Traditie - Ultimii bostinari

In Sebesul de Jos mai supravietuiesc ultimii membri ai "castelor" de bostinari, fosti prosperi negustori de ceara.

DIN ALTE VREMURI. Batranii satului Sebes povestesc cum se faceau afacerile cu ceara acum zeci de ani

Am ajuns in sat intr-o zi de duminica, cand lumea tocmai iesea de la biserica. Grupuri de oameni in varsta treceau pe langa noi si aruncau priviri mirate spre masina cu numar de Bucuresti. Stiam ca aici mai supravietuiesc ultimii membri ai "castelor" de bostinari, candva cei mai bogati negustori din satele de pe langa Sibiu, pentru care averea, prestigiul social se masurau in ceara de albine, ba chiar si dragostea se putea cumpara tot cu acelasi produs. Am intrebat unde-i putem gasi pe bostinari si ne-a preluat imediat Dina Stoica, invatatoarea satului. Doamna Stoica functioneaza ca un fel de birou de relatii publice, stie tot ce se petrece sau s-a petrecut in Sebes. Agitata ca un titirez vesnic invartit de o mana invizibila, ne-a luat aproape cu forta si ne-a asezat la masa. Printre gogalturi de tuica si imbucaturi de slanina, am inceput sa auzim povestea negustorilor cu ceara de albine. Apoi aceeasi doamna ne-a dus sa vedem teascurile pentru ceara, precum si pe ultimii bostinari, in carne si oase.

OBUZE. Zona in care se afla Sebesul de Jos nu prea are pamant fertil pentru agricultura. Se face doar ceva porumb si exista niste livezi cu pruni si corcodusi, ale caror produse derivate sub forma de rachiu, au un efect naucitor asupra localnicilor. De exemplu, Ilie, un fel de var universal al satenilor, a reusit dupa juma’ de litru de rachiu sa bea si jumatate de litru de gaz si nu a patit nimic. De atunci, pune pariuri pe cantitati de ceara ca poate sa bea gaz.

In evul mediu, taranii din Sebes nu puteau trai foarte bine din ce cultivau. Asa ca au gasit drept ocupatie colectatul si prelucratul bostinei, adica un reziduu rezultat din stoarcerea fagurilor de miere. Baronul Samuel von Bruckenthal, cel care a fondat muzeul din Sibiu, i-a incurajat pe taranii aflati pe mosia sa sa se apuce de prelucrat ceara. Spirit modernist, el credea in viitorul unei industrii incipiente. Sebesenii s-au apucat sa umble in lung si in lat prin Transilvania, dupa bostina. Au construit niste teascuri facute integral din lemn, care mai sunt folosite si azi. Ceara rezultata era trasa in "sloiuri" sub forma de obuz.
Obuzele de culoare alb-galbuie erau considerate cele mai pure si aveau un pret mai mare. Mergeau sa cumpere bostina din zonele de ses, o prelucrau in sat, apoi plecau sa vanda ceara peste tot in Imperiul Habsburgic, dar ajungeau si in Tarile Romane sau chiar in Imperiul Tarist. Incet-incet, s-au format clanuri de bostinari care isi aveau bine delimitate zonele de unde colectau bostina, nu-si incalcau teritoriile. Afacerile cu apicultorii se perfectau printr-o simpla strangere de mana, fara chitante sau martori. Daca cineva indraznea sa triseze, i se ducea buhul si nici un alt bostinar nu mai cumpara de la el.

BATRANUL BOSTINAR. Vasile Frasie (foto dreapta) nu poate renunta la aceasta indeletnicire nici la cei 82 de ani pe care ii are, colindand prin tara luni la rand dupa bostina

CEARA CONVERTIBILA. Fara sa fie supuse inflatiei, obuzele de ceara ajunsesera, datorita sebesenilor, in judetul Sibiu, un fel de moneda convertibila. Fetele cele mai ravnite erau cele cu cat mai multe obuze de ceara drept zestre. Contra unui obuz de 5 kilograme se puteau lua 2 vedre (20 de litri) de rachiu sau 3 vedre de vin. La fel, se facea troc direct cand era vorba de cumparat confectii sau vite. Pana si cand se duceau la bordelurile sau carciumile din Sibiu sa se distreze, oamenii din Sebes negociau preturile tot in ceara. In secolul XIX, spre sfarsit, datorita comertului cu ceara, sebesenii devenisera si cei mai cunoscuti contrabandisti din zona.
Stiau ca nimeni altii potecile de munte prin care se putea trece din Imperiu in Vechiul Regat. Erau maestrii la adus pe cai ocolite ciurde de vaci si turme de oi pe care le luau in schimbul carutelor cu sloiuri de ceara. Dadeau bataie de cap jandarmilor chezaro-craiesti, care nu reuseau sa-i prinda niciodata. O legenda spune ca Burtea, unul dintre negustorii din Sebes, l-ar fi trecut granita pe un cioban cautat de jandarmi pentru crima. Lovit de o pleazna religioasa si de remuscari, ciobanul, mai tarziu, a ajuns staret la Sfantul Munte Athos.

OBICEi. Barbatii bostinari, fie ca se duceau la bordeluri, fie la carciuma, intotdeauna negociau pretul in ceara

IN DECLIN. Clanurile Candea, Talvan, Roman, Faur, Mangu sau Frasie se imbogatisera din negotul cu ceara. Dupa primul razboi mondial, unii dintre satenii din Sebes au plecat la munca in SUA, de unde s-au intors cu bani. Asa au deschis mici fabricute de lumanari, au cumparat multe mijloace de transport si plecau in caravane impresionante sa aduca bostina sau sa vanda ceara. In aceasta perioada cea mai fertila din existenta satului, locuitorii si-au facut o biserica impozanta, au ridicat case frumoase. Totul a inceput sa se degradeze o data cu venirea comunistilor la putere. Intai, nu au mai putut sa iasa din tara si mare parte din "piata" sebesenilor se afla peste granite.
Apoi au urmat impozite imense pentru "particulari" si posibilitatea de a vinde ceara doar la fabricile de cosmetice sau de lumanari ale statului, care dadeau preturi mici, nenegociabile. Multi dintre cei care au acum varsta medie au renuntat la bostinarit si s-au apucat sa lucreze la fabricile deschise de Ceausescu in jurul Sibiului. Acum, doar cativa se mai ocupa cu negotul cu bostina. Mai exista si sunt functionale, cateva teascuri.

Vasile Frasie, de 82 de ani, este cel mai batran bostinar din Sebes. In ciuda varstei umbla prin tara dupa bostina cateva luni pe an. Se considera inca tanar. Spera ca si nepotii si stranepotii lui sa faca tot asta. Piata ar fi, fabricile de produse cosmetice cauta ceara curata.

Totusi in Sebes, a ramas in mod misterios, conservata, o traditie de bostinar pe care o respecta toata lumea. Oameni calmi, sebesenii se supara greu. La carciuma seara par foarte molcomi. Dar, sa nu puna Dumnezeu pe cineva sa injure de ceara, ca nu se stie ce poate iesi...

NEMULTUMIRE

"O viata intreaga m-am ocupat cu ceara. Inainte, tot satul facea asa ceva. Acum pe ai tineri nu-i mai intereseaza. Vor meserii usoare sau vor sa mearga la oras. Nu-i pacat, se duce o traditie care a fost sfanta" Vasile Frasie, cel mai batran bostinar din Sebes

FANFARA

In perioada interbelica, bostinarii o duceau asa de bine ca si-au permis sa-i concureze pe bogatii sasi din comuna invecinata, Talmaciu. Cu ajutorul catorva obuze de ceara, de 15 kilograme, au tocmit niste muzicanti nemti din Sibiu sa invete cativa tineri din sat sa cante la diferite instrumente. Cand aveau ceva de sarbatorit, sebesenii se bazau pe propria fanfara, nu mai trebuiau sa umble sa tocmeasca muzicanti sasi sau tigani. Asta ii facea sa paleasca de invidie pe cei din Talmaciu, pana atunci singurii din zona care-si puteau permite sa aiba o fanfara proprie.