si una de bibliofilie...

In primul rand, un bibliofil pur-sange incerca sa-si stranga o colectie pe o anumita tema sau pe un autor. Nu cumpara carti care pentru el nu aveau nici un rost. "Si se crea o legatura intima intre bibliofil si autorul pe care il iubea", spune Mircea Stupar, anticar de aproape 25 de ani. "Intr-un fel, invatam unul de la celalalt. Era normal ca atunci cand imi venea o carte - sa zicem, de scriitorul X - cel interesat sa stie mai bine decat mine cand a aparut, in ce conditii si ce este cu cartea respectiva. Eu ma pricepeam mult mai bine la valoarea ei pe piata." Dat fiind ca si-a facut "ani intregi" ucenicia la familia Carabas, renumita pentru traditia acesteia in ale anticariatului, Mircea Stupar miroase o carte de bibliofilie dintr-o mie. Se uita atent la cotorul cartii, la gravura ei, la legatura, la modul de tiparire si isi cam da seama de "perioada in care a fost publicata". Consulta un catalog cu preturile estimate pentru cartile scoase in aceleasi conditii, in vremea aceea. Si ii face un pret. "Nu de putine ori mi s-a intamplat insa sa mi se ofere o suma de bani mult mai mare decat cea estimata pe o carte veche, si asta pentru ca bibliofilul respectiv o cauta de mult timp si ar fi dat orice ca sa-si completeze biblioteca cu ea." Inainte de revolutie, avea clienti care erau pasionati de culegerile vechi de limba engleza sau de matematica. Sau de harti vechi. Sau de biblii: "Am avut in mana Biblia lui Serban, aparuta in 1689. E primul nostru monument de limba romana. Un tom foarte scump. Pretul lui ar fi acum intre zece mii si douazeci de mii de dolari. Pana la urma, aici sta frumusetea acestei meserii, sa ai ocazia unica, sa ai in fata astfel de carti." Dupa revolutie insa s-a produs "prapastia". "A aparut generatia video-educata si s-a pierdut dragostea fata de carte", spune dezamagit anticarul. De aceeasi parere e si Marius Nicolescu, fratele de ucenicie al lui Stupar. "Un bibliofil adevarat este cel care are o colectie pe o anumita tematica. De pilda, am un client care colectioneaza cartile erotice de pe vremuri. Cred ca e una dintre cele mai valoroase colectii pe aceasta tema din Europa", povesteste acesta.

PASIUNE. Ion C. Rogojanu strange lucruri inedite despre Eminescu

EMINESCU. "Bibliofilia nu se invata intr-o zi sau o saptamana, ci in zeci de ani. Eu am vreo 20.000 de carti, nu le-am citit pe toate, dar stiu despre fiecare de ce am cumparat-o si de ce o tin", spune Ion C. Rogojanu, cel care a strans cea mai importanta biblioteca de si despre Eminescu si pe care a donat-o Bibliotecii Judetene din Botosani. Casa acestuia musteste de cultura. Cateva exemple: Biblia lui Luther din 1662, prima teza de doctorat avand ca subiect opera lui Eminescu, conceputa de Primul Patriarh al Romaniei al vremii, Miron Cristea, si scoasa in limba maghiara in 1895. Un ghid tiparit in 1932 cu toate cartile valoroase aparute in lume. "Dimitrie Cantemir figureaza in aceasta carte", explica Rogojanu. O editie Eminescu cu o dedicatie a poetului catre Alexandru Ioan Cuza. Prima carte straina care a fost tradusa in limba romana. "Cea pe care a citit-o si Eminescu", spune bibliofilul. Niste carti minuscule, cu poezii romanesti, de aproximativ trei centimetri, aparute in 1933. Si zeci de alte tomuri de bibliofilie. Plus cateva lucruri inedite ce au legatura intr-un fel sau altul cu Mihai Eminescu: stampila singurei societati comerciale, denumita "Eminescu", aparuta cu aprobarea poetului. Si tot felul de partituri pe versuri de Eminescu. "Nu intotdeauna vechimea cartii da si valoarea ei", spune Rogojanu. "Depinde mult si de cine a facut gravura, de legator, de numarul de exemplare in care a fost publicata editia respectiva. Un alt semn ar fi aurirea cotorului cartii impotriva prafului. Si, nu in ultimul rand, se pune pret pe cartile cu semnatura autorului pe ele", explica bibliofilul. Iar zvonul cum ca o astfel de carte este valoroasa a ajuns si la urechile snobilor culturali. "Sigur ca este bine ca exista pasionati, dar se vad cei care nu au instructie in privinta cartii. Acum e o moda. Multi intreaba: ai semnatura Creanga, ai semnatura Cosbuc, ai semnatura Alecsandri? Exista mai nou o preocupare a acestora ca sa aiba ce n-au altii. Pe astia eu ii numesc colectionari. Nu bibliofili. E o mare diferenta intre termeni", spune apasat Rogojanu. "Bibliofili care au habar de carte, daca mai sunt 20-25 in Bucuresti", crede el.

PIATA CARTILOR. Pretul cartii este stabilit de piata de clienti. "La Eminescu, de exemplu, a crescut pretul datorita mie. Si asta pentru ca ma duceam peste tot sa intreb de el. Si, brusc, au aparut multi intersati. Cativa zeci de ani mi-a luat sa fac biblioteca Eminescu si in acest timp am invatat tot ce se putea invata despre el", spune Rogojanu. A cunoscut toti anticarii "buni" din tara. Tinea legatura cu ei. Nu de fiecare data avea banii necesari ca sa-si cumpere cartea la care jinduia. Dar se imprietenise cu ei si nu era bai daca le "trimitea banii mai tarziu". Mai mult, in timpul dictaturii reusea, bazandu-se pe acelasi sistem de relatii, sa-si procure pana si cartile care erau interzise pe piata. Motto-ul dupa care s-a ghidat: "Atunci cand te intereseaza cu adevarat ceva, lucrurile vin catre tine".