Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Oier in Bucovina si pictor la Saint Tropez. Intre cele doua dimensiuni ale sale, George / Georges Cotos a trait o viata de roman. Astazi, 24 aprilie, implineste 97 de ani.
Student la Beaux-Arts
Un tanar chipes, foarte inalt, cu ochi albastri, patrunzatori, vorbind frantuzeste cu accent, intra, in anii de dupa razboi, in salile de atelier ale Academiei de Arte Frumoase din Paris. Era imbracat in costum alb si starnea mirarea celorlalti studenti cand se aseza, ca un print, in fata sevaletului, la lucru. Lumea stia foarte putine despre el. Se auzea ca fusese in Rezistenta, ca mai inainte luptase pe front, in Rasarit, si ca venea dintr-o tara de dincolo de Cortina de Fier. Mai in gluma, mai in serios, l-au poreclit Popoff. Prince Popoff. In realitate, tanarul se nascuse in Bucovina, la Straja, pe 24 aprilie 1915 (acum exact 97 de ani!) si era, la origine, oier. Existenta care i se atribuia - razboiul, Rezistenta Franceza, numele de cod devenit, apoi, porecla printre studenti - era reala. In lipsa unor documente care sa arate ce scoli absolvise, nu putea fi primit decat ca student audiant; talentul lui convinsese insa decanatul universitatii pariziene sa-l primeasca chiar si asa in salile marcate de harul maestrilor din trecut.
Cand l-am intalnit, in urma cu trei ani, imi spunea ca nu stie de ce s-a facut artist si nici de unde a capatat harul pentru pictura abstracta, care i-a adus celebritatea. "Poate - credea el - talentul meu vine de la fluierele pe care le ciopleam si le ornam frumos in zilele lungi de stat cu oile, prin obcini". Irelevanta, amintirea aceasta, pentru opera maestrului cu galerie permanenta pe 40, Rue Seillon, la Saint-Tropez, dar explicita pentru omul care n-a incetat nici o clipa sa ramana, ca la inceput, un taran inocent, venit parca, in trecere, sa vada cum traieste lumea la oras.
Mesterul de inghetata
Era pictor, dar din asta nu putea trai decent. Nu la inceput. Asa ca, de-a lungul vietii, Georges Cotos a avut tot felul de indeletniciri (boala emigrantului roman): de la mecanic si portar de cabaret, la frizer de caini si de la fermier falit si inventator, la vanzator de inghetata. Ultima meserie avea sa-i aduca chiar mai multa celebritate decat pictura: inghetatele la cornet (in epoca lor de "pionierat", in 1958) marca Popoff, o spirala compacta, cremoasa, inalta de 20 de cm, aveau sa-i aduca la Gelateria Popoff, vreme de 30 de ani, toate vedetele verii in trecere pe Riviera Franceza. Inghetatele lui erau spectaculoase. Unii vor spune ca succesul se datora masinii. Poate, dar si masina aceea fusese mesterita de el (luase brevetul tot de la un roman, nemultumit ca nu avusese succes cu ea la un targ de inventii de la Madrid), o demontase si o "reinventase" pana cand a obtinut acea inghetata cu efect unic.
Straja amintirilor
Foarte rar mi-a fost dat sa cunosc o personalitate mai complexa ca a lui Georges Cotos! "In copilarie - imi povestea - aveam un berbec si ma urcam pe spatele lui, ca pe un cal. Ma ducea. Berbecul asta imi placea, dar oile nu. Adica... mie imi placeau mai mult caprele, pentru ca erau vesele. Din cauza asta beam numai lapte de capra." Cadru bucolic de inceput de veac romanesc.
Ar fi putut ramane la Straja pentru totdeauna; apucase sa-si ridice o casa, o dotase cu tot dichisul, dar a venit razboiul si n-a putut dormi nici macar o noapte in ea, pentru ca a fost mobilizat, sa lupte in Armata Romana, pe frontul de Rasarit. A fost ranit, la Marea de Azov, si evacuat la un spital din Austria. Cand s-a externat ar fi vrut sa revina acasa, dar in "Bucovina lui" intrasera rusii. A fugit in Vest, in Franta ocupata. Mai bine acolo decat in Bucovina ocupata! A luptat o vreme in Rezistenta, vorbea rusa, germana, il ajuta statura inalta, parul blond, sa para ca e cine nu e. Dupa razboi i-a fost si mai greu sa se intoarca acasa. Romania intra, incet-incet, intr-o zodie care nu se potrivea cu dorul lui de libertate. Nici pana azi nu s-a intors in sat, chiar daca tine legatura cu oamenii lui, cu familia. La vreun an dupa ce l-am vazut la Saint Tropez, ne-am dus noi la Straja, pentru el. Am intrat in casa lui (locuita azi de un nepot, pe nume... George Cotos). Am vorbit cu soru-sa, nonagenara si ea. Era zi de Pasti si l-a sunat. "Mai George, mai. Iti aduci aminte cum mergeam noi cu oile, la Tomnatec? (Tomnatec e un deal ramas peste granita, in Ucraina - n.n.). Acum se poate, m-as duce peste granita sa mai vad dealul copilariei", i-a zis. Raspunsul a venit scurt: "Ce Tomnate? Tomnatec iti trebuie tie? N-ai sa te duci, acolo nu mai avem prieteni!". Dupa aproape trei sferturi de secol, in inima lui inca se-nvarte cutitul pamantului si-al trecutului pierdut peste granita, "la rusi".
Pictorul si regii
Asa a ajuns Georges Cotos, din aproape in aproape, de la strunga de oi la sevalet. Ma intreb, daca ar fi ramas toata viata la Straja, i-ar mai fi descoperit cineva, vreodata, talentul de pictor? De fapt, nici el nu-si aminteste cum a inceput sa picteze. Cand era la Paris, a cumparat, intr-o zi, culori, transformandu-si camaruta din Place St. Michel in atelier. A frecventat, sporadic, boema pariziana, i-a cunoscut pe Breton, Brancusi, Eliade, Cioran, Elvira Popescu... Cu Eliade a stat la masa si l-a uimit cu limbajul bucovinean nealterat. Elvira Popescu a exclamat, in pragul primei lui expozitii pariziene: "O, dar acest tanar picteaza cu accent de Bucuresti!" (prin "accent de Bucuresti" voia sa spuna, de fapt, ca regaseste in panzele lui spiritul romanesc). Brancusi i-a apreciat sinceritatea de om simplu, de la tara si l-a indemnat sa-si expuna tablourile in Spania, unde a avut, intr-adevar, succes. Un an intreg! A mai fost cu expozitii in Suedia, Danemarca, Norvegia... si lista e mult mai lunga. Intre documentele pretioase pe care le are la galerie sunt si scrisori din partea regelui Suediei ori din partea Printului Rainier de Monaco (la nunta caruia trimisese un tablou al sau sa tina "de urat" altuia aflat deja in colectia Casei Grimaldi).
In seria asta de regi si principi l-as alatura pe Regele Mihai. Cel care semnase in anii '40 un brevet de decorare pentru tanarul sergent bucovinean avea sa fie unul dintre "fanii" inghetatei Popoff, la Saint-Tropez. In toate verile in care familia regala ajungea pe Coasta de Azur, un popas la gelateria lui Georges Cotos se impunea. Prilej pentru presa franceza sa titreze: "Regele Romaniei in vizita la regele inghetatei".
Dorul de "acasa"
Romanul, zice-se, ar avea sapte vieti. Pe unele le iroseste, altele nu-i sunt de-ajuns. Dupa 1990, Georges Cotos s-a retras din lumea inghetatei, inchizand un cerc al destinului, cel de patriarh. Pana la 97 de ani, a fost, deci, oier in Straja, erou militar decorat de Regele Mihai, rege al inghetatei, pictor cu o mie de tablouri, om cu nu stiu cate meserii si ocupatii. S-a casatorit, la 47 de ani, cu Jeanne, care l-a insotit in toate aventurile sale intelectuale si nostalgice. Si-au cumparat, mai intai, un mic castel langa Lyon, unde a incercat sa recompuna ceva din universul copilariei, intemeind o... stana si crescand oi. De placere. Le-a lasat sa moara de batranete. Cand n-a mai putut sa le poarte grija, a vandut castelul si ferma si s-a retras, definitv, la malul marii. N-a renuntat insa la ideea unei ferme... Mica lui proprietate de la marginea Saint-Tropez-ului se numeste "La Bergerie". Stana. Doar ca in gradina vei intalni, acum, numai oi de ghips!
In continuare, personalitatea sa e asociata la proiecte destinate Romaniei, consatenilor sai din Straja (Suceava) si Galeriei de Arta George Cotos, careia i-a dat viata, la Gura Humorului, in cadrul Muzeului Etnografic local. Din 1990, Clubul Rotary din Saint Tropez, al carui membru apreciat este, a trimis mai multe convoaie cu ajutoare umanitare pentru cei din satul sau. Drept recunostinta, in 2004 i s-a acordat titlul de cetatean de onoare al comunei Straja. De ani de zile, acorda o bursa personala unui artist originar din Romania, caruia ii organizeaza o expozitie in galeria lui aflata la nici o suta de metri distanta de portul pentru yachturi din Saint Tropez.
Totusi, uneori, imi pare ca maestrul oboseste. Nu mai raspunde la telefon. Nu ne mai scrie scrisori... "Sa fi venit timpul odihnei?"- il intreb. Georges Cotos tace indelung, intarziind raspunsul, si-apoi, privind spre un tablou abstract din coltul cel mai indepartat al galeriei, sopteste ca pentru sine: "Nu. Nu inca..."
