Turism - Parcul Statuilor din Budapesta

In vreme ce in Romania, despartirea de trecut s-a facut in principal prin declaratii verbale ori prin vandalizarea si distrugerea unor impresionante bunuri materiale (flota maritima, sisteme de irigatii, firme industriale, camine culturale, sectii de muzee), ungurii fac bani si din statuile staliniste.

Beneficii din monumentele comunismului. In vreme ce in Romania, despartirea de trecut s-a facut in principal prin declaratii verbale ori prin vandalizarea si distrugerea unor impresionante bunuri materiale (flota maritima, sisteme de irigatii, firme industriale, camine culturale, sectii de muzee), ungurii fac bani si din statuile staliniste.

Judecand dupa posibilitatile turistice oferite de Budapesta, ungurii n-au pierdut multa vreme in discutii privind condamnarea comunismului. Oricum, vorbele zboara, cel mai adesea fara urmari, astfel ca au creat locuri durabile in memoria colectiva a trecutului. Unul din circuitele introduse in ghiduri si pe site-uri pentru vizitatorii Budapestei este Parcul Statuilor. Locul - unic in lume - conserva si prezinta mostre ale stilului monumental consacrat de arta epocii staliniste. Turistii au ocazia sa cunoasca stilul artistic impus in imperiul cu cea mai lunga durata si cea mai mare intindere din istoria omenirii - lagarul comunist.

Fara "complexe istorice". Am crezut la inceput ca in adresa hotelului unde urma sa stam s-a strecurat o greseala. Pe "ulita Kadar"? Sa fi ramas ori sa fi fost botezata o strada chiar in zona de centru a capitalei Ungariei cu numele ultimului lider comunist? Cum ar fi cu putinta, cand in Romania pana si strazile ce purtau numele socialistului Dobrogeanu-Gherea ori ale grevistului Vasile Roaita fusesera de urgenta redenumite? Am ajuns insa in locul amintind de conducatorul comunist care urcase la carma Ungariei chiar in vremea in care represaliile contra revoltatilor antisovietici din 1956 erau la apogeu. Ungurii nu uitasera insa nici anii multi, cand, in raport cu celelalte "tari-surori", traiul lor fusese mai bun, "socialismul gulasului" devenind astfel o exceptie a sistemului, in contrast cu lipsurile romanilor.

In peisajul urban budapestan am traversat, ca toti turistii care ajung la Cetatea Budei cu mijloacele transportului comun, si Piata Moskva. Semn al pragmatismului si al eficientei unor edili care pun in balanta ritmurile repezi in care pulseaza viata politica pe de-o parte, disconfortul, incurcaturile si costurile administrative presupuse de modificarile hartilor unei metropole, pe de alta.

S-au trezit devreme. Pe strazile Budapestei, ca-n orice oras, din adancurile Asiei si pana in Europa Centrala din fostul spatiu comunist, fusesera inaltate statui si lucrari monumentale. Reprezentau si glorificau deseori fictiuni istorice cu rolul de a crea iluzia unui trecut si a unor realitati in concordanta cu ideologia si propaganda oficiala. Stilul - numit stalinist, ulterior al realismului socialist - caracterizeaza epoca la fel cum statuile faraonilor sunt reprezentative pentru istoria antica a Egiptului. Comenzile acestor opere monumentale fusesera, de regula, incredintate unor sculptori valorosi, obligati insa sa se supuna canoanelor conducatorilor, ca toti artistii care traiesc intr-un regim autoritar si creeaza opere destinate institutiilor si spatiilor publice. Materialul din care au fost realizate - cel mai adesea bronz - si eforturile de constructie si turnare ale lucrarilor le-au ridicat costurile la valori imense, suportate din bugetul national.

Ungurilor le-au trecut insa prin cap asemenea ganduri devreme si au incercat proiecte prin care sa valorifice munca si banii multi cheltuiti. Pentru prima data, ideea unui astfel de parc aparut intr-un articol din iulie 1989, cand istoricul literar Lászl" Ször...nyi propunea ca toate statuile lui Lenin din Ungaria sa fie adunate intr-un singur loc. Si erau multe, ca in orice tara comunista, unde una dintre strazile principale ale fiecarui oras purta numele parintelui "revolutiei proletare".

Idei Si proiecte. Dupa caderea regimului, soarta statuilor aflate pe strazile oraselor maghiare a ocupat spatii largi pe agenda publica. Intrebarea "Ce sa facem cu ele, sa le pastram pe soclu sau sa le indepartam?" a dominat atunci discutiile pe aceasta tema. Decizia finala a fost lasata, democratic, la latitudinea fiecarui oras.

Cand Comisia Culturala a Comitetului Orasenesc din Budapesta a lansat intrebarea "Ce este de facut cu aceste statui?", raspunsul a sosit sub forma a trei proiecte de amenajare a unui parc. A fost preferata in 1991 solutia arhitectului Ákos Elesd, deoarece proiectul propunea nu doar schitele parcului, ci si un program pentru integrarea lui in circuitul cultural-turistic al Budapestei. Edilii Capitalei au construit obiectivul turistic intre 1992 si 1993, intr-un pitoresc cadru natural, aflat la marginea orasului, pe drumul ce duce spre statiunea Balaton. Fara a fi terminat, muzeul in aer liber a fost deschis publicului la 29 iunie 1993, data simbolizand pentru maghiari aniversarea retragerii trupelor sovietice.

Circuit turistic. Parcul este proprietatea statului maghiar si se autofinanteaza din banii obtinuti prin vanzarea biletelor si a "suvenirurilor". Anual este vizitat de aproximativ 40.000 de persoane - maghiari si straini in proportie cvasiegala. Cu aceasta cifra, Parcul Statuilor ocupa unul dintre primele locuri pe lista obiectivelor turistice maghiare.

Parcul a fost inclus in ghidurile turistice ale Budapestei, pliantele de prezentare se gasesc in orice hotel, iar adresa sa este anuntata in statiile mijloacelor de transport in comun, in metrou si in orice alte locuri unde poate atrage atentia potentialului vizitator. Cel mai la indemana strainului este sa urmeze circuitul turistic anume creat. O data sau de doua ori pe zi - in functie de sezonul turistic - din Deak Ter, una din pietele centrale ale Budapestei, turistii sunt preluati de un autocar. Contra a 10 euro, pret care include transportul dus-intors si pretul biletului de intrare, poti vizita fara bataie de cap Parcul Statuilor.

Exemplu. Imaginatia maghiarilor ar fi putut sa ne dea de gandit...

Sunt expuse 42 de lucrari, adunate de pe strazile Budapestei intr-un spatiu anume conceput. Unele sunt gigantice monumente - in general "omagii" ale "prieteniei maghiaro-sovietice" - , altele busturi si reliefuri cu lideri comunisti locali ori "momente revolutionare". In parc nu exista nici o statuie a lui Stalin, unica din Ungaria fiind distrusa in timpul Revolutiei din 1956. Au fost expuse insa pe un imens soclu cizmele uriase ale "tarului rosu" la intrarea in incinta Parcului, fragmentul-simbol al statuii distruse si al puterii devastatoare cu care a calcat si aceste meleaguri pe care in viata sa reala nu le vizitase niciodata.

Intrebari si impresii. Maghiarii cu care-am fost tovarasi de vizita ai muzeului in aer liber venisera din curiozitate sa vada cum "le sta" vechilor statui pe "loc nou" ori erau bunici care-si adusesera nepotii pentru a le arata vestigii ale trecutului comunist. Grupurile de scolari sunt totdeauna numeroase, dupa cum ne spune ghidul, caci lectia de istorie si de istoria artei ce li se face aici ramane de neuitat.

Pentru turistii veniti din diverse colturi ale lumii, Parcul Statuilor este o ocazie nesperata de a arunca o privire in timp in spatele Cortinei de Fier. In grupul format in autocarul plin cu care si noi calatorisem cu dorinta de a ne verifica impresiile proprii am intrat in vorba cu doua vizitatoare. Veneau din Elvetia pentru a petrece un week-end la Budapesta si se declarau incantate de sejur. Erau infirmiere pensionare, iar comunismul le interesa in masura in care ajungeau sa inteleaga enigme din propria profesie. In anii ’60 ingrijisera emigranti maghiari cu grave tulburari psihosomatice. Fugarii in urma represiunilor revoltei din 1956 erau pentru unii "eroi", iar pentru altii "tradatori". Considerau ca abia acum venise timpul sa se lamureasca in privinta lor. Povesteau multumite ca petrecusera zile mai interesante decat sperasera, dar apreciau ca e dificila situatia oamenilor din fostele tari comuniste. Sa traiesti intr-o singura viata situatii paradoxale si contradictorii in care aceiasi oameni sunt intr-un timp declarati exemple pozitive, ca dupa cateva decenii sa fie stigmatizati si invers, nu e lucru usor, ziceau ele. Intr-o tara ca Elvetia, nepotii cinstesc aceiasi eroi nationali ca si bunicii lor, istoria nu-si rascoleste brazdele de la un deceniu la altul.

Banii, banii... Contra unei sume de bani platite peste costul biletului de intrare, vizitatorii pot beneficia de serviciile unui ghid profesionist, care ofera explicatii in limbile maghiara, engleza, germana sau italiana. La magazinul de "suveniruri" se comercializeaza o brosura editata in diverse limbi care furnizeaza amanunte despre fiecare statuie (numele, autorul, unde fusese amplasata in timpul regimului comunist si chiar bancurile care circulasera pe seama ei). Sub soarele cu dinti al amiezii de decembrie, turistii fac coada sa cumpere carti, vederi, CD-uri, casete audio cu marsuri si coruri comuniste, miniaturi ale busturilor lui Lenin si Stalin, medalii sovietice, tricouri. De mare succes se bucura bonetele soldatesti sovietice de vara cu steaua rosie in cinci colturi si "caciulile de blana cu clape" care-au intrat in uniforma de iarna a soldatilor din Tratatul de la Varsovia, ceasurile cu lant si capac pictat cu stema tarii, diplomele de stahanovist si medaliile de "fruntas" si "erou". Nu pleaca nimeni fara macar o conserva de... "ultima suflare a comunismului". Au forma celebrelor "pateuri de ficat" nelipsite altadata din ratia de "hrana rece" a studentilor trimisi la culesul porumbului ori a brigadierilor de pe santierele tineretului.

Imaginatia organizatorilor "lucreaza" continuu, astfel ca au fost gasite si alte modalitati de a face banii sa circule. Contra cost pentru inchirierea locatiei, aici s-au filmat scene din filme si videoclipuri.

"Ale noastre" pe unde mai sunt?

Sculpturi si grupuri statuare de genul celor expuse in Parcul Statuilor din Budapesta exista pretutindeni in Europa de Est. De pilda, in Romania deceniului sase, pe strazile oraselor au aparut noi monumente, unele amplasate in locul celor vechi, devenite "necorespunzatoare politic". Atunci, actuala Piata a Aviatorilor din Bucuresti se numea Piata Stalin. Statuia "geniului popoarelor", opera a sculptorului Dumitru Demu, umbrea mersul trecatorilor care aveau treaba in zona. In Brasov, numit orasul Stalin in acea perioada, statuia "patronului spiritual" era o opera a lui Dorio Lazar. Piata Victoriei din Bucuresti a gazduit pentru o vreme "Monumentul eroilor sovietici", semnat de Constantin Baraschi. Opera geamana care a decorat pentru o vreme o strada din Iasi - "Monumentul soldatului sovietic" - fusese realizata de sculptorul Boris Caragea. Acelasi artist reusise cativa ani mai tarziu "populara" statuie in bronz a lui Lenin, amplasata in fata Casei Scanteii. Dintre romani, s-a bucurat de onoarea unui bust expus pe strazile Bucurestiului intaiul prim-ministru filo-comunist, ardeleanul Petru Groza. Statuia in bronz fusese finalizata in 1970 de sculptorul clujean Romul Ladea. Cel putin teoretic, in Romania ar trebui sa mai existe o sumedenie de astfel de opere de sculptura monumentala. Acelasi Constantin Baraschi a creat si compozitia "Lenin si Stalin la Smolnii", prezentata la Expozitia de stat de arte plastice din 1952. Celalalt sculptor de succes in epoca, Boris Caragea, a nemurit prietenia romano-sovietica in lucrarea "Intalnirea", o reprezentare a unei teme de circulatie in "tarile-surori" pentru care Uniunea Sovietica juca rolul de "frate mai mare". Astfel, in monumentul lui Caragea, o tanara familie de romani intampina fericita soldatul sovietic "eliberator", care ridica "in bratele lui puternice pe copilasul tinerei perechi" (dupa cum relatau, cu entuziasm, cronicile plastice ale vremii). In albumele de arta plastica au ramas "Montarea liniei ferate" (Mihai Onofrei), "Cresc cadre noi" (Andrei Orgonas), "1917", "Garzile patriotice" (Zoe Baicoianu), "Furnalistul" (Maximilian Schulmann), "Femeia sudor" (Lelia Zuaf), "Tractoristul Stoica Constantin" (Octav Iliescu), "Turnatoarea" (Octavian Ilca), "Turnator" (Egon Lowitz), "UTC" (Petre Balogh), "Sudor" (I. Fekete) si inca multe, multe altele. Bunaoara, sculptorul Stefan Csorvassy s-a remarcat prin actualitati precum "Partizani coreeni". Pe unde-or mai zacea, oare, aruncate acum? Daca nu cumva vor fi fost deja comercializate la kilogram de intreprinzatorii comercianti de fier vechi si alte metale...

Memorie si propaganda

Promovarea Parcului Statuilor s-a dovedit mai dificila decat s-ar crede. Exista inca destui oameni care nu pot uita suferintele trecutului si pe care o reclama agresiva i-ar leza. Au fost cautate si gasite strategii de marketing care sa atraga vizitatori si in acelasi timp sa respecte deviza locului: "Fara ironie (gluma), pentru memorie". Nu a fost usor, dupa cum a recunoscut insusi Ákos Elesd, autorul proiectului Parcului. "Realizarea acestui parc a reprezentat o chestiune foarte delicata, s-a confesat el gazetarilor la darea sa in exploatare. M-am straduit din rasputeri sa tratez cu maximum de seriozitate aceasta tema, la randul ei extrem de serioasa. Mi-am dat seama ca, daca as fi apelat la niste solutii extreme, exclusiv realiste sau chiar tendentioase - asa cum unii oameni s-au asteptat - , nu as fi facut altceva decat sa dau viata unui parc antipropaganda, alcatuit din aceste statui care la vremea lor au indeplinit functii propagandistice. As fi urmat astfel acelasi mod de gandire ca si dictatura care a dus la aparitia lor. Parcul are ca tema dictatura comunista. Dar, in acelasi timp, vorbeste despre democratie. Pentru ca numai democratia ne ofera sansa de a reflecta liber asupra dictaturii."

Depozite, subsoluri, licitatii

In anii "epocii Ceausescu", ca efect al nationalismului-comunist, in fiecare capitala de judet a Romaniei a fost infiintat un muzeu unde sectia de istorie contemporana (inteleasa atunci ca istorie a Partidului Comunist) era sectie obligatorie si principala. Imediat dupa fuga cuplului Ceausescu, respectivele incaperi au fost zavorate. Unele consilii de administratie au aruncat parte din exponatele lor, pe altele le-au inghesuit prin subsoluri si depozite. Functie de tulburarile sau linistea locului din decembrie 1989, in unele dintre muzeele judetene au aparut sali dedicate "revolutiei anticomuniste", dupa conceptia muzeografica a lui 23 august 1944. Uneori insa asemenea obiecte de inventar apar la licitatii si in anticariate ca proprietate particulara a unor "anonimi".