x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Punia 2006 - Viata la tara: Oamenii ksarurilor, supravietuitorii desertului

Punia 2006 - Viata la tara: Oamenii ksarurilor, supravietuitorii desertului

de Cristian Stefanescu    |    17 Apr 2006   •   00:00

Micuta troglodita a aparut de nicaieri, parca, si ne-a primit pe "pamantul ei", pe care era curioasa sa afle "ce facem" acolo.

"SI PAMANTUL EI". Micuta troglodita. Ne-a zambit si, bucuroasa de oaspeti, ne-a intrebat: "Ce cautati pe pamantul meu?"

Micuta troglodita a aparut de nicaieri, parca, si ne-a primit pe "pamantul ei", pe care era curioasa sa afle "ce facem" acolo.

Inainte sa apuc sa ma lamuresc ce anume voia sa spuna prin "pamantul ei", daca era vorba despre o proprietate cu acte in regula sau se exprima asemenea pieilor rosii la prima intalnire cu fetele palide, tanara troglodita a intins mana spre mine si mi-a oferit o floare salbatica, galbena. A cules-o, cu mana ei, dintr-unul dintre ultimele palcuri de vegetatie dinaintea pustietatii absolute ce se intinde la sud de Tataouine si Remada, in drumul de la ceea ce, cu dragoste, numeste "acasa" pana la tabara noastra. In zare se profila o cladire marunta, cu pereti din chirpici ce par tot timpul ca pornesc sa se prabuseasca, sub apasarea unui acoperis drept. Este totusi o locuinta de lux.

KSARURILE. In sudul Libiei si Algeriei, dar si in Sahara occidentala a Marocului, multi traiesc intre patru pereti peste care, in cel mai fericit caz, astern o patura formata din frunze de palmier; nu de putine ori insa locuinta se rezuma la cei patru pereti, fara nici un acoperis. Asta daca, desigur, nu isi duc zilele, parca mai putin nomade decat si viata lor monotona, in corturi.

Comunitatile rurale din aceasta parte sunt grupate mai putin dupa considerente economice. Sunt, mai mult, forme de aparare colectiva. Fie s-au format in interiorul uneor ziduri dinainte construite, ca un fel de cetate, fie se inalta pe versanti, muntele securizandu-le spatele. Se numesc ksaruri.

Cele de pe podisuri sunt, cum spuneam, curti mari, strajuite de ziduri, intre care se afla un fel de chilii. Intr-o asemenea celula incap, cu chiu cu vai, doua paturi. Daca se mai naste un membru al familiei (si se nasc, pentru ca metodele contraceptive nu au ajuns atat de departe), o alta celula este construita deasupra celei existente. Asa arata Ksar Bir Soultane sau Ksar Hadadda, cu trepte inaltandu-se pe fatade spre un "in sus" in care nu exista, inca, nimic.

Chemini este o alta forma de ksar. Satul se dezvolta tot pe vertical, locuintele fiind insa mici grote, sapate in peretele moale, de nisip pietrificat, al muntelui. Ineditul locului a adus sute de mii de turisti in anii de pe urma. Aparitia "spargatorilor de preturi" (Radwan le spune, englezeste, "pricebreakes" si ii uraste) a pervertit viata localnicilor. Traiesc din comertul cu "amintiri". Familii intregi nu fac altceva decat sa sparga pietre in cautarea unor miezuri inedit cristalizate sau fosile. Sute de tarabe se intind in jurul exoticelor destinatii turistice, iar pensionarii germani sau francezi cumpara fara sa stea prea mult pe ganduri suveniruri, cum sunt aceste pietre sau trandafirii desertului, fara sa negocieze pretul. Iar pretul este, de regula, mare, umflat poate doar de amorul targuielii. Daca "pricebreaker"-ii ar dori cu adevarat aventura si nu s-ar lauda, doar, cu ea, ar gasi tot ceea ce cumpara in pustiurile pe care le fotografiaza din viteza unui bolid 4 x 4 condus de un tunisian pe care patronul il obliga sa poarte acele celebre baticuri stranse in forma de turban si acoperind pe cat posibil toata fata, pentru a o proteja in cazul unor furtuni de nisip. Falsa autenticitate se vinde bine.

KSARURILE. Cand se mai naste un membru al familiei, peste chiliile existente se mai ridica o chilie

"ACASA". Ar trebui sa revin la cele scrise in agenda, pentru ca, de la descrierea locuintelor, am deviat simtitor, completand notitele din acea seara cu luna stralucitoare cu alte impresii ulterioare.

Vorbeam despre tanara troglodita si despre seninatatea ei. Daca ar pleca din sat undeva in lume (desi, ne-a spus, nu va pleca), ar fi, in muntele de naivitate ce-l duce asupra-i (rod al unei puritati primitive, nepervertita de tarele vietii moderne), o prada abuziv de usoara pentru hienele oraselor contemporane. I-am primit floarea (nu puteam sa ii stirbesc bucuria de a darui), dar i-am dat-o inapoi, explicandu-i ca, acolo de unde vin eu, femeile sunt cele care primesc flori.

Mi-a zambit fara sa inteleaga prea multe. S-a uitat spre tabara si m-a intrebat unde sunt femeile noastre. Nu s-a speriat cand a aflat ca suntem numai barbati. Dimpotriva, s-a indreptat spre Kera si a incercat sa ii ofere lui floarea (speram sa nu se fi suparat ca i-am refuzat darul). Pana sa ma reped la masina pentru a lua aparatul de fotografiat si pana sa-l avertizez pe Radwan le Chef ca pierde vremea cu nimicuri lumesti in loc sa dea drumul camerei video, micuta troglodita se imprietenise deja cu intregul nostru trib de beduini albi si motorizati. Ne zambea tuturor, a zambit chiar si aparatului de fotografiat, desi mi-a cerut sa nu-i fac decat o singura poza. Am reusit insa (european perfid ce sunt) sa o aduc in fata camerei video instalate de Radwan pe trepied si lasate in aparent (alta perfidie europeana) abandon.

Am purtat, astfel, o scurta discutie lamuritoare despre "Pamantul ei". Era, cu adevarat, proprietatea familiei ei. Un pamant deloc fertil, dand rod putin, doar cat caprele sa aiba ce manca pana soarele va arde totul imprejur.

Exista insa, fara indoiala, si o metafizica a acestor oameni pe care ne grabim sa-i plasam la limita primitivismului, dar care isi duc viata intr-un fel de perpetua lupta cu natura deloc generoasa. Desi s-ar putea sa nu fie o lupta. De ce nu o prietenie? Altfel, omul ar fi abandonat de mult aceste locuri. Nu cred sa existe insa berberi care sa fi plecat sa-si sfarseasca zilele in alta parte.

Cat despre floarea pe care nu am primit-o: nu se suparase. Oare ce altceva decat o furtuna de nisip sau moartea unei capre ii supara pe acesti oameni?

STRAMUTATII DINTRE DOUA OAZE
KSAR HADDADA. George Lukas a cumparat un sat si l-a amenajat asa cum a crezut ca le-ar place turistilor sa gaseasca planeta Tatooine din Razboiul Stelelor
Despre curent electric rareori se poate vorbi in ksarurile veritabile. Ksar Haddada este o locatie abandonata. George Lucas a cumparat-o pe cand pregatea filmarile la Razboiul Stelelor si o transforma in obiectiv turistic. Fostii locatari s-au mutat in satul "modern" de alaturi. La Tamerza, in vestul Tunisiei, la granita cu Algeria, printre tuaregi, mutarea din ksaruri a fost generata de cauze naturale. O ploaie zdravana, cum nu s-a prea vazut prin partile locului, a determinat o alunecare de teren, iar muntele a coborat peste locuinte. Oamenii au fost nevoiti sa suporte stramutarea intre cele doua oaze ce dau viata locului, pe un platou ferit de catastrofe de genul celei din anii ’70. Cu timpul au invatat si si-au insusit cate ceva din occidental de viata.
×
Subiecte în articol: reportaj viata