x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Reportaj - Umbra lui Basescu la Basesti

Reportaj - Umbra lui Basescu la Basesti

de Alex Nedea    |    24 Feb 2006   •   00:00
Reportaj - Umbra lui Basescu la Basesti

In cea mai ampla enciclopedie online se sustine ca familia lui Traian Basescu provine din satul Basesti. Ba mai mult, seful statului este urmasul marelui om politic Gheorghe Pop de Basesti, presedintele unirii tuturor romanilor. Basestenii se declara "basestieni" cand aud de legatura virtuala intre satul lor si Cotroceniul.

"Ne-am bucura sa fie de aici. Dar...", ofteaza primarul din Basesti dand din cap a indoiala. Si cum omul nu prea crede, il ducem pe edilul mititel cu mustacioara la banca comunala de vizavi unde e Internet. "Uitati dom’ primar! Dubluve dubluve dubluve punct google punct com". Basescu+Basesti. Search. "Tulai Domne!", sare ca ars tanarul din spatele primarului cand vede scris in engleza, pe monitorul bombat, langa chelia stralucitoare a presedintelui: "Familia tatalui sau este originara din Basesti, un sat din Maramures. Unul dintre profesorii sai din liceu isi aduce aminte de elevul Basescu ca se proclama ca fiind membru al aceleiasi familii ca si Gheorghe Pop de Basesti(...) presedintele Marii Adunari de la Alba Iulia". Articolul a fost publicat de site-ul Wikipedia.org si apoi a fost preluat si de alte cateva zeci de enciclopedii online.

ZUGRAVEALA PREZIDENTIALA. "Mai, noi tre’ sa valorificam chestia asta!", face primarul in minte o socoteala. Muuulte ar fi de schimbat in satul Basesti, o localitate cu o mie de oameni, si aceia mai toti batrani. Daca ar veni domn’ Basescu sa-si vada radacinile, nu cumva s-ar uita si la casa memoriala a lui Gheorghe Pop de Basesti, sa vada cum sta sa cada? Si daca ar vedea cum se hatana din temelii, nu cumva ar da niste bani in sat pentru reparatii? Cam asa gandeste primarul cu voce tare si ne duce fuguta la fosta casa a lui Pop de Basesti, acum transformata in muzeu.

La intrare, intre doua statui ale lui Bratianu si Gheorghe Pop, portarul trage serios cu stanga de clanta usii de la intrare, iar cu dreapta incearca sa invarteasca cheia in broasca inghetata. Nu reuseste. Incearca si primarul. Nu reuseste. Ca in povestea cu ridichea uriasa, vine si un al treilea om, fostul primar din comuna. Izbuteste dupa ce se strofoaca ceva minute. "Ole, ole! Ceausescu nu mai e!", striga portarul. Muzeul e rece bocna. La intrare, un bust al lui Maniu poarta o matura la subtioara. Incaperile sunt saracite si de mobilier si de exponate. Daca privesti tocul stramb al usilor, iti dai seama ca toata cladirea muzeului e intr-o rana. La subsol, unde nu au voie strainii sa intre si unde am ajuns tot dupa ce primarul si fostul edil s-au chinuit ceva vreme sa deschida o alta blestemata de usa, peretii sunt mancati de igrasie. Comunistii facusera din cladirea "chiaburului" Pop primul sediu CAP din zona. A mai fost apoi fierarie si depozit de ingrasaminte chimice. Si pentru ca, dupa atatea forjare si chimicale, cladirea nu mai arata bine pentru tovarasi, au propus sa se demoleze. A scapat totusi. Un comunist, taranist in simtiri, a salvat-o.

STA SA CADA. Casa memoriala a lui Gheorghe Pop de Basesti e in paragina. Primarul (in plan secund) cere ajutorul presedintelui

DEZOLARE. Asa de pustiu cum e muzeul, asa e si satul Basesti. Coboram pe ulita principala, e mijlocul zilei si ai senzatia ca te plimbi intr-o poza. Nu misca nimic. Nici vant nu bate. Cat vezi cu ochii hornurile caselor inghetate nu scot fum, desi suntem in plina iarna. Nici sunete nu sunt. Faceti un experiment si astupati-va urechile cu podul palmelor. Aceeasi senzatie o ai si pe ulitele Basestiului - iti auzi doar respiratia. Din cand in cand mai caraie o cioara sau mai bazaie un stalp de inalta tensiune pe langa care treci. In ciuda linistii satului, oamenii sunt foarte nelinistiti. "Ba, tu de ce ma f... pe mine in gura. Daca ii f... una de tot moare". Un barbat se rasteste la un altul in centrul satului. Multi nervi si la bufet: "V-am auzit!!! De ce transmiteti in direct?", tremura tot un tanar in fata fotoreporterului care vorbise la telefon cu seful. Plecam repejor din fata lui convinsi ca, daca i-am explica ca nu poti transmite in direct la un ziar, ar fi mai complicat pentru el de inteles decat Teoria Relativitatii. Ne mutam in carciuma de alaturi. Dar si aici riscam, pentru a doua oara, sa luam bataie. "Maaa! De ce faceti din astea?!", se arunca la noi un satean, de cum intra pe usa si ne vede aparatele de fotografiat. Apuca unul dintre ele de cordon, vrand sa-l faca praf. E suparat ca-i pozam satul. Betivul e alungat de un alt cetatean, neturmentat.

La carciuma se discuta politica. Un barbat cu caciula de blana sta in fata unei sticle de suc la cins’pe mii. "Basescu seamana cu Gheorghe Pop. Se potriveste dupa cum isi pune punctual de vedere. Om hotarat Basescu!", zice omul, Sandu Pop pe nume. Un altul de langa el e de alta parere: "O vandut flota maritima si-l bag in p... ma-sii". "Maaa, tu ne faci satul de rusine". Intram si noi la povesti cu oamenii: "Cica l-a intrebat un parlamentar rus pe Basescu ce tot cauta americanii la noi in tara. Si i-a zis Basescu: «Rusii au stat la noi in tara 30 de ani, si nu i-a intrebat nimeni de ce». A fost cinstit. Bine i-o spus. Nu i-o chicat bine rusului, dar nu i-o spus decat adevarul!", comenteaza nea Sandu si soarbe din coniacul pe care-l stinge cu cola.

SA NE DEA MASINA DE POMPIERI. In fata barului "Basesteana SRL", in spatele unei Dacii 1310 cu flacari desenate pe capota, intalnim un barbat care sustine ca e "venit din RFG, adica Refugiat in Fundul Gradinii". Ii spunem de povestea cu Basescu si inaintasii lui basesteni. Omul se uita fix la noi. "Ar fi bine. Sa faca mai multe pentru noi". "Ce sa faca?". Se cam fastaceste: "Pai sa ne dea! Da’ nu ma pricep sa zic ceva". Insa ii vin ideile in timp ce deschide gura: "Ne trebuie... o masina de pompieri noua. Sa vina aici un doctor, cate si mai cate sa faca, drumurile astea... caaate ne-ar trebui... sa vina niste investitori sa faca locuri de munca la tineret".

Bine i-ar prinde primarului din Basesti sa primeasca o mana de ajutor prezidentiala pentru rezolvarea tuturor acestor probleme. I-a venit si ideea cum sa exploateze informatia pe care i-am dat-o. "Chiar daca presedintele nu se trage de aici, vreau sa-l fac cetatean de onoare al comunei Basesti. Cred ca ar fi onorat sa fie cetatean al unei comune fara pesedisti. Aici sunt foarte putini oameni care au votat PSD-ul". Nu am vrut sa-i stricam bucuria primarului si nu i-am mai zis ca inainte de a veni la el am contactat-o prin telefon pe mama presedintelui. Maria Basescu ne-a spus ca familia sotului ei nu este originara din Basesti, ci din Moldova. De la Husi.

GHEORGHE POP
Gheorghe Pop de Basesti, despre care pe internet se spune ca ar fi stramosul lui Traian Basescu, s-a nascut la 1 august 1835. La varsta de 56 de ani devine vicepresedintele Partidului National Roman din Transilvania, luptand pentru drepturile romanilor aflati sub ocupatie maghiara. Pe vremea cat a fost deputat in parlamentul Ungariei (1872-1881) a militat pentru drepturile etnicilor romani din Transilvania. A fost membru al Miscarii Memorandiste care a cerut pentru romanii transilvaneni aceleasi drepturi pe care le aveau cetatenii unguri. Pop a fost presedintele Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, zi in care a fost declarata unirea Transilvaniei cu vechiul regat al Romaniei. La doua luni de la unire, la 23 februarie 1919, Gheorghe Pop de Basesti a murit.

DECEBAL DIN BASESTI
In satul Basesti nu s-a nascut doar politicianul Gheorghe Pop. Tot aici s-a nascut in anul 1946 si deputatul PNL Decebal Traian Remes. Primarul basestean zice ca Remes, in perioada cat a fost ministru al Finantelor, a ajutat foarte mult comuna. "A facut multe lucruri bune pentru Basesti. Pe vremea lui am refacut infrastructura, am construit drumuri judetene. Atunci am demarat si un proiect, sa aducem gaze in localitate", recunoaste edilul Ioan Calauz.

Nota
Site-ul unde a aparut articolul despre Traian Basescu, Wikipedia.org, administrat de o fundatie din Florida, este o enciclopedie libera unde oricine poate publica un articol. Greselile ramane pana cand un vizitator le sesizeaza si vrea sa le schimbe. Acest lucru ii scade mult credibilitatea.
×