Relicvele Athosului

Cea mai venerată relicvă a Mănăstirii Vatoped (Muntele Athos) este Brâul Maicii Domnului, care reprezintă, pentru români, un simbol religios cu mare putere vindecătoare. Este motivul pentru care Brâul a călătorit, ultima dată, în 2007, în România, aducând creştinilor alinarea suferinţelor şi speranţă. Care este povestea lui?

Ţesut din păr de cămilă, se pare că Brâul a fost dăruit, potrivit tradiţiei, de purtătoarea sa, Apostolului Toma. Singura mărturie materială a prezenţei Fecioarei Maria pe pământ, care a peregrinat de la Ierusalim la Constantinopol şi din Capadoccia în Grecia, se păstrează, azi, la Vatoped, într-o raclă de argint dăruită mă­năs­tirii de domnitorii români, ctitori, de altfel, ai multor aşezăminte pe tot cuprinsul Athosului.

Calendarul ortodox aminteşte, în ultima zi a lunii august, despre punerea în raclă a Brâului şi despre vindecarea miraculoasă a Împărătesei bizantine Zoe, care a atins, la Constantinopol, sfânta relicvă. Brâul Maicii Domnului a mai vindecat, în timp, numeroşi bolnavi de cancer şi a ajutat să nască femei care nu puteau avea copii. Există obiceiul ca bolnavii să poarte o panglică atinsă de cutia în care se află Sfântul Brâu. Dar cea mai mare minune, pentru ro­mâni, o reprezintă alungarea ciumei, în 1813, din Ţara Românească.

Am văzut, la Vatoped, Brâul Maicii Domnului îndreptat de Împărăteasa Zoe cu fir de aur. Mă­năstirea îşi datorează faima, în bună mă­sură, existenţei acestei relicve la fel de va­loroase pentru creştini ca şi Lemnul Sfintei Cruci. „Bizanţ după Bizanţ”, cum spunea Nicolae Iorga, nimic din strălucirea bizantină a Va­topedului nu s-a pierdut, chiar şi acum, când scandalul imobiliar legat de schimbul unor terenuri cu statul a făcut să cadă guvernul grec, dar şi ultimul mare ctitor al mănăstirii, părintele stareţ Efrem Vatopedinul. Cu o sim­pli­tate dezarmantă şi o căldură prietenoasă în ochi, avva Efrem ne-a primit în iatacul său, într-un amurg  tomnatic, la ceasul când clo­po­tele îşi odihneau legănarea.

Îndemnul părintelui către români
„Vreau să-i rog, în primul rând, pe româ­ni să nu uite că sunt creştini. Şi în Grecia şi în România, ortodoxia e o comoară pre­ţioasă. Ea e puterea, bogăţia şi siguranţa noastră. Bogăţia ei are valoare întreagă dacă o trăim, pentru că  nu e teorie, idee, filosofie, ci experienţa Duhului Sfânt. Trăind în viaţa bisericii, înlăuntrul bisericii, personalitatea omului se desăvârşeşte.

N-am văzut niciodată om fără de Dumne­zeu. Am văzut doar „sub-om” fără de Dumnezeu. Le doresc fraţilor români să meargă pe urmele lui Hristos, înăuntru sau în afara bisericii, pentru a se desă­-
vâr­şi. Noi, cei din Athos, ne rugăm pentru fraţii noştri din România, să-i acopere şi să-i adumbrească harul Sfântului Duh!”, îmi traducea, la Vatoped, părintele Daniil Cotescu, îndemnul avvei Efrem.