Poveştile spuse de străzile oraşului

Ce ascunde o stradă in numele ei? Uneori o legendă, alteori o mare bătălie. Alteori numele unui om care a răsturnat guverne. In Bucureştiul vechi, de pildă, avem străzi cu numele meseriilor care se practicau odinioară.Â

Numele - Bucureştiul vechi, cu aromă de negustorie

Ce ascunde o stradă in numele ei? Uneori o legendă, alteori o mare bătălie. Alteori numele unui om care a răsturnat guverne. In Bucureştiul vechi, de pildă, avem străzi cu numele meseriilor care se practicau odinioară.Â

"Măria ta după ce te-nscăunăm intăi şi intăi schimbăm numele locurilor." (Marin Sorescu - "RĂCEALA")

Aşa e! Intrebăm adesea:

Unde ne-ntălnim?

La Piaţa Lahovary!

Unde?

La Piaţa Cosmonauţilor!

Asta după 1989. Inainte era invers. Str. Batiştei, 10 Mese, Zarafi, Berzei, Scaune, Pitar Moş, Doamnei, Dorobanţi, Foişor, Lipscani, Chibrit, Măntuleasa - nume de străzi, nume ciudate, nume bizare, nume oarecare! Cine le-o fi botezat? Am căutat şi am găsit fascinante poveşti.

Strada Batiştei. Controverse multe privind numele acestei străzi din centrul Bucureştilor. Ce inseamnă Batiştei? In limba veche romănească se spune că ar insemna locul unde s-adapă vitele.

Păi, cum?

Păi, aşa, cică pe aici trecea un părău, un afluent al Dămboviţei şi-i zicea Bucureştioara.

Păi, şi unde-i acum?

A secat!

Eu ştiu că batiste era locul de aşteptare a vitelor care urmau să fie duse la abator să fie tăiate. Am citit şi eu in Istoria Bucureştilor de C. Giurăscu.

Păi, nu ştiu care istoric inseamnă că batiste era locul unde femeile băteau pănza s-o-nălbească.

Un alt istoric spune că era un proprietar al pămăntului pe care se-ntindea strada asta şi-l chema BAPTIŞTE. Era pe la 1600. Vellelli Baptişte, aşa-l chema pe proprietar.

Ăsta-i numele, dar vezi că un istoric francez care-a trăit pe aici, Ulysse de Marsillac, spune despre Strada Batiştei că seamănă cu cartierul Saint Germain din Paris şi că avea case superbe cu grădini magnifice. Aici a locuit Gh. Costa - Foru, om politic şi primul rector al Universităţii bucureştene. Astăzi, casa lui găzduieşte Ambasada Americană.

Dar Strada Măntuleasa? De ce-i spune aşa?

Păi, tot un istoric al Bucureştilor, Ionescu Gion, scrie că pe locul unde se află azi Biserica Măntuleasa erau 28 de case şi o livadă superbă care ii aparţinea unui boier Manta. Ei, şi el avea o soră, o jupăniţă, Maria, care avea o poreclă - Măntuleasa. Ea a ctitorit biserica prin 1733.

Strada e celebră şi datorită lui Eliade, care a scris un miniroman. "Pe strada Măntuleasa", ce a apărut in 1968 la Paris. El a fost la şcoala primară de pe strada asta.

E o stradă ciudată, poate şi din cauza cărţii lui Eliade, care o descrie ca pe o stradă misterioasă, căreia trebuia să-i descoperi farmecele. Mai ales cănd infloreau zarzării sau cănd se coc vişinele şi se rumenesc cireşele. Avea Măntuleasa o grădină cu pomi fructiferi.

Eu stau pe strada Pitar-Moş, ce poveste are? O ştii?

Păi, pe strada asta este Biserica Pitar-Moş.

Se pare că a fost zidită in 1795 de Popa Ivaşcu şi mahalaua şi biserica după numele lui se chemau. Dar mai tărziu ctitorul Moş Sărbu, care poate a fost Pitar, i-a schimbat numele.

Pitar? Vel-Pitar era boierul care aproviziona cu păine Curtea Domnească. Dar alt istoric spune că numele a fost dat de un sărb grădinar, zarzavagiu refugiat şi-l chema Pedar - romănizat e Pitar.

Am stat şi pe Strada Berzei. Ce nume, ăsta de unde mai vine?

De la biserică.

De la Biserica Sfăntul Ştefan?

Exact! Ea a fost ridicată in 1766 şi se numea Biserica "Cuibul de barză", din cauza cuibului pe care şi-l făcuseră berzele pe acoperişul bisericii - biserica a fost mutată de pe locul ei cu 13 metri in 1987 de Ceauşescu. E ascunsă-ntre blocuri. E o biserică frumoasă, care era inconjurată de un ansamblu. Avea rostul ei. O casă parohială, grădină. Era bogată, o zidise Ştefan-Vodă Racoviţă şi Tudora Doamna. Mai tărziu acolo se-nchina Al. Vodă Ghica.

Nu e şi pe Lipscani o biserică tot Sf. Ştefan?

Nuuu! E Biserica Sfăntul Gheorghe Nou. In jurul ei e Tărgul Lipscanilor incă din sec. 17

De la oraşul german Leipzig sau Lipsca, după cum ii mai spunea. Negustorii veneau cu marfă de acolo. Chiar unul Istrate Lipscanul. El ducea cuţitele din  Danzig, oglinzi veneţiene, ceasuri elveţiene, mătăsuri din Flandra. Istoricul George Potra scrie că aceşti negustori, de altfel foarte bogaţi, au contribuit la modernizarea şi occidentalizarea ţării.

Ei au schimbat imbrăcămintea orientală cu cea nemţească.

Pentru că erau foarte bogaţi au plătit burse pentru tineri studioşi.

Asta e cu Lipscanii. I se mai spunea Mahalaua Lipscanilor. Avea 49 de clădiri şi nici o casă de locuit, doar magazine mici.

Numele magazinelor, prăvălii de fapt: "La şicul de Paris", "La oraşul Paris", "La Pariziancă".

Era la mare preţ eticheta franţuzească. Mai erau "Lumea elegantă", "La principesa Elisabeta", "La Carmen Sylva?"

Peste tot se vorbea o romănească cu grecească, franţuzeas-

că - o păsărească. Pe Lipscani sunt două-trei palate, clădiri superbe care sunt bănci. Biserica Sf. Gheorghe - minunat edificiu, monument din sec. 17.

Ştiu, se spune că după tărnosire fiecare arhiereu a găsit lăngă farfuria lui căte o năframă de galbeni şi căte o mare medalie de aur cu chipul domnitorului Constantin Brăncoveanu. Alături de biserică, Vodă Brăncoveanu a construit un Han - Hanul lui Constantin Vodă şi multe prăvăli. In această biserică este ingropat Ion Vodă Mavrocordat, dar şi domnitorul Brăncoveanu.

Da, parcă ştiu c-au ars şi hanul şi Biserica, marea nenorocire cum a numit-o Bibescu-Vodă.

D-apoi focul cel mare de la 1847 a mistuit-o complet, dar pe la 1852 a fost refăcută.

Iar Mahalaua Lipscanilor era plină de un furnicar de lume. Erau bogaţi negustorii.

Ştiu că şi acum se reconstruieşte centrul vechi unde intră Lipscanii, Str. Zlătarilor, Băcanilor, Gabroveni. Se zice că şi clopotul ce vestea slujba scotea prin turlă un dangăt tărăgănat risipindu-l in Bucureşti şi oamenii desluşeau: Braaann-coo-vaa-nu! Braaan-coo-vaa-nu. Se spune că şi boierii, dar şi tărgoveţii sau oamenii mărunţi se cutremurau după ce Domnul nu mai era. Şi tot aici s-au adus de la Mănăstirea Halki rămăşiţele fără cap ale Voievodului răpus in ziua de Sf. Maria - s-au adus in mare taină, căci nu trebuia să se ştie. Şi mai ştiaţi că-n această biserică a fost depus sicriul cu trupul chinuit şi răvăşit al lui Mihai Eminescu? Biserica dăinuie şi astăzi la km 0 al Bucureştilor şi are şi statuia lui Brăncoveanu in faţă.

Â

Centru elegant

Toate oraşele au un centru comercial elegant şi poetic. Budapesta cu Vati-Uta, Londra are Commercial-Road, şi Viena, şi Parisul, şi Praga. Numai centrul nostru comercial e populat de dezmoşteniţii sorţii, cerşetori, boschetari, oameni fără căpătăi. S-o rezolva ceva? S-o găsi acel om curajos care să-nceapă să refacă frumosul oraş? Centrul vechi e tot plin de săpături, acum e prea cald să se lucreze, acuşi incep ploile, pe urmă frigul şi-ngheţul cănd, Doamne iartă-mă…! Dar ăia din străinătate cum pot să lucreze, că parcă nici n-au anotimpuri?! Om apuca oare să vedem şi noi Lipscanii aşa cum am văzut vechile centre comerciale in străinătate?