x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Solidaritate - Onesti, dupa Tsunami

Solidaritate - Onesti, dupa Tsunami

de Radu Tutuianu    |    08 Aug 2006   •   00:00

Englezii din Southampton au construit mai intai barci pentru sinistratii din Thailanda. Apoi au venit la Onesti sa ii invete pe tineri sa faca si ei plute pentru alt fel de victime. Elevii au lucrat ambarcatiunea in curtea scolii si au daruit-o copiilor cu dizabilitati din oras.

PASIUNE. Doua vasle si o barca au aparut in curtea scolii, rezultat al muncii de o saptamana in arsita verii
Englezii din Southampton au construit mai intai barci pentru sinistratii din Thailanda. Apoi au venit la Onesti sa ii invete pe tineri sa faca si ei plute pentru alt fel de victime. Elevii au lucrat ambarcatiunea in curtea scolii si au daruit-o copiilor cu dizabilitati din oras.

La pensie, Colin Jones, 67 de ani, fost profesor de Biologie, nu a suportat sa stea acasa ori sa colinde Portul Southampton cu o sacosa in mana. A hotarat impreuna cu sotia sa, Angeline, ca fiecare sa merga unde este mai mare nevoie de ei. "Copiii nostri au crescut, lucreaza la Londra, iar noi nu mai avem cum sa ii ajutam. Draga mea Angeline a plecat voluntar in Africa de Sud, iar eu am inceput sa construiesc barci." Prima pluta, Colin a facut-o pe cand avea sapte ani, apoi au urmat zeci de yachturi si vapoare. Inainte sa vina in Romania, Colin Jones a condus un proiect britanic de realizare a 700 de catamarane la un centru de detentie a imigrantilor. Asiaticii exilati in Albion au construit ambarcatiuni pentru pescarii ramasi in Thailanda si afectati de Tsunami. Colin spune ca in septembrie va merge in sud-estul Asiei sa vada daca "tsunamicat"-urile (Tsunami catamaran) au ajuns in proprietatea sinistratilor.

COLABORARE. Elevii si instructorii au terminat "Anglia Express"

INAUGURARE. La sfarsitul lui iulie, Colin a sosit la Onesti insotit de cativa liceeni din sudul Angliei. Au luat legatura cu Asociatia anglo-romana Cercul Curcubeului si au mers la Scoala generala nr. 7 din municipiu. Au discutat cu directorul si au obtinut aprobarea sa contruiasca in patru zile o barca pe terenul de fotbal. In vacanta, copiii nu prea aveau chef sa intre in curtea scolii, insa curiosi, Emil, Andreea, Miki au fost primii veniti pe "santier" sa dea cu pensula, sa slefuiasca placajul, sa curete locul. "Majoritatea copiilor care au ales sa lucreze cu noi au parintii plecati la munca in strainatate si locuiesc cu bunicii. Cand le-am spus ca o sa mergem pe Trotus cu barca si ca o sa o daruim copiilor orfani si cu deficiente, s-au bucurat asa de mult ca ne-au asteptat dis-de-dimineata sa dam drumul la lucru", spune Rachel, 20 ani, o englezoaica balana, instructoare de copii dificili. In jurul barcii abia vopsite, micii constructori canta in engleza: "Mamaliga, ne place mamaliga. O punem pe cap, in nas. In nas?" Mirati de spectacol, cativa baieti de cartier, sorbind din sticle de bere, au venit sa se uite la Anglia Express, cum a fost botezata barca. Si dintr-odata, un copil nu mai canta si striga: "Taicaaa, bunicaa! Ma bate!". Era Miki, pustiul cu cheia de gat, lovit in gluma de smecherii maidanului.

PE TROTUS. Copiii au incercat barca inainte sa o daruiasca

DESTINATARII. Proiectul englez de la Onesti se numeste "Toti in aceeasi barca" si urmareste sensibilizarea comunitatii la problemele tinerilor cu deficiente. Colin Jones a mai realizat acelasi proiect acum doi ani, tot la Bacau. "Amintirea acelei experiente a trecut si e nevoie sa repetam exercitiul chiar daca ne bucuram de colaborarea autoritatilor si a localnicilor. Mostenirea din timpul institutionalizarii copiilor cu deficiente este atat de grea, incat si astazi trebuie sa ne luptam cu vechile mentalitati, marturiseste Colin, un englez care stie multe despre comertul cu copii practicat de autoritatile comuniste, inainte de ’89, "nici dupa aceea, sistemul nu a disparut complet." Ambarcatiunea construita cu ajutorul elevilor dintr-a V-a va ajunge in serviciul Centrului pentru tinerii cu deficiente locomotorii "Binecuvantati Copiii". Va intrebati cum ar putea niste copii cu proteze la maini si la picioare sa conduca o barca pe Trotus, rau de munte?

INTERES. "Mister Colin", cum ii spun copiii, da exemplul corabiei Tenacious, lansata la apa acum patru ani si destinata unui echipaj compus pe jumatate din oameni cu deficiente. "Cealalta jumatate, printre care si eu, eram intregi la trup. Dar in timpul calatoriei pe mare, din Anglia in Irlanda am inteles ca un orb dirijeaza mai bine corabia decat un om cu vedere agera. Exista un sistem sonor la care nevazatorii sunt foarte atenti cand tin timona, in vreme ce marinarii sanatosi pot sa adoarma de plictiseala", povesteste Colin. Batranul englez, cu ochi albastri, parul albit si favoriti de explorator, calculeaza cate barci precum cea de la Onesti s-ar fi construit cu banii investiti in Tenacious, cea mai mare corabie din lume pentru persoanele cu dizabilitati. "Tenacious a costat sapte milioane de lire sterline, iar Anglia Express cam 100 de euro." La inaugurarea din Anglia, au participat Printul Charles si un duce de la Curtea Reginei. La inaugurarea de la Onesti, au venit doar voluntarii englezi si copiii din cartier, dupa ce si-au cerut voie de la parinti.

CINE DA BANII
Proiectul "Toti in aceeasi barca", precum si Centrele pentru orfani, Casa Florin si "Binecuvantati copiii" reprezinta ajutorul primit in Bacau de la comunitatea englezilor din Southampton. Incepand din 2002, scolile, bisericile, asociatiile de cercetasi din sudul Angliei aduna bani si ii trimit catre copiii fara ajutor din Romania. "Special pentru copiii din Bacau, in scoala noastra am instituit o zi fara uniforma, cand elevii care platesc o lira au voie sa vina imbracati cum isi doresc. Iar acei bani intra in fondul destinat proiectelor din tara dumneavoastra", declara Colin Jones, fost profesor la Scoala King Edwards VI. Unul din proiectele Asociatiei Cercul Curcubeului este Casa de tip familial "Florin" din Bogdanesti, Bacau, in care pana acum au intrat 14.000 de lire sterline, iar alte 8.000 de lire vor sosi pentru finalizare. Casa Florin inseamna o vila construita de catre doi romani, Andrada si Nelutu Danciu, sot si sotie, care s-au angajat sa aiba grija de sase orfani preluati din institutiile statului.
×
Subiecte în articol: reportaj copiii barca colin onesti