x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Şi-a regăsit mama, după 23 de ani

Şi-a regăsit mama, după 23 de ani

de Adriana Oprea-Popescu    |    04 Mar 2011   •   19:21
Şi-a regăsit mama, după 23 de ani
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

Bălaşca Gabriel avea 6 ani când s-a pierdut de tatăl său, într-o gară. Nu-şi mai aminteşte decât că mergea pe culoarul trenului, căutându-şi părintele şi plângând. Pe 1 martie 1988, cineva l-a găsit în faţa Policlinicii din Tecuci şi l-a dus la miliţie. A fost internat într-un orfelinat şi, deşi ştia să spună cum îl cheamă şi al cui e, nimeni nu s-a obosit să-i caute familia. Nu exista o bază de date, el nu fusese reclamat dispărut de tatăl său, iar părinţii erau despărţiţi... Peste un timp, mama a încercat să dea de el, la Miliţia din Iaşi. I-au spus să meargă acasă şi să aştepte. Şi n-a mai avut veşti despre el până în luna februarie a acestui an, când poliţiştii au anunţat-o că l-au găsit pe Gabi.

El a fost însă cel care şi-a căutat familia. Din Cipru, unde e plecat la muncă, a scris pe site-ul pentru copii dispăruţi al Jurnalului Naţional, cerându-ne ajutorul (http://copiidisparuti.wordpress.com), iar noi am trimis cazul mai departe, la IGPR. Cei de la Direcţia de Investigaţii Criminale i-au găsit fişa la Casa de Copii şi, în baza informaţiilor din ea, au dat de rudele lui. Mama lui Gabi şi sora lui mai mică sunt stabilite în Italia. Cealaltă soră e căsătorită în Japonia. La începutul acestei săptămâni, Gabi şi-a reîntâlnit familia, după 23 de ani de speranţe.

×
Subiecte în articol: reportaj