Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“N-avem mereu ce manca. Uneori rabdam o zi intreaga, poate chiar doua. Pretentii prea mari n-am. Au fost zile cand m-am multumit doar cu o farfurie de paste. De regula, dimineata imi ajunge o cana cu ceai... dar mi-as dori mult sa mancam normal, nu numai paste... uite, as vrea sa mananc gamberi si calamari ca arata foarte frumos in magazin. Imi plac mult fructele, dar din alea nu am aproape deloc. Ciocolata? Mamma mia, de cand nu am mai mancat!'.
Cine si-ar fi inchipuit toate astea despre micuta vedeta Denisa Curtasu, pianista in Italia? In Florenta o stie lumea bine, caci canta pe la tot felul de spectacole, ba chiar si pe scena Filarmonicii. In Romania, insa, e aproape necunoscuta, desi a obtinut vreo 16 premii.
Acolo, printre italieni, apare pe scena in vesnicele ei rochii vechi, decolorate pe la margini. Are doar 13 ani.
Era o mogaldeata de om cand a sosit in Italia si a “batut' dintr-un foc zeci de italieni la Conservatorul din Florenta, obtinand media 10. Pe atunci, ea avea 11 ani, ceilalti candidati – 16, 17. Ea nu facuse nici un pic de pregatire cu vreun profesor, nu-si permisese acest lux; ei statusera in meditatii si pregatiri cu profesori reputati de dimineata pana seara.
Colegii italieni: “Te imbraci, cumva, de la gunoi?'
Astazi, cand urca pe scena in spectacolele oferite de romanii din Italia, Denisa apasa clapele pianului cu dintii stransi de durere. Caci ea a crescut, iar pantofii i-au ramas prea mici. De un an de zile asa se chinuie. I-ar placea o pereche noua, dar ii e frica sa-si doreasca. Stie ca n-are de unde: mama a parasit-o, iar tatal are handicap si nu primeste mai mult de 170 de euro pensie. Locuiesc intr-o chitimie de apartament cat o cutie de chibrituri, cu matusa si cu bunica. Mai castiga si ele cam tot pe atat, dar tot nu-i suficient cat sa aiba in fiecare zi o farfurie cu spaghete, macar.
Cand e pe scena, Denisa vrajeste pana la lacrimi o sala intreaga. Acasa, insa, ea si tatal iau pixul in mana si calculeaza contabiliceste, incercand imposibilul: cum sa plateasca ei 700 de euro chirie si intretinere dintr-un venit lunar de 350 de euro? Iar la cei 700 de euro se mai adauga, apoi, multe altele costuri: mancare, manualele Denisei, transportul pana la Conservator. N-au mai reusit sa-si plateasca chiria de luni de zile, iar acum proprietarul ii ameninta ca-i arunca in strada.
De la haine noi si-au luat gandul demult. “Sunt zile grele atunci cand colegii rad de mine ca am haine vechi. Vin si ma intreaba, pur si simplu: De unde ai hainele astea? Te imbraci, cumva, de la mamaie sau de la gunoi? Dar eu ii iert caci o fac fiindca ei nu stiu ce inseamna suferinta si sacrificiul', ne povesteste Denisa. Ea cunoaste toate astea, caci tocmai de aceea a parasit orasul ei, Targoviste, acceptand sa sufere de foame in Italia: pentru un vis. A inteles ca aici are mai multe sanse decat in Romania sa ajunga o mare pianista.
Au plecat din Romania crezand ca in Italia le va fi mai bine. N-a fost asa. Aici au aparut piedici la care ei nu s-au gandit niciodata. “Proprietarul a refuzat sa ne faca un contract pe locuinta, asadar nu ne-am putut stabili in Italia domiciliul legal. Am apelat si la primarie si degeaba. Din cauza asta, nu au putut obtine nici un fel de sprijin de la statul italian si de aceea nici Denisa nu poate avea o bursa de studiu', ne explica tatal.
Cat poti plati pentru un vis
Dar nimic din toate astea nu a descurajat-o pe Denisa. Pentru visul ei a acceptat umilinte crancene: “La scoala si la Conservator, fiind singura romanca, colegii ma jigneau de fiecare data cand anuntau la stiri ca un roman a furat sau a ucis. Pur si simplu ma goneau din clasa. Imi strigau ca nu au nevoie de straini si ca, oricum, romanii sunt toti tigani. Profesorii nu luau nici o masura'. Cum n-are bani sa-si cumpere manuale, fata isi face temele in pauze, din cartile colegilor. Cand au intrebat-o unde-i sunt manualele, a mintit, jenata, ca le-a comandat la librarie, dar inca n-au sosit.
Nici macar nu-si permite sa mearga la Conservator de trei ori pe saptamana, cum cere orarul. Ar trebui sa ia trenul, or ea n-are cu ce-si plati de fiecare data biletul, adica 12 euro dus-intors. Asa ca merge doar o data pe saptamana si incearca atunci sa recupereze tot ce au invatat colegii ei in celelalte zile. Pare greu, insa nimic nu i se pare Denisei o povara la gandul ca intr-o zi va ajunge, trebuie, o mare pianista de care Romania va fi mandra. Pentru asta, insa, are nevoie de bani ca sa-si poata continua studiile. Cine doreste sa o ajute ii poate scrie la adresa catahelp@yahoo.com
