x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje SPORT EXTREM:BUCUREŞTI, LOC DE DAT CU PLACA/Final de drum pentru Try to Fly Tour

SPORT EXTREM:BUCUREŞTI, LOC DE DAT CU PLACA/Final de drum pentru Try to Fly Tour

de Sorin Anghel    |    22 Feb 2009   •   00:00
SPORT EXTREM:BUCUREŞTI, LOC DE DAT CU PLACA/Final de drum pentru Try to Fly Tour

Turneul Mountain Dew Try to Fly s-a încheiat ieri la Bucureşti în faţa unei asistenţe record pentru sporturile extreme din România.



După câteva zile cu ger cumplit, norii s-au crăpat ieri deasupra Parcului Tineretului din Capitală pentru a face loc câtorva raze de soare menite să-i mângâie pe cei care au venit să vadă ultima etapă din cadrul turneului Mountain Dew Try to Fly.

LOCURI VIP. Locuitorii de la blocurile din apropiere şi-au transformat imediat balcoanele în loje, bucurându-se şi de vremea frumoasă. "E doar încălzirea. Mai frumos o să fie la finală", îşi spuneau între ele vecinele de palier, care au oprit focul la oala cu mâncare pentru a putea admira trick-urile cu care fiecare participant a încercat să se urce în elicopterul care va merge deasupra Munţilor Făgăraş pentru o partidă de heliboarding.

FELICITĂRI. Gaşca de oameni care rup întotdeauna stilul şi îi dau rock-ul pe oriunde nu te aştepţi au adunat un public record pentru un astfel de eveniment. Mountain Dew Try to Fly Tour, eveniment organizat de băieţii de la H2O, s-a dovedit a fi cel mai important concurs de extrem organizat până acum în această iarnă. Iar faptul că una dintre etape a poposit chiar la Bucureşti dovedeşte că schiul şi snowboard-ul nu au nici o limită. Câştigătorii şi-au tras premiile şi aşteaptă întrecerea de anul viitor.

×
Subiecte în articol: aer liber