Strada ziarelor

A fost căndva o stradă animată cu ziarişti şi fotografi care alergau repede spre redacţii, cu businessmani nervoşi să oprească un articol calomnios - e vorba despre Strada Sărindar.

A fost căndva o stradă animată cu ziarişti şi fotografi care alergau repede spre redacţii, cu businessmani nervoşi să oprească un articol calomnios - e vorba despre Strada Sărindar.

Strada Sărindar a fost şi este una dintre cele mai scurte străzi din Bucureşti. Numele de Sărindar vine de la o o mănăstire zidită demult in vremea lui Matei Basarab, ctitorită de Ghiculeşti. Boierii Ghica aveau şi necropola lor aici. La 1896, insă şi biserica şi chiliile mănăstirii erau intr-o paragină de nedescris. Au fost dărămate, şi-n locul lor, căci era centrul oraşului, s-a făcut o mare făntănă, frumoasă şi răcoroasă. Făntăna a fost ridicată in anul cănd Frantz Ioseph ar fi vizitat Bucureştiul. După 50 de ani pe acelaşi loc s-a ridicat una dintre cele mai frumoase clădiri ale oraşului nostru - Casa Centrală a Armatei. Vizavi, in colţul celălalt, a fost ridicat, se pare, cu acelaşi prilej, Palatul Louvru, cu un mare magazin la parter, care prin 1920 a fost transformată-n celebra cafenea Royal. Clădirea aceasta a şi ars in 1911, dar a fost refăcută. O cladire norocoasă, căci după 1989 a fost refăcută de căteva ori.

Cu doi paşi mari spre vale (strada e cu vale şi deal) a fost redacţia ziarului Adevărul care apăruse mai intăi la Iaşi sub Al. Beldiman. C. Mille cumpără ziarul şi-l mută la Bucureşti, dublează, triplează tirajul. C. Mille a fost unul dintre primii care a-nţeles puterea presei. El a fost cel care a introdus in presă reportajul, ilustraţia fotografică de scandal, telegramele de ultimă oră, corespondenţele din străinătate. Nu degeaba străduţa cu numele Sărindar a primit numele C. Mille.

Redacţia ziarului Adevărul a fost primul Palat-Redacţie din Bucureşti, după modelul de la Paris a ziarului Le Figaro.

Perpendicular pe Strada Sărindar, pe Strada Brezoianu, era Universul care urmărea succesul lui Mille şi cum ii fură acesta cititorii. A fost inceputul unei lupte acerbe intre cele două grupuri de presă rivale. La Universul işi aducea in serial Nenea Iancu: Momentele şi Schiţele şi ministrul I.G. Duca articolele politice. Universul era o publicaţie orientată spre dreapta. In 1920 Camil Petrescu arbitrănd cele două publicaţii dă căştig de cauză ziarelor lui C. Mille Adevărul şi Dimineaţa: aceste ziare au luat partea celor năpăstuiţi, săraci care sunt mulţi şi astfel a căştigat mai mulţi cititori. C. Mille se lăuda că-n ziarele lui se afla tribuna omului simplu.

C. Mille era şi el un om simplu. Talentat gazetar prin justeţă, adică scria că ploua cănd afară ploua şi ninge cănd afară ningea. In 1920 vinde ziarele lui Aristide Blank şi el pleacă la Paris cu grupul care va redacta ziarul La Roumanie.

Se-ntoarce in ţară şi infiinţează ziarul Lupta. Cititorii nu l-au urmat. Se-ntămplă in viaţă lucruri ca acesta. Poate că puterea obişnuinţei este uneori cheia succesului. Se pare că C. Mille locuia pe Sărindar la nr. 12. Şi se spune că ieşea trist pe balconul de fier forjat, privea la cele două palate ziaristice şi plăngea. Deşi falimentase ca prestanţă cele două mari ziare Dimineaţa şi mai ales Adevărul au continuat să fie cele mai importante.

Adevărul a fost in decursul anilor o puternică intreprindere de presă şi o editură de mare importanţă. O mare intreprindere poligrafică - Şi aşa apare Adevărul literar - Cuvăntul - Realitatea ilustrată. Tirajul Dimineţei ajunsese la 100.000 de exemplare şi Adevărul - 40.000 de exemplare. Erau foarte căutate şi in străinătate. Ştirile erau incendiare, in acest timp in care era condus de publicistul Constantin Graur. Un scriitor elveţian al vremii Ramuz care era foarte important in ziaristica europeană scria despre ziarele bucureştene sub raport profesional: "Presa romănească, a cincea din Europa in ordinea valorii. Ea are un spirit european colorat de trăsături particulare de mare interes".

In 1927 la Bucureşti a fost şi un congres a 300 de publicaţii din Europa şi America - desprinse din limba latină. Ionel I.C.Brătianu a spus atunci: "Sunteţi presă latină. Noblesse oblige". Ziariştii erau pe atunci plini de romantism şi poezie. Vănau scandalul, dar cu demnitatea meseriei.

Să nu uităm că in chiar faţa străzii Sărindar exista Capşa, astăzi părăsită de interes, dar pe atunci locul de intălnire a scriitorilor, oamenilor politici. Tudor Arghezi zisese: "Capşiştii sunt inteli-genţi. Capşismul este tolerant. Capşistul fumează, soarbe din cafea şi discută şi apoi fuge după nevoile zilei: Avocaţii fug după procese, ziariştii după ştiri, senatorii după cucoane, ardelenii după decoraţii". Dar despre Capşa, altădată.