Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe uliţa prăfuită, nea Florea se plimbă nestingherit, cu mâinile în pantalonii negri, de stofă, netulburat parcă de nici o grijă. Cu pălăria neagră pe cap, cu boruri mari şi vestă aurie cu fir brodat, pantofi de lac cu vârf ascuţit pare un adevărat bulibaşă. Acum, că a venit vremea ploilor şi a noroaielor, nu prea îl mai trage aţa să cutreiere ţara, în căutare de muşterii care să-i cumpere cazanele de făcut ţuică. Aşteaptă să vină Crăciunul, ”să facem petrecere mare, cum e tradiţia pe la noi”, ne spune bărbatul de 57 de ani. Ziua de 9 noiembrie nu-i spune nimic. Habar nu are că a început campania electorală, deşi 9 decembrie i-a rămas bine întipărită în minte, ca fiind ziua alegerilor. Ce alegem? Asta e altă problemă. Bărbatul înalt stă o clipă pe gânduri, îşi mângâie mustaţa, se uită la vecinul lui de drum şi spune mai într-o doară: ”preşedintili?”. Mare i-a fost mirarea să afle că de fapt, deputaţii şi senatorii trebuie să treacă de data asta prin ciurul deciziilor lor. Nu cunoaşte nici un candidat, dar nici nu se îngrijorează. Mă trage mai aproape de el, face cu ochiul complice şi spune zâmbind: ”cu două zile înainte o să aflam. Are grijă ăştia de la primărie să ne zică pe cine să punem ştampila. Drept să spun, mie oricum nu îmi place de nimeni. Singurul care mi-e la suflet este Diaconescu, cioban de lume, care ştie ce înseamnă necazurile”, explică domnu’ Titi, cum îi spun consătenii celui care vreme de 3 ani a fost şi consilier la primărie. ”Am renunţat la funcţie, că am văzut io aşa, că unii lua banii ăia de indemnizaţie, îi băga în buzunar, iar io îi donam la şcoală sau la grădiniţă. Trebuia ori toţi, ori niciunul, şi uite aşa ne-am dezechilibrat”, spune bărbatul şi se opreşte în dreptul cârciumii. ”Mă duc mereu la alegeri şi văd atunci pe cine ştampilez. Mai aproape aşa, prin decembrie, vin pe-aci grupuri de-asta de oameni plătiţi de partide să ne influenţeze. Ne mai dau un tricou, o şapcă. Mi-au zis să vin să mănânc mici şi să beau bere. Dar i-am refuzat. Nu vreau să mă aibă la mână cu ceva. Mai bine ne-ar face gara, că e vai de ea şi am fi tare mulţumiţi”, spune serios nea Tudor, şi el căldărar din tată în fiu.
Pe străduţele din comuna Buzescu, Teleorman, soarele abia se furişează printre palatele înalte, uriaşe, ca nişte buncăre, cu turnuri mii, împrejmuite cu garduri dantelate şi cu Albe ca Zăpada pironite în iarbă. Petrache Rusu- Manex cum îi spun ”fraţii lui”, se uită lung la muncitorii care fac şanţuri pe marginea drumului. ”Ne-a spart pavajul, a zis primarul că face canalizare, la vară, când o mirosi şanţul ăla, mai pot io să stau la poartă?”, strâmbă bărbatul din nas şi bate aerul cu palma. La alegeri s-a dus de fiecare dată, cu toate că pe el îl interesează numai ”primarii şi preşedintele”. Nu ştie ce fel de alegerii sunt în decembrie şi nici cine candidează în Teleorman. "Cum cine?”, sare cu gura nevasta, care curăţă cu o măturică interiorul maşinii luxoase, aurii, din faţa porţii. Parcă Antonescu şi ălălalt cu mustaţă, nu-i mai ştiu numele”. ”Păi Antonescu nu era de Tulcea?”, îi răspunde bărbatul şi-şi aşează mai bine cravata. ”Pe Antonescu l-am văzut o dată la ţigăneşti, acu’ mulţi ani, într-o discotecă, venise tot în campanie, părea om cuminte”, îşi aminteşte Manex. ”Nu ştiu, dacă toată ziua fac curat, întrerup munca doar ca să văd Suleiman, că şi la români şi la ţigani place, ce-mi trebuie mie politică?”, spune Lăcrămioara şi râde cu poftă, în timp ce bărbatul ei scoate din buzunar 50 de lei pe care-i dă fetei lor să-şi plătească cremele cumpărate de la magazin. ”Îşi dă o zi, două cu ele şi apoi le pune în pungă, că s-a plictisit de ele”, comentează mama. ”Mi-aş dori ca parlamentarii ăştia care vine pe-aici pe la noi să se gândească să compenseze reţetele astea şi analizele. Păi îmi dă medicul trimitere şi zice că sunt gratis şi, când ajung în farmacie, îmi spune că s-a terminat plafonul. Am bărbatul bolnav cu inima şi cu capul. Hai, că noi avem, dar ăilalţi care nu are după ce sa bea apă, ce fac?”, se întreabă femeia şi zâmbetul îi dispare de pe chipul îmbujorat.
”În comuna noastră cam 35% sunt negustori de forţă mare, care lucrează cu materiale neferoase, înstăriţi bine, cam tot atâţia cazangii, care se descurcă binişor şi restul, necăjiţii, muncitori cu ziua”, asta e comuna noastră, spune domnul Titi, fostul consilier. Nicolae Durlea, viceprimar de 12 ani, îi căinează însă pe toţi, şi pe românii şi pe ţiganii din comună, ca fiind săraci şi bolnavi. ”Cum ne întâlnim cu oamenii pe stradă, cum îi informăm de alegeri”, spune vicele, deşi, nici el nu prea ştie care sunt candidaţii din colegiul 6, cel în care intră şi comuna Buzescu. Îi enumeră repede doar pe reprezentanţii puterii. Cum aude de nemulţumirile oamenilor, cum capătă un ton mieros şi spune timid: ”dacă Boc ne-a tăiat fondurile, cum era să facem canalizarea şi să aducem gaze? Imediat după alegeri ne apucăm să asfaltăm, o să se schimbe treaba”, explică reprezentantul primăriei. Este la curent cu noile reglementări privind obiectele pe care candidaţii le pot oferi alegătorilor: calendare, şepci, pixuri, brichete, exclus alimente, băuturi şi ţigări. Dar spune el, ”degeaba le dai un pix, ei vor mâncare, se bucură şi la o ceapă sau un usturoi. Nu cred ca o sa înceteze chestia cu micii şi cu berea sau că nu o sa mai fie puse afişe pe garduri şi pe stâlpi, deşi au zis că o să amendeze acest lucru. Campaniile electorale se vor face ca şi până acum. Ştiţi, noi mai primim ordin de la partid să aducem oamenii la votare şi, chiar zilele trecute, vorbeam cu colegii mei şi ziceam să ne rugăm la Dumnezeu să nu fie îngheţ, că altfel nu mai vine nici dracu’ la vot!”.
Tanti Maria face parte dintre cei 3.000 de români din comună. Greblează frunzele căzute în faţa casei dărăpănate. Seara, mai ascultă la televizor ştirile. Aşa a aflat că urmează să meargă iar să voteze ”şefii mari, ăştia care se bate mereu cap în cap”. Nu cunoaşte nici unul dintre candidaţi, deşi spune că va merge la vot, ”că aşa-i regula în comuna noastră”. Şi-ar dori ca politicianul care va câştiga în comuna lor să fie ”om cu sufletul pentru popor şi să se gândească la muncitorii de la ţară, să nu mai fure atâta. Că politicienii şi ţiganii ne-au furat ţara asta cât au putut, i-au lăsat partidele astea să facă ce vrea”. Tare mult şi-ar dori ca cei care vin la putere să-i mărească pensia, ”că am ajuns să iau de la magazin pufuleţi, iar cei cu palate umplu seara cârciuma şi îşi cumpără de toate”, îşi varsă năduful femeia de 76 de ani, rămasă singură, după ce băiatul i-a murit în Spania, unde se afla de ani buni la muncă. Vecinul său, Marin Muşat are 83 de ani. A văzut perindându-se la putere atâţia oameni, a străbătut atâtea regimuri politice. Şi-ar dori să vadă un politician cinstit, care să respecte oamenii pe fiecare în parte, dar spune el "nu mai am timp să ajung să o văd şi pe-asta. Politicienii sunt nişte porci care ar trebui să stea închişi în coteţ, aşa cum stau animalele mele”. Şi cu toate astea, tot mai crede în schimbare şi nu se lasă până nu mai pune încă o dată ştampila pe buletinul de vot. Nici el nu a aflat până acum care sunt cei care se bat pe un post de deputat sau senator în colegiul 6. În comună nu există deocamdată nici un afiş. Iar primăria nu i-a informat în nici un fel. ”Poate să tăiem două-trei oi pe izlaz şi să facem petrecere ca să îi anunţăm, altfel nu avem cum”, râde viceprimarul de propunerea sa.
Nea Marin îşi strânge ilicul necăjit pe lângă corpul firav şi se îndreaptă spre fundul uliţei, unde îi este casa. Priveşte lung la palatele romilor care se înşiră în faţa ochilor lui. Fără invidie. Fără patimă. La cei 83 de ani ai săi a început să încurce partidele şi politicienii între ei, orice promisiune deja îi pare deşarte, iar campaniile electorale sunt în ochii săi albaştri ”un mod trist de a arunca banii pe fereastră”. Căci spune el, ”politicienii se rotesc precum stelele pe cer, nu îi mai deosebeşti, toţi îţi par la fel, sunt o puzderie. O singură diferenţă este însă între minunile de pe cer şi cei care ne conduc. Stelele ne aduc lumină şi ne fac să visăm. Pe când ei nu ne aduc nimic. Poate doar ură, suferinţă şi deznădejde”.
