x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Prizonieratul foamei

Prizonieratul foamei

28 Ian 2005   •   00:00

REPORTAJ
LEGILE TRUPULUI - Modelele promovate de media si depresia induc tinerilor tulburari alimentare Inainte de ’89, romanii sufereau de infometare cronica, iar cand gaseau, in sfarsit, dupa ore bune de stat la cozi, cate ceva pentru descantatul stomacului, dadeau de multe ori in bulimie, incat aceasta devenise o afectiune frecventa in acea epoca. Dupa revolutie, s-a cazut in cealalta extrema: in Romania s-au inmultit cazurile de anorexie.
LAURA TOMA, MIRELA CIMPOI

SOC. Un psiholog francez a diagnosticat-o cu recenta boala pe Nicoleta, dupa ce tanara slabise 37 de kilograme. Ea sustine ca nu a avut un model feminin caruia a incercat sa-i semene, ci socul adoptiei i-a declansat inapetenta
Departe vremea cand portionam pachetul de unt calculand cu voce scazuta cate zile din luna mai sunt si cate pranzuri mai avem de trecut. A venit apoi perioada ambalajelor lucioase, "setea" de a gusta din ceea ce e mai colorat in vitrine, "delirul fast-food-ian", mirajul hipermarketurilor, catedrale ale consumului care propovaduiesc spasmodic dupa "cartile" publicitatii. Frecventele cazuri de anorexie spun oare ca incepem sa avem repulsia fata de abundenta si diversitatea alimentara?

Anorexia se manifesta printr-o scadere semnificativa in greutate, rezultata dintr-o cura de slabire foarte severa. Anorexicii se considera prea grasi, oricare ar fi greutatea lor reala. Pentru a slabi, ei refuza sa se hraneasca sau consuma doar alimente cu continut scazut in calorii, cazuri in care aceasta boala poate deveni fatala. Alte cauze ale acestei boli recente sunt depresiile. Stresul permanent la care se supun persoanele afectate de a nu fi descoperite, de a nu primi observatii, duce la insingurare si la ruperea contactelor sociale. Morbiditatea este intre 5% - 20% din cazuri. Anorexicii gasesc placere in starea creata de infometare si de faptul ca isi au corpul sub control, iar scaderea in greutate o vad ca o rasplata a activitatii lor.

IMITARE. Adolescentele din Romania, tributare modelelor promovate de mass-media, isi risca viata frecvent, in incercarea de a se ralia curentului la moda

ADOLESCENTA BRUSCATA. La Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iasi s-au intalnit cateva astfel de cazuri in decursul ultimilor ani. Mihaela Ghircoias lucreaza din 1995 ca psiholog pediatru in cadrul Spitalului "Sf. Maria" si a tratat pana acum zece cazuri de anorexie. Psihologul isi aminteste bine de fiecare pacient in parte. Chiar in aceste zile, se ocupa de o tanara de 14 ani. Fata si-a pus in gand sa slabeasca, desi, spune Mihaela Ghircoias, nu are nici un gram in plus fata de greutatea optima. Provine dintr-o familie obisnuita si mai are frati. Parintii sunt foarte surprinsi de comportamentul tinerei. Fiica lor a inceput sa tina cura de slabire, pentru ca se considera grasa. Imaginea de sine deformata este, de altfel, si una din principalele cauze ale anorexiei. Calvarul pentru parinti a inceput acum sase luni. Pe parcursul acestei perioade, fiica lor a slabit opt kilograme. "A avut zile cand nu a mancat nimic, numai pentru a da jos cat mai mult", spune mama fetei. "Au venit disperati la mine si mi-au spus ca fetita nu vrea sa manance pentru ca este grasa. Nu stiau ce sa faca", povesteste Mihaela Ghircoias. Psihologul a aflat inca de la prima sedinta care este motivatia reala a refuzului de a se alimenta. "In copilarie a suferit o trauma psihica. Este o fire introvertita. Nu a vorbit cu nimeni si s-a macinat. Astfel, trauma s-a transformat in boala. Corpul a incercat sa spuna ce i se intampla", explica Ghircoias. Fata de doar 14 ani este foarte inteligenta si vrea sa fie tratata ca o persoana matura. Psihologul iesean aminteste ca anorexia apare mai ales in cazul copiilor care gandesc foarte mult, pentru ca intorc lucrurile pe toate partile si prelucreaza informatia la alt nivel decat o fac semenii lor cu o inteligenta medie.

IN COMA O alta tanara ieseanca a fost tratata recent la Spitalul "Sf .Maria" Era de familie buna, cu o stare materiala invidiata de prieteni. I se parea ca este prea grasa si a decis sa nu se mai hraneasca. A ajuns la spital in stare de coma, deoarece era foarte slabita din punct de vedere fizic. "In momentul in care nu te alimentezi cum trebuie, apar diferite afectiuni, care, cu timpul, se acutizeaza. Fata asta a facut foame, iar organismul sau nu a mai rezistat si a ajuns in coma la noi", declara Ghircoias. Tanara a scapat de anorexie dupa doi ani de tratament. Un alt caz pe care psihologul iesean l-a intalnit acum patru ani la Spitalul "Sf. Maria" este cel al unui copilas de numai 17 luni. Suferea de anorexie nervoasa. Initial, micutul a fost diagnosticat cu anemie. In cele din urma, s-a aflat si cauza - mamei baietelului ii murise un alt copil inecat cu mancare, iar ea s-a invinovatit pentru tragedie. "Cand il hranea, era foarte agitata sa nu-l inece. I-a transmis starea de anxietate si baietelului, iar acesta refuza sa manance", afirma psihologul.

"MA TRAGE ANOREXIA-N JOS". Pe Nicoleta Luca am gasit-o intr-un apartament din Capitala, in care locuieste cu parintii sai adoptivi. Are 23 de ani si de sase ani incearca sa scape de "raul asta care o topeste pe zi ce trece". A slabit 37 de kilograme, iar muschii i s-au atrofiat atat de mult, incat nu mai poate iesi din casa. Cand avea 17 ani, a descoperit in spatele unui tablou actele care demonstrau ca e un copil infiat. Se pare ca acela a fost momentul in care tanara si-a pierdut orice dorinta de a gusta ceva. I s-au dat mai multe diagnosticuri, pana cand un psiholog francez i-a spus ca e anorexica. Cu cateva luni in urma, Nicoletei i-au cazut toti dintii, din cauza lipsei mari de calciu din organism, "asa ca, in timpul asta, chiar daca voiam sa mananc, nu aveam cum", spune fata. "Mi-am pus dantura si acum pot sa mananc nu doar cu paiul", zice ea, zambind. De sase ani nu mai are nici menstruatie si exista riscul sa nu mai poata deveni mama. Tanara marturiseste ca ea a acceptat faptul ca este infiata, "insa corpul meu pare ca nu vrea sa accepte".

Bogdana Tudorache, presedintele Ligii Romane pentru Sanatate Mintala sustine ca exista riscul ca afectiunea sa tina pe toata durata vietii unei paciente, in masura in care ea nu isi schimba perceptia despre sine si ramane expusa modelelor cu care incearca sa semene.

MODELE "DE PE STICLA"
"Frecventa cazurilor de anorexie in ultimii zece ani este considerabila in Romania. Una dintre cauze poate fi si explozia informationala, amploarea pe care au luat-o mass-media in acest timp", sustine prof. Ionescu Targoviste, directorul Institutului de Diabet, Boli de Nutritie si Metabolism "N. Paulescu" din Bucuresti. Modelele - in special feminine - promovate de presa induc consumatoarelor de media dorinta de a se apropia cat mai mult de parametrii corporali ai acestora. Urmarile acestor tulburari sunt destul de complexe. "E o tulburare relativ recenta la noi, adica aparuta in ultima decada si nu avem inca studii sau un institut specializat care sa asigure anorexicilor asistenta endocrinologica, psihologica si ginecolocica, in acelasi timp, cum exista in alte tari europene."
LOCAL PENTRU ANOREXICI
O femeie care a suferit de anorexie si bulimie in tinerete a deschis la Berlin un restaurant special pentru cei care sufera de aceste tulburari. Proprietara localului a suferit primele dereglari ale poftei de mancare in adolescenta, cand parintii sai au luat decizia sa se desparta. Cateva zeci de anorexice si bulimice au trecut deja pragul localului. Katia a pus in practica niste siretlicuri pentru a pacali apetitul clientelor: micul dejun nu se ia pe o farfurie mare, care ar putea speria, ci pe trei farfurii mici suprapuse, inghetata se da in boluri mici, asezate pe o bucata de gazon artificial, care sa duca cu gandul la primavara. In Germania exista un singur institut pentru medicina alimentatiei, iar numarul bolnavelor, in principal femei cu varsta cuprinsa in 15 si 35 de ani, este de o suta de mii. Intre 5 si 10% din numarul total sunt barbati. Numarul bulimicilor din Germania este estimat la 600.000.

AMPLOARE
Cotidianul elvetian Le Temps, ce apare la Geneva, arata cu un an in urma ca o noua anomalie ia amploare - ortorexia, boala alimentatiei corecte. Pentru ortorexic, intreaga viata se rezuma la o lupta perpetua intre alimentele "rele" si cele "bune". Obsesia sa il sileste sa-si planifice mesele cu mai multe zile inainte. In SUA, Asociatia Medicilor apreciaza ca ortorexia este mult mai raspandita decat anorexia si bulimia. Abundenta in care se lafaie tarile dezvoltate a dat nastere unei noi angoase, si anume aceea de a se hrani in mod sanatos, noteaza acelasi cotidian.
×
Subiecte în articol: reportaj anorexie