Povestea lui Mihăiţă Papară, snowboarderul care își învinge soarta pe pârtie

Mihăiţă Papară, de meserie jurist, este cel mai valoros reprezentant al parasnowboard-ului din România. Şi-a pierdut piciorul stâng într-un accident de maşină îngrozitor. Cu toate acestea, a reuşit să se ridice, să treacă peste handicap şi să devină un exemplu de urmat. Sportivul, în vârstă de 38 de ani, a început deja noul sezon competiţional, iar acum se află la Cupa Mondială de Snowboard Cross din Pyha, dincolo de Cercul Polar.

Născut în zona Harghitei, Mihăiţă a iubit dintotdeauna muntele şi zăpada. Dar bucuria de a practica snowboard-ul a descoperit-o de-abia după accidentul din 2005 care i-a schimbat radical viaţa. "E adevărat, înainte de amputație nu pot spune că am făcut foarte mult snowboard. Mi-a plăcut iarna mereu, m-am dat cu schiurile, dar niciodată la nivel competițional. Cu placa ieșisem foarte puțin. În 2007, sora mea m-a sunat să mă întrebe dacă ne vedem la sfârșit de săptămână. Ea și cumnatul meu își cumpăraseră echipament de snowboard și erau entuziasmați, mergeau când aveau ocazia pe pârtiile din apropiere. De data asta mergeau la Bucin. Ne-am întâlnit acolo, iar Răzvan mi-a dat buții și placa lui. Eu mersesem îmbrăcat de oraș, doar ca să îi văd, fără gândul de a intra pe pârtie. Am făcut o coborâre scurtă prin zăpada proaspătă, câțiva zeci de metri, dar fără să cad. Iar plutirea aceea, lină, fără efort, mi-a adus aminte de bucuriile de dinainte de accident și amputație, și m-a convins că trebuie să mai încerc. Dar până să iau cursuri de la un instructor de snowboard au trecut câțiva ani. Am testat un mecanism de genunchi, creat pentru sporturile de impact, și impulsionat de exemplul Laurei Văleanu (n.n. - schioare paralimpică), am luat hotărârea de a mă apuca serios de sport", povesteşte Mihăiţă.

Paşii spre primul concurs

Când s-a gândit prima oară să intre în concursurile oficiale de parasnowboard, cea care l-a încurajat să facă acest pas uriaş a fost chiar Sally Wood-Lamont, președintele Comitetului Național Paralimpic Român: "În 2014, am avut o discuție foarte sinceră și deschisă cu doamna Sally. M-a avertizat de la bun început că va fi foarte multă muncă, cu foarte mult efort personal, fizic și financiar. Dar m-a încurajat să fac primii pași, pentru a putea decide în cunoștință de cauză. În noiembrie 2014, am participat la prima mea competiție de snowboard. A fost o experiență foarte intensă, un duș fierbinte și rece, deopotrivă. Pentru că fusesem naiv și crezusem că sunt pregătit, iar acolo am realizat brusc și dureros că sunt departe de nivelul celorlalți și că voi avea nevoie de foarte multă muncă pentru a-i ajunge din urmă. Atmosfera de la competiții are ceva special, creează o camaraderie aparte. Am fost încurajat de mulți dintre noii colegi, unii chiar competitori direcți ai mei, când au văzut că nu eram deloc mulțumit de mine, de rezultat. M-au ajutat să pun lucrurile în perspectivă, să mă compar realist cu cei cu care concuram și să înțeleg că era mult mai important, atunci, că participasem, decât că terminasem respectiva competiție la foarte mare distanță de podium. Pentru că în grupul de oameni care au luat startul atunci și acolo erau printre cei mai buni din lume, iar eu completasem traseul acela alături de ei, fără accidentare, fără să fiu descalificat și, foarte important, fără să renunț", mărturiseşte sportivul.

Nu mai vorbeşte despre accident

Deşi în trecut povestea tututor celor care îl întrebau cum şi-a pierdut piciorul, în prezent a luat decizia să nu mai vorbească despre acea zi şi să se concentreze pe viitor. "Am devenit persoană cu handicap în urma unui accident de mașină. În loc să fiu o cifră în plus în statistica celor aproape 3.000 de români care mor absurd în fiecare an în accidente rutiere, am devenit o cifră în plus între cele aproape 800.000 de persoane cu handicap înregistrate oficial în România. Multă vreme, am povestit accidentul, încercând să îmi amintesc cât mai multe detalii, să retrăiesc cât mai clar și mai precis ziua de sâmbătă, 3 septembrie 2005. Probabil făceam asta căutând o metodă de a accepta și de a trece peste ceea ce s-a întâmplat atunci. Încercând să înțeleg de ce mi s-a întâmplat tocmai mie, de ce atunci, de ce așa. De ceva vreme am început să evit întrebarea și povestea accidentului, am început să mă concentrez mai puțin pe ce a fost, pe ce am avut, pe ce lipsește, și mai mult pe ce am. Este o vorbă, unora li se poate părea banală, dar chiar cred că e o cale de urmat: «Fă rai din ce ai!». Până de curând mă concentram pe «Fiecăruia i se dă cât poate duce»; și ceream în plus", povesteşte Mihăiţă.

Un sezon plin de provocări

În luna martie a acestui an, Mihăiţă a fost singurul sportiv care a reprezentat România la Jocurile Paralimpice de iarnă, care s-au disputat în Coreea de Sud, la PyeongChang. Acum a început un nou sezon, plin de alte provocări. "Anul acesta este special, pentru că e primul după Jocurile Paralimpice de Iarnă. Mulți dintre participanții obișnuiți la competițiile internaționale nu mai vin. Unii își iau o pauză pentru refacere sau pentru a se concentra pe sporturile de vară. Alții se opresc definitiv din competiții, rămân să practice snowboard-ul pur și simplu de plăcere. Dar, în același timp, este și foarte interesant pentru că acum apar foarte multe figuri noi, foarte mulți sportivi care vor să încerce să practice acest sport la un nivel diferit sau care fac pasul de la sport de agrement la sport de competiție. Am participat la începutul lunii noiembrie la competițiile internaționale organizate în Olanda. Închei luna noiembrie cu cele din Finlanda. Pe 1 Decembrie voi sărbători Ziua Națională a României luând startul în Cupa Mondială de Snowboard Cross din Pyha, Finlanda. Anul viitor nu sunt foarte multe evenimente anunțate pe calendarul oficial", spune sportivul român.

Despre antrenamente

S-a apucat de sport ca soluţie de recuperare iniţial şi apoi a ales snowboard-ul, căci astfel i se pare că poate fi mai aproape de cum era înainte de accident. Iar antrenamentele nu sunt deloc uşoare. "Sunt complexe pentru că sportul în sine este unul complex. E nevoie de forță, rezistență și tehnică. Forța, rezistența, elasticitatea se pot dezvolta foarte bine în sala de sport, de-a lungul anului. Dar anumite elemente tehnice nu pot fi exersate pe uscat, trebuie neapărat ieșit pe zăpadă. Iar unele exerciții și anumite mișcări foarte specifice nu pot fi făcute decât pe un traseu special, de genul celor pe care le puteți vedea la concursuri. Vorbesc de sărituri, aterizări, viraje pe contrapante, elemente care țin de specificitatea acestui sport", mai spune Mihăiţă.

Cea mai mare inspiraţie

La concursuri l-a impresionat cel mai tare un britanic de 53 de ani, veteran al armatei. "Swifty. Aceasta este porecla lui. Are ambele picioare amputate de deasupra genunchilor. Este primul snowboarder din lume care practică acest sport cu astfel de handicap. Neavând genunchi, el amortizează denivelările și șocurile practic cu bazinul și coloana. Dar se dă fenomenal pe placă. Ne-am întâlnit de multe ori la antrenamente sau competiții, și de fiecare dată mi-a plăcut starea de energie și pozitivitate pe care o degajă, bucuria de a fi prezent, de a face cât mai bine ce are de făcut. Partea foarte bună la interacțiunile cu alți sportivi cu handicap, chiar dacă nu suntem în aceeași categorie competițională, ori uneori nici măcar în același sport, e că poți schimba impresii, păreri și mai ales soluții. De la Swifty am copiat și adaptat o modalitate de prindere a cupei protezei, de la unii schiori am aflat despre un anumit silicon, de la niște înotători am aflat de o cremă pentru piele, fiecare dintre sportivi are soluții la probleme care îl afectează și de foarte multe ori sunt soluții la care te gândești de multă vreme, le imaginezi, dar nu le aplici sau le aplici într-un mod diferit, iar apoi vezi ceva asemănător la altcineva și realizezi că fiecare poate beneficia de soluția comună", mărturiseşte snowboarderul născut la Gheorgheni.

ONG-ul care salvează vieţi

De 11 ani, Mihăiţă Papară are un ONG destinat persoanelor cu handicap: "După ce am ieșit din spital, eu și părinții mei am căutat informații despre ce înseamnă de fapt un handicap fizic, despre ce înseamnă și cum se poate face recuperare, cum au procedat alții, înaintea noastră. Din păcate, în limba română am găsit foarte puține informații. Așa că în 2007 am înființat împreună cu părinții mei o organizație non-profit, AsocPM, cu scopul de a face noi o parte din informarea legată de aspecte legislative și administrative. Totodată, am căutat să oferim sprijin persoanelor și familiilor celor care se confruntă cu un handicap fizic", a mai povestit el.

Cum a fost experienţa de la Olimpiadă Jocurile Paralimpice/Paralimpiadă?

Anul acesta am fost în Coreea de Sud, la PyeongChang. În martie 2018 au avut loc Jocurile Paralimpice de Iarnă. Jocurile Paralimpice reprezintă cea mai înaltă scenă sportivă din lume pentru sportivii cu handicap fizic. Se desfășoară în aceleași locații ca Jocurile Olimpice, dar, din motive ce țin de costuri și logistică, se desfășoară în perioade diferite (de regulă la o distanță de câteva săptămâni). De data aceasta au participat 569 de sportivi cu handicap, din 49 de țări.

Din păcate am fost singurul reprezentant al României la ediția aceasta. Primul reprezentant din istorie al României la Jocurile Paralimpice de Iarnă este Laura Văleanu, din Sibiu, care a participat la Jocurile din 2010 din Vancouver, Canada, și la cele din 2014, din Soci, Rusia. Trebuia să concureze din nou, pentru că s-a calificat cu rezultate foarte bune și chiar avea șanse foarte mari să câștige medalii la Jocuri, dar s-a accidentat cu câteva săptămâni înainte de deplasarea în Coreea.

Am participat la două probe, Snowboard Cross și Banked Slalom, și am obținut în ambele concursuri locul 11. Obiectivul stabilit acasă fusese clasarea în primii 10. Sunt supărat pe mine pentru rezultatele astea, pentru că știu că puteam face mai mult, mai bine. M-am lăsat afectat de accidentările urâte din prima zi de antrenament, când în primul sfert de oră s-au accidentat grav trei sportivi foarte buni (o australiancă și-a dislocat genunchiul, un francez și-a rupt ligamentele la un genunchi, iar un polonez a fost transportat la spital cu fractură craniană, a fost operat), și am intrat cu teamă pe traseul de concurs. Această prudență excesivă m-a costat secunde bune. În Coreea am avut parte de una din cele mai mari onorante sarcini posibile în cariera unui sportiv - aceea de defila la ceremoniile de deschidere și apoi de închidere ale Jocurilor cu steagul țării mele.

În plus, am avut o mare bucurie, aceea că am avut ocazia de a arăta că se poate. Se poate face sport la cel mai înalt nivel, chiar și cu un handicap fizic, chiar și cu greutăți, lipsuri și piedici de tot felul, se poate face și în România.

Cu ce sporturi îţi ocupi timplu timpul atunci când nu faci snowbord?

Înot. Cățărare. Ping pong. Un pic de longboard. Mai nou, ciclism.

Ai vreun concurs preferat sau care dintre cele la care ai participat te-a impresioant cel mai tare?

Fiecare competiție înseamnă o ocazie uriașă de a învăța. Încerc să particip la cât mai multe, în funcție de timp, locație, costuri, pentru că experiența competițională nu e ceva ce se poate învăța din cărți, ori pe internet, oricât de buni învățăcei am fi.

Dacă nu ai face snowboard, ce sport ai alege?

Înot. Cățărare. Parapantă.

Ce sfaturi le-ai da celor care vor să îţi calce pe urme?

Să nu ezite, să încerce! Să iasă din zona de confort, să își identifice limitele și apoi să lucreze la depășirea acestora. Să intre în contact cu cineva care deja practică acest sport, cu sau fără handicap. Să fie curioși, să pună întrebări, să încerce. Să caute instructori, să ceară sfaturi. Să nu se teamă de interacțiune și de noutate.Sunt foarte bucuros că în sezonul acesta am colegi noi.

Laurențiu Georgilaș, din Sibiu, și Ionuț Burlacu, din Brașov, și-au făcut debutul în competiții internaționale luna aceasta. Pe Laurențiu îl cunosc din 2016, când am organizat la Sibiu împreună cu Dan Marcu, antrenorul meu, primul eveniment demonstrativ de sporturi de iarnă practicate de sportivi cu handicap.

Laurențiu a participat foarte entuziast, plin de energie și curiozitate. Iar Ionuț este unul dintre cei care mi-au scris pe Facebook, în timpul Jocurilor, să mă felicite și să îmi ureze succes. El a făcut și câțiva pași în plus, întrebându-mă dacă e posibil să ne întâlnim cândva pe vreo pârtie și dacă pot să îl anunț când ies pe zăpadă. Am reușit să organizăm o sesiune de evaluare și testare, unde împreună cu Dan am constat că există potențial. Amândoi practică snowboardul de mulți ani, au învățat singuri și a muncit foarte mult pentru această pasiune. Am cerut sprijinul Comitetului Național Paralimpic Român pentru a face încadrarea în categoriile internaționale de competiții și apoi înscrierea în concursuri internaționale. Amândoi au participat în noiembrie la competiții continentale, urmând să se antreneze și să se pregătească pentru a obține calificarea în competițiile mondiale.

Cred că cea mai mare realizare a mea legată de snowboard este că prin intermediul acestuia reușesc să ajut tot mai mulți oameni să înțeleagă că handicapul nu e un capăt de viață. Peste tot în lume, exemplul sportivilor cu handicap este folosit pentru a-i motiva pe cei din jur să facă sport, să își îmbunătățească atât sănătatea, cât și calitatea vieții. Pentru că #sepoate

- Mihăiţă Papară, parasnowboarder

Mihăiţă Papară este pregătit de trei ani de antrenorul Dan Marcu. Cei doi s-au cunoscut într-o tabără de snowboard, pe ghețarul Dachstein din Austria, iar felul său de a fi direct i s-a potrivit perfect. Din păcate, nu locuiesc foarte aproape unul de celalat şi sunt nevoiți să comunice mai mult pe internet în lungile perioade când nu se întâlnesc față în față.

11 este locul pe care l-a ocupat Mihăiţă Papară la finalul competiţiei olimpice de la PyeongChang (Coreea de Sud). El a fost cronometrat cu timpul de 1 min 10 sec 85/100, realizat în manșă secunda din cele trei disputate.