x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Turul Franţei 2012: Cavendish a început showul. Victorie în stil clasic pentru rutierul de la Sky.

Turul Franţei 2012: Cavendish a început showul. Victorie în stil clasic pentru rutierul de la Sky.

de Sorin Anghel    |    02 Iul 2012   •   15:58
Turul Franţei 2012: Cavendish a început showul. Victorie în stil clasic pentru rutierul de la Sky.
Corespondenta din Tournai
Marea Bucla s-a despartit ieri de Belgia la capatul etapei cu numarul doi. Cursa intinsa pe 207,5 kilometri a avut sosirea in Tournai, cunoscut drept orasul celor cinci turle. Localitatea este una dintre cele mai vechi din Belgia, de-a lungul vremurilor aflandu-se sub dominatie franceza, engleza, spaniola si austriaca. Catedrala Notre Dame face parte din patrimoniul UNESCO. Turistii care ajung la Tournai pot vizita Muzeul de Arte Plastice, unde au ocazia sa descopere lucrari fabuloase intr-un cadru special. Muzeul a fost proiectat de renumitul arhitect Victor Horta. Localnicii se plimba de fiecare data cand au ocazia pe faleza raului Escaut, in vreme ce amatorii de ciclism se inghesuie pe Mont-Saint-Aubert, cel mai inalt punct din oras.

Fiind vorba de o etapa clasica de campie, invingatorul a fost ales in urma sprintului masiv din finalul traseului. Ca de obicei in astfel de situatii, castigator a fost britanicul Mark Cavendish, care s-a batut cu neamtul Andre Greipel. Rutierul de la Sky nu a facut altceva decat sa se razbune pe fostul sau coechipier dupa ce acesta i-a furat victoria anul trecut, la Montpellier. Favoritii la castigarea Marii Bucle au preferat ieri sa pedaleze in pluton, lasand spectacolul pentru etapele ce vor avea loc in Alpi si in Pirinei. Fabian Cancellara si-a pastrat tricoul galben, in vreme ce Peter Sagan a preluat tricoul verde, destinat celui mai bun sprinteur.

Astazi, Turul Frantei ajunge la el acasa. Prima etapa care se tine in Hexagon, a treia din programul editiei din acest an, se desfasoara de la Orchies la Boulogne-sur-Mer, pe o distanta de 197 de kilometri. Pe traseu, rutierii vor avea parte de sprintul de la Senlecques si de sase catarari: Cote de L’Eperche, Cote de Mont Violette, Cote de Herquelingue, Cote de Quehen, Cote du Mont Lambert si Bologne-sur-Mer. Finalul va fi unul in panta, astfel ca este de asteptat ca Philippe Gilbert si Peter Sagan sa se bata pentru castigarea etapei. Orchies este un oras cu 7.000 de locuitori, situat in nordul Frantei, la mica distanta de Lille. Anul viitor, aici vor avea loc cateva meciuri cu ocazia Campionatului European de Baschet feminin.

Peter Sagan, omul zilei
Dupa succesul de acum doua zile, din prima etapa, Peter Sagan, 22 de ani, a fost comparat cu Lance Armstrong, singurul rutier care a obtinut o victorie la o varsta mai frageda decat a slovacului. "Este prea devreme sa fiu comparat cu Armstrong. Eu sunt doar la inceput. Oricum, aceasta comparatie este magulitoare pentru mine. Am reusit sa castig datorita lui Nibali, care m-a dus mereu in fata. Managerul mi-a zis sa stau foarte aproape de Cancellara, care este intr-o forma buna anul acesta. Turul Frantei mi se pare grozav. N-am mai vazut asa ceva', spune rutierul de la Liquigas.

Recordul lui George Hincapie
In varsta de 39 de ani, George Hincapie a stabilit anul acesta un nou record al Marii Bucle. Rutierul de la BMC este la a 17-a prezenta consecutiva in Turul Frantei, lucru cu care nu se mai poate lauda nimeni in acest moment. "Prioritatea mea in acest an este sa-l ajut pe Cadel Evans sa castige tricoul galben. Am fost onorat cand l-am ajutat anul trecut sa devina primul australian care a castigat Turul Frantei. Varsta mea nu reprezinta o problema in acest moment. Ma simt excelent', spune Hincapie, care a anuntat ca dupa ce se va retrage din activitatea competitionala se va ocupa de propria companie producatoare de biciclete.

×
Subiecte în articol: turul frantei 2012