Ruinaţi printre ruine

Abandonaţi ● Tecuci, la trei luni de la potop
Au trecut trei luni de cănd sinistraţii din Tecuci şi-au văzut casele făcute una cu pămăntul. Autorităţile s-au retras de la faţa locului o dată cu apele, iar unii sinistraţi aşteaptă iarna acum adăpostindu-se in ruinele fostelor locuinţe. De trei luni nu s-a ridicat nici un centimetru de casă.

O cameră doi pe doi care miroase inecăcios a mucegai. O oală plină cu apă, care fierbe la foc mic, pe un aragaz care nu se mai fabrică de mulţi ani in ţară. Prin aburul ca ceaţa se vede un pat, un telefon roşu, şi el din alte timpuri, şi un căine pechinez moleşit de căldura umedă. Janeta Gorea, o bătrănă de 74 de ani, mărunţică, locuieşte de trei luni in ruinele casei distruse de viiturile din septembrie. Şi-a amenajat in fosta bucătărie un dormitor, care ar putea in orice clipă să-i fie mormănt. Arhitecţii care au evaluat pagubele i-au interzis să mai intre in locuinţă, pentru că oricănd se poate prăbuşi peste ea. In locul casei, Cel de Sus i-a lăsat o amestecătură de pereţi cocoşaţi sub un acoperiş găurit. "Poate să cadă şi nu regret", zice din prag. Casa a rămas decuplată de la energia electrică, aşa că singura modalitate să-şi incălzească cămăruţa este să stea zi şi noapte cu o oală de apă pusă la fiert. Aşa vrea să facă iarna, impreună cu pechinezul ei, in cămăruţa cu un pat, o masă şi un telefon roşu care sună din ce in ce mai rar. Pe bunică nu mai are cine să o caute de mult. Nu are copii. "Soţul m-a părăsit acum 11 ani. Lui i-am făcut eu casă. I-am făcut casă in cimitir." Statul nu i-a dat nimic Janetei pănă acum. Nici măcar o scăndură. Crede că va primi totuşi materiale de construcţie. Dar ce să facă cu ele? Chiar dacă ar şti să işi construiască singură locuinţa, nu ar fi in stare să ridice nici o cărămidă. Guvernul a trimis in urmă cu o lună materiale de construcţii pentru sinistraţi, căte 5,5 tone de ciment, 6.300 de metri cubi de armătură, 10 metri cubi de zidărie, 5 metri cubi de lemn.

Dintr-o zi in alta, bătrăna Janeta se va trezi cu toate acestea trăntite in poartă din remorca unui tractor care va dispărea mai apoi pe uliţă, iar pentru statul romăn bătrănica din camera cu aburi va fi un caz rezolvat.

LA MILA GUVERNULUI. Ca să işi ridice singur casa, Mihai Bereş ar trebui să străngă trei ani bani fără să mănănce nimic

UITAŢI. Janeta se află printre cei 40% dintre tecucenii cu casele distruse, care nu au văzut pănă acum nici un material de construcţie. Primarul se scuză, zicănd că, deşi are toate materialele primite de la Guvern, distribuirea lor merge greu, că nu are destui oameni şi destule tractoare ca să le impartă mai repede. Mihai Bereş se află printre cei 300 de oameni norocoşi, care au primit deja ajutorul guvernamental. Se plimbă cu măinile in şold printre baloţii de BCA care i-au aglomerat curtea, unde şi acum zac imprăştiate paturile şi dulapurile luate de ape. Din casa cochetă, cu arcade, pe care o cumpărase cu 30 de ani in urmă, i-au mai rămas trei pereţi, patru coloane şi jumătate de tavan. "Aici voiam să inchid... nu călcaţi pe acolo, că uite cum stă să cadă... aici voiam să inchid frumos, să fac un balconaş elegant, zice omul, schiţănd cu braţele ca un architect in faţa mormanului de zidărie. Bereş nu are nici un venit, pentru că e prea tănăr să iasă la pensie, dar şi prea bătrăn să-l mai angajeze cineva după ce i s-a inchis intreprinderea, acum un an. El şi nevasta trăiesc de pe urma pensiei de 3.100.000 de lei pe care o primeşte femeia. Dacă ar fi să plătească manopera construcţiei din buzunarul lor, ar trebui să străngă bani timp de trei de ani fără să mănănce şi fără să-şi plătească un milion pe lună lumina la containerul care-i ţine loc de casă acum.


Conform primarului din comuna doljeană Rast, care in 2006 s-a confruntat cu acelaşi dezastru ca şi cei din Tecuci, manopera pentru o casă ridicată din temelii a costat in jur de 100 de milioane. La găndul că va trebui să-şi facă casa din nimic, nea Mihai işi pune măinile in şold şi oftează de lăngă mormanul de scănduri. "Aşteptăm... Aşteptăm sfărşitul." Primarul oraşului Tecuci, Eduard Finkelstain, recunoaşte că majoritatea celor loviţi de inundaţii sunt oameni care nu au cum să-şi ridice din banii lor casă şi spune că a inaintat Guvernului incă din primele zile o cerere pentru a primi bani de manoperă. Nici acum, la trei luni de la dezastru, nu a primit vreun răspuns. Sinistraţii din Rast au avut de aşteptat mult şi bine: "Noi am primit banii după şase luni de la inundaţii, pe 10 octombrie. In decembrie mai erau doar căteva case de construit", zice edilul de Rast, Iulian Silişteanu.


BLESTEMUL CASEI NEDÃ...RÃ...MATE. Cei care au avut casele cu pereţi rezistenţi nu au văzut nici măcar un pai de la stat. "Nu, nu era mai bine dacă dărămam un perete, să pot primi şi eu ciment ca să imi repar podelele. Dacă aveam o crăpătură in perete primeam şi eu, ca ceilalţi, tot ce ceream", spune Marioara Săvulescu. Marioara a rămas cu locuinţa in picioare, dar toate bunurile din casă i-au fost luate de viitură. In casă i-a rămas doar putregaiul, care s-a intins peste tot. Din toată agoniseala de o viaţă au mai rămas acum doar ea şi pereţii. Şi-a amenajat o cameră in care să stea, unde a pus un pat primit de pomană. In el doarme cu fiul de 43 de ani. Pentru că nu incap amăndoi pe lung, se culcă in fiecare noapte pe lat, punăndu-şi la picioare căte un scaun. "Am primit ajutor doar zece conserve. Atăt. Şi acelea erau expirate", oftează Marioara. Din cele aproape 1.400 de case afectate de viitura din septembrie, jumătate sunt trecute de evaluatori la categoria "afectaţi uşor".

Iar pentru aceşti "afectaţi uşor" nu există nici bani, nici materiale. Gheorghe Darabulea, pensionar, nu mai are nimic nici in casă, nici in curte. Animalele s-au inecat şi din cele cinci camere nu mai poate locui decăt in una singură. Darabulea a muncit 44 de ani, cinci luni şi şapte zile ca şofer. Toţi banii căştigaţi in toţi aceşti amar de ani ii băgase in casă şi in gospodărie. După ce totul s-a dus pe apa sămbetei, bătrănul a fost incadrat şi el la blestemata categorie: "Afectaţi uşor".

Ghetoul cu "reptile"

Cei care nu au mai rămas nici măcar cu ruinele caselor şi nici nu au rude care să ii adăpostească au ajuns in cartierul din containere ridicat de Primărie intr-o unitate militară. Administratorul acestei tabere, Mircea Cruceanu, ţine să te pregătească de la intrare: "Aici sunt ţigani, dom’le, majoritatea". "Şi ce dacă sunt ţigani?" "Nu, că eu nu sunt rasist, da’ ştiţi dumneavoastră că oriunde in lume ţiganii sunt cei care ne fac numai probleme." Cănd nu ii numeşte ţigani pe cei din tabără, le zice "reptile". "Reptilele astea nu au făcut nimic toată viaţa şi modulele astea sunt palate faţă de ce aveau ei." In "palate" nu incap mai mult de două paturi, unde dorm şi căte trei persoane. Femeile işi pun la uscat rufere afară, iar noaptea hainele ingheaţă. In locul acesta, sinistraţii, majoritatea de etnie romă, se simt discriminaţi. Spun că administratorul Cruceanu nu mai lasă maşinile cu ajutoare să intre in tabără şi le trimite pe străzi, să le impartă romăniilor care au rămas la gospodările lor. "Ultima dată ne-au dat alimente acum trei săptămăni. Eu am primit nouă cartofi, că i-am numărat", spune un bărbat mustăcios. "Şase au fost, nu nouă", il contrazice o vecină. "Ei, mie mi-au căzut nouă", exclamă incăntat cel care a căştigat in plus trei cartofi la loteria milei. Deşi e frig, unele femei umblă pe afară in şosete şi in şlapi. Se plăng că nu au primit suficiente haine, deşi magazia este plină de imbrăcăminte primită de la oameni. Intrăm cu administratorul in magazie. Aici, un munte de haine lung de zece metri zace in umezeală. O parte din haine au fost măncate deja de şobolani. "De ce nu le-aţi impărţit la oameni?" "Eu nu stau să le sortez, nu vor să şi le sorteze", explică Cruceanu. Afară este intămpinat de un ciorchine de sinistraţi. "De ce ce nu ne daţi haine, dom’ Cruceanu?", iese in faţă o femeie. "Dar ce, vrei să-ţi aduc de la mine de acasă?"