x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje "Sait" la Terpezita - Trei de dubluve pe ulita

"Sait" la Terpezita - Trei de dubluve pe ulita

de Ionela Gavriliu    |    04 Feb 2006   •   00:00
"Sait" la Terpezita - Trei de dubluve pe ulita

Terpezita e un sat ca oricare altul, azvarlit intr-o vagauna unde nu ajunge nici semnalul pentru telefoanele mobile. Pe langa sapa, vaca, tractor, un cuvant nou a intrat in vocabularul terpezitenilor de mai bine de un an: "sait". Terpezita a ajuns la un click distanta de orice loc din lumea larga.

Primarul din comuna Terpezita a luat foarte in serios treaba cu integrarea europeana. A inceput cu inceputul, adica cu strategia de imagine a comunei. La adresa www. primariaterpezita. judetuldolj.ro oamenii din toata lumea pot accesa pagina web a comunei doljene. "Ne vede si pe noi lumea. E o treaba buna, asa m-am gandit", spune primarul Constantin Popa. Ca dovada, terpeziteni risipiti in lumea larga, in Statele Unite sau Canada, posteaza mesaje de felicitare in cartea de oaspeti a site-ului sau il suna pe dom’ primar pentru a-i spune cat de tare creste inima in ei ca-si pot vedea satul de bastina in randul lumii. Virtuale.

MIRARE ONLINE. Nu toti oamenii din Terpezita stiu, insa, de celebritatea comunei lor pe internet, desi site-ul a aparut de mai bine de un an. Nea Dumitru, terpezitean get-beget, a venit sa rezolve o trebusoara administrativa la Primarie. Se uita rabdator ca la televizor la imaginile de pe ecran pe care in rastimpuri secretarul le deruleaza. Parca, parca seamana cu ceea ce stie el din satul lui. Uite Scoala, uite Politia din Terpezita, da’ toate parca au iesit mai frumoase in poze, nu se vede fatada coscovita a Primariei sau dispensarul uratit de vreme. "Ma mandresc daca ziceti ca afla lumea de taranii din Terpezita, cum nu?", clipeste marunt dintr-un ochi nea Dumitru, privind ecranul cu mainile incrucisate evlavios. Mai ca uita de ce a venit la primarie, nemaiputandu-si dezlipi privirea de la imaginile albastrii.

Terpezita n-are apa curenta, dovada fantanile aproape la fiecare poarta, iluminatul public exista, dar e ca si cum n-ar fi pentru ca Primaria face economie. Asta nu apare pe site, Doamne fereste! "Am vrut sa vada si altii ca avem teren de dat in arenda si poate devine cineva interesat", isi motiveaza primarul investitia. Pentru realizarea paginilor web de catre o firma profesionista, Primaria Terpezita a platit 8 milioane de lei vechi acum un an de zile.

TEHNOLOGIE LA SAT. In satul Terpezita singurul calculator conectat la internet este cel de la Primarie. Nu ca ar fi prea multe computere in tot satul. Cam trei cu totul, din ce-si aminteste primarul. Al doilea apartine Cameliei, o fetita de 11 ani, singurul copil dintre cei 130 de elevi din comuna care a beneficiat de un calculator prin programul guvernamental destinat copiilor din familii cu venit redus. Desi au fost mai multe dosare, Cami a fost aleasa pentru ca familia ei nu are nici un venit. Dar ce folos, de vreme ce acasa fetita nu are curent? "Pana rezolvam treaba cu lumina, am hotarat sa lasam calculatorul la scoala, e in siguranta acolo", spune mama Cameliei. De altfel, Cami nu prea stie ce pierde, nu e foarte tentata de computer. Coboara de pe coasta de la sanius si spune ca pe o poezie tot ce stie despre calculatoare: "Am invatat ca are tastatura, ´maosS, componente", zice cu obrajii rosii de alergatura. "Sa-l tina acasa de mobila, poate ca l-ar strica", isi da cu parerea si directorul scolii din Terpezita, Ion Zlotea. Desi in scoala computerul e tot pe post de mobila, sta cuminte in cutia lui intr-o clasa. Paznicul de la scoala spune, confidential, ca a fost inundatie in sat asta-vara, iar apa ajunsese la 30 de cm in scoala. "Cine stie daca nu s-a murat?", se intreaba retoric.

Cand aud ca Terpezita poate fi vazuta de oameni de la mii de kilometri departare, Camelia si mama ei se umplu de mirare: "Acum aud prima oara de treaba asta. E bine sa vada si altii satul nostru, sa mai iesim din groapa asta", spune convinsa mama Cameliei, alegandu-si cuvintele. Daca ar avea curent electric, calculator si internet, ar putea la randul lor sa vada cum e Terpezita online. Prea multi de "daca" asa, deodata... Cami nu stie ce este internetul, dar zice ca i-ar placea sa se joace la calculator cat mai mult. La ora de informatica se inghesuie toti elevii la singurul computer din scoala si de multe ori nici nu apuca sa-l atinga.

Al treilea calculator din sat e al scolii. Pe el invata copiii despre componente, "maos" explica directorul de scoala. Ora de informatica are un ritual aparte la Terpezita. Dupa fiecare ora, calculatorul e mutat la clasa care urmeaza sa aiba ora de informatica. Nu ar fi mai simplu ca elevii sa se mute dupa calculator, nu calculatorul dupa elevi? Directorul a lamurit situatia spunand ca exista o sala pregatita pentru mai multe calculatoare pe care scoala le va achizitiona in urma unei investitii a Bancii Mondiale, dar nu au sala in care sa tina permanent un singur calculator.

"SAIT" INCOGNITO. La una dintre cele cinci carciumioare din sat, niste sateni joaca sah la primele ore ale diminetii. Nu inteleg prea bine despre ce e vorba cand ii intreb de site-ul de pe internet, de promovarea satului lor in lumea larga, ca-i poate vedea si chinezu’, si americanu’, si francezu’. Un domn cu palarie isi aminteste de o stire micuta dintr-un ziar local care zicea ceva de satul lor cum ca are "sait" sau cum s-o chema. "Da, da", sare incantat, "Avem sait, cum nu? Zice acolo de locuitori, de istorie, arata poze cu Primaria, hai ma, voi n-auzirati?", ii mustra pe colegii de sah.

Primarul zice ca i-a consultat pe sateni cu privire la constructia siteului si le-a explicat cum a putut care ar fi avantajul investitiei. Cand se va face centrul de documentare a cetatenilor si in Terpezita, dotat cu un calculator conectat la toate cele, le va putea arata tuturor satenilor cum arata localitatea lor pe internet. Ca au inceput din varful piramidei sa intre in Europa, ce mai conteaza? In lumea virtuala s-au integrat deja.

MANDRIE LOCALA "Avem «sait», cum nu? E mandria noastra ca pot afla si altii din lumea intreaga de comuna Terpezita. Zice acolo de locuitori, de istorie, arata poze cu Primaria, hai ma, voi n-auzirati?" satean din Terpezita INVESTITIE
"Ne vede si pe noi lumea. E o treaba buna, asa m-am gandit. Incerc sa fac ceva bun pentru comuna asta ca oamenii s-au cam lenevit si asteapta totul de-a gata. Am dat opt milioane acum un an ca sa ne construiasca site-ul la o firma profesionista"
primarul Constantin Popa

ASPIRATII DE PRIMAR DUPA MODELUL EUROPEAN
SPRE EUROPA. Primarul din Terpezita are planuri mari in ceea ce priveste comuna pe care o conduce
In afara de scoala cu termopane, putine lucruri in comuna "corespund standardelor europene". "Nu avem bani de-ajuns pentru mai multe investitii deodata. Azi atac caminul cultural, maine atac Primaria, atac una-alta, pe rand, ca sa ne ajunga de ceva, ca daca investesc toti banii in refacerea Primariei, sa zicem, nu mai am bani de nimic altceva", dezvaluie primarul gospodar din secretele managementului. Viseaza la o Primarie model cum a vazut in Calambaca, Grecia, de venea omul cu cererea la ghiseul din fata, iar la alt ghiseul din spatele cladirii iesea gata rezolvata in zece minute: "Aici fiecare vine cand vrea sa-si rezolve o problema. Am audienta si pe ulita, si la primarie, pe unde ma prind", se mandreste, compatimindu-se putin, primarul. In ciuda lipsei de bani, Popa spera sa reuseasca sa faca din comuna pe care o conduce un sat cu adevarat european, sa fie totuna daca stai in Craiova sau la Terpezita.
×