Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când îşi face loc o împrejurare care ameninţă liniştea sau viaţa omului, în general ne ferim, ne retragem pe furiş. Ne facem că nu vedem. Să se implice alţii… Dar atunci când are loc o întâmplare nefastă, provocând suferinţe mari, devenim nişte spectatori abili: alergăm să vedem nenorocirea, să descriem situaţia, spunându-ne părerea; învinuim pe cineva, iar acel cineva se eschivează sau dă vina pe altcineva… Cerem îndurare de la Dumnezeu. Trăim în lumea nepăsării. Am ajuns să monitorizăm urâtul. Mergem la braţ cu primejdia. Oare ne-am obişnuit cu eaĂ Oare aşteptăm numai minuni divineĂ Nu mai păstrăm ceea ce ne-a lăsat Natura, nu mai păstrăm ceea ce s-a făcut durabil de înaintaşi. Distrugem şi arătăm cu degetul. Dacă se mai clădeşte azi ceva, se face, de obicei, de mântuială, doar să ni se bucure ochiul şi să se umple buzunarul. Mai departe, Dumnezeu cu mila. În aceste imagini de la malul Mării Negre stă scris: indolenţă, pericol, durere. Consecinţele vor fi tot pe umerii noştri, ai tuturor.
