Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vă prezentăm o frumoasă poveste a scriitorului Ionel Teodoreanu. Una în care prietenul său (poetul Demostene Botez) îl descrie în culori minunate. Odată cu această poveste veți putea admira și o imagine inedită, necunoscută, cu scriitorul. Este vorba despre un instantaneu cu Ionel Teodoreanu însoțit de prieteni, la patinoar. El este cel cu căciulă din blană de oaie pe cap, în picioare. Fotografia mi-a fost dăruită nu demult de un bătrân inginer ieșean.
IT: Chipeș, sportiv, tindea către perfecțiune încă de mic
“Cultiva un stil înflorat, încărcat cu flori, cu adevărat ca un zarzăr la început de april”. Prin astfel de cuvinte poetul Demostene Botez aprecia la Teodoreanu modul său de a scrie, amprenta sa ca autor, în cartea sa de memorii. Pe lângă respectul ce îl purta operei sale, poetului i-a rămas în minte și alura sa deosebită, portretul chipeșului scriitor, admirat de fete, un Teodoreanu sportiv, cu exerciții fizice practicate la cel mai înalt nivel (la patinaj, de exemplu). Totul tinzând spre perfecțiune, așa cum avea să și scrie. Puțini scriitori ori viitori prozatori sau poeți își puneau în valoare astfel de aptitudini la acea vreme. Mai mult, în ce privește această latură, tânărul Teodoreanu era considerat un pionier, el fiind cel care a introdus patinajul în orașului culturii. La Iași, în orașul natal, al copilăriei și tinereții sale, urmele lui sunt încă vii. Prin ploaie sau omăt, drumul spre casa Teodorenilor, de “La Medeleni”, până-n “Ulița copilăriei”, e îmbrăcat în poezie.
IT: Ieșenii l-au îndrăgit pe Teodoreanu de când era adolescent, fetele îl vânau
Există un Ionel Teodoreanu și în amintirea poetului ieșean Demostene Botez: Teodoreanu la patinoar. Teodoreanu răvășit de dorul de iubire al fetelor îndrăgostite. Sunt doar două dintre ipostaze. Demostene i-a fost coleg la Liceul Internat din Iași, Teodoreanu fiind cu trei ani mai mic. Purtător al unei aure din naștere, colegii și toată suflarea din liceu îl încununaseră ca un fel de zeitate a lor, “pe deasupra tuturor premianților”. “Se distinsese și la profesori nu atât printr-o cunoașterea perfectă a materiilor ce se învățau în școală, cât prin spiritul, prin personalitatea lui deosebită, printr-un fel propriu de-a ierarhiza valorile vieții, prin considerarea mai presus de toate a unor preocupări în afară de cadrul strict didactic, pe care le-am putea numi artistice”. “Era frumos ca un mic zeu”. {i avea un corp armonios, dând dovadă de calități fizice deosebite, admirate nu numai de fete, ci și de populația Iașiului, ca de toți cei care îl cunoșteau la acea vreme. “Inima multor fete a bătut atunci să spărgă pieptul”, admirându-l pe Teodoreanu, de exemplu patinând cu eleganță în arena amenajată a orașului. Mulți dintre admiratori, fete, tineri sau familii întregi de ieșeni mergeau în mod special la patinoar să îi admire pe el și dibăcia sa în arta patinajului. Se anunța încă de pe atunci faptul că este o persoană care, cu siguranță, va realiza ceva deosebit. “Practica numai sporturi elegante, pe care le stiliza cu o artă și cu o imaginație excepționale: patinajul, tenisul. Nu făcea nici un sport violent, deși, ca spectator, avea pasiunea lor. |i plăcea, de pildă, boxul și era unul din prietenii susținători ai unui boxeur celebru pe vremuri: Spakov”. |nsă de departe pasiunea sportivă a scriitorului a fost patinajul. Patinajul artistic, care astăzi este atât de îndrăgit prin mediatizarea la televiziune a diferitelor concursuri internaționale, pe atunci era considerat un sport relativ nou, ce stârnea și multă curiozitate.
IT: “Jucării pentru Lili”, poeme pe gheață
Pentru Teodoreanu, patinajul artistic era un pretext de inspirații, fantezie și imaginație, cu minunate evoluții neașteptate, ce însemnau arabescuri și filigrane ca un desen savant și complicat, trasat cu metalul subțire pe suprafața lucie a gheței, ca pe-o marmură șlefuită și lină. Iarna, în orele libere se ducea cu patinele în mână atârnate ca un vânat exotic la patinoarul Iașului...Când își punea patinele, parcă și-ar fi pus aripi. {i se dezlănțuia în fantezia figurilor toată viziunea imaginată a “jucăriilor pentru Lili” de mai târziu, înscriind pe luciul gheții poeme întregi de linii, un nou limbaj al visului ce se desprinde de pământ și lasă doar o urmă subțire, linii ce ascundeau o imaginație neînchipuită. Toți ceilalți patinatori păreau ologi, cu ghiulele la picioare - tăietori de lemne pe gheață”...Aceștia, când își dădeau seama, se retrăgeau pe margine, jenați. Deveneau și ei spectatori ca toți ceilalți pietoni veniți acolo numai pentru “numărul” Ionel Teodoreanu.
IT: Cu părul răvășit de la fetele îndrăgostite
Pentru scriitorul Demostene Botez, totul era artă la Teodoreanu. “}inuta falnică a capului său, năpădit de păr creț, în dezordine, ca răvășit de-o mână gingașă de fată îndrăgostită, în mișcările mlădioase ale trupului care mânau parcă ondulațiile unei melodii, pentru ca deodată să zvâcnească brusc și să se oprească tot așa din iureș. Erau uneori familii întregi care veneau la patinoar să-l vadă, ca la un spectacol rar”...Admirat de fetele emoționate care chicoteau pe margini să le sară inima din piept, “Teodoreanu avea aerul că nu-și dă seama deloc de ceea ce se întâmplă în jurul lui și își continua evoluțiile cu o seriozitate și o concentrare ce nu îngăduia nici o familiaritate. Arta, ca orice creație, ca și cea biologică, e un act grav”. Toate sporturile pe care le făcea Ionel Teodoreanu le făcea artistic și cu multă gravitate. Patinajul era pe-atunci un sport nou. “Aș putea spune că el l-a adus în Iași. L-a popularizat însă cum n-ar fi făcut nici cea mai modernă agenție de publicitate: circula astfel în tot orașul fără să se sinchinească de nimic. Făcea pași mari cu gesturi de înotător, luneca ușor ca împins de la spate de un suflu nevăzut, se avânta într-o cursă nebună. Poate că dacă ar fi mers stângaci, zgomotul lor sfârâit ar fi enervat trecătorii, dar așa, toți știau cine este și erau îngăduitori.
IT: “Olguța și Dănuț”, cu sutele, îl căutau, de prin tot Iașiul
Era adolescentul iubit al Iașiului, tânărul lui zeu. Cascada lui de imagini de mai târziu venea din același dar înnăscut. Era un tânăr dezmierdat de toate muzele...El a fost cu adevărat tânărul vrăjitor al tinerilor. Temperamentul lui Ionel deveni și mai expansiv, și mai plin de viață, și mai volubil, odată cu apariția în viața sa a lui Lili. “Secretul acestei transformări era simplu: îmi scoase din portofel o fotografie mică, ce reprezenta un cap inteligent și fin de fetiță: Lili. {i mi-a spus: m-am logodit!”. Dar în acea vreme tinerii îl căutau pe stradă, îl admirau de departe, mergeau în urma lui. Datorită scrierile sale, tineretul făcuse din el reprezentatul cel mai autorizat, cel care răspundea nevoii de poezie și romantismului vârstei. Eroii romanelor sale erau de îndată adoptați ca niște ființe vii și iubite de cititori și cititoare, ca niște prieteni de fiecare zi. Ionel Teodoreanu a corespuns în epoca sa cel mai bine, mai complet, gustului și cerințelor literare ale tineretului. “Eroii, eroinele lui - Olguța, Dănuț - deveniseră colegi aievea cu fetele și băieții de liceu. Dacă și acum acea operă reeditată se epuizează într-o singură zi într-un tiraj de o sută de mii de exemplare motivul este că zeci și zeci de mii de tineri de atunci o recitesc astăzi cu nostalgia și reeditarea vrăjii din adolescență și se regăsesc în ea...”. Oamenii maturi de astăzi pornesc conduși de scrierile lui Ionel, precum Marcel Proust “în căutarea timpului pierdut”. “Farmecului tineresc al operei sale, în care băieți și fete se regăseau cu prospețimea și cu poezia adolescenței lor, i se alătură acum melancolia dulce a timpului regăsit, care sporește și plăcerea lecturii și sensul operei”, arăta, cu deosebit respect pentru Teodoreanu, poetul Demostene Botez. Pe “Ulița copilăriei” din Iași, printre șiroaiele line de ploaie, ghicești pașii pierduți ai scriitorului. Cei care au citit sau vor citi romanul său emblematic - “La Medeleni”, vor găsi farmecul generațiilor pierdute, dar și cheia legăturilor ce transpar din acele vremuri în timpurile de astăzi, în istoria actuală, de zi cu zi. Prin “La Medeleni” ne bucurăm din nou de romantica copilărie regăsită. Odată cu această frumoasă poveste a scriitorului vă prezentăm și o imagine inedită, necunoscută: Ionel Teodoreanu, însoțit de prieteni, la patinoar. El este cel cu căciulă, în picioare.
