Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Impresii de călătorie, crochiuri sentimentale, amintiri despre oameni şi locuri, care denotă marele interes pe care l-a purtat României baronul belgian Emile de Laveleye. Paginile sale de memorialistică – traduse azi pentru prima dată în limba română – sunt utile şi în plan istoric. Le-am extras din cartea sa “La Peninsule des Balkans”, publicată în 1888, în urma voiajului întreprins în Europa orientală.
__________________________
Statul român a păstrat în posesiune imense domenii şi nu de puţine ori primeşte propuneri ca acestea să fie împărţite ţăranilor; ar trebui sa se procedeze ca în Bosnia, în Serbia şi în mai multe state americane, adică să se introducă legea homestead-ului, care garantează fiecarei familii agricole o casă şi un lot de pământ individuale. În legătură cu acest subiect, poate fi citită cartea, foarte instructivă, a lui Rudolf Meyer şi a cărei traducere în franceză urmează să apară. Homestead-ul este un mod de a pune capat "acaparării semite" a pământului, de care toţi se tem, în Romania. Loturile ţăranilor au fost declarate inalienabile, dar numai pentru 30 de ani.
Ministrul instrucţiunii publice, Dl. Petre S. Aurelian crede că dacă ţăranii ar ajunge să cultive proprietăţile pe care le deţin în mod intensiv, n-ar avea nevoie să-şi mai vândă forţa de muncă pentru un câştig de nimic. El mai crede că, prin asociere - metoda pe care ei o înţeleg foarte bine - ar putea să cumpere, în comun, maşini de arat, îngrăşăminte şi chiar loturi de pământ scoase la vânzare de proprietarii ruinaţi. Deja, unii locuitori din comune se asociază pentru a închiria sau a arenda, în parte, o fermă mai mare. Ei o repartizează între ei, plătind, fiecare, în raport cu întinderea cultivată şi cu numărul de animale pe care le păşunează. E aproape un fel de "township" scoţian. Asociaţiile pentru exploatarea pastorală se întâlnesc preponderent în Jura şi în Elveţia. Proprietarii de animale le trimit în comun pe păşuni, aleg ciobanii care se ocupă şi de muls şi de scoaterea untului şi reglează, după aceea, partea cuvenită fiecărui asociat, pe baza numărului de animale adus şi a producţiei medii pe cap de animal.
Comunităţile agraere de răzeşi
Într-un studiu comparat, foarte bine făcut, despre contractul de închiriere pe termen lung cu drept de ipotecă, dl G. Tocilesco vorbeşte despre comunităţile agrare de răzeşi - urmaşi, crede el, ai veteranilor cărora voievozii le-au acordat recompense militare, după exemplul împăraţilor romani. Răzeşii şi-au păstrat, până astăzi, proprietatea colectivă asupra pământului. Comunitatea se constituie în persoană civilă, căreia îi aparţin, în deplină proprietate, pământurile răzeşiei. Comunitatea e recunoscută de lege. Articolul 8 din Codul de procedură este conceput în acest spirit: "Moşnenii (cetele de moşneni sau obştea răzeşilor) vor fi chemaţi în justiţie printr-o singură citaţie colectivă, însoţită de o singură copie a petiţiei reclamantului."
Pe aceeaşi temă, pot fi consultate şi circularele Ministerului de Justiţie al Valahiei, de la 1849, no. 2579 şi no. 2581, în colecţia de legi a dlui C. Brăiloiu: Legiuirea Caragea, etc. Ed. a 2a, Bucureşti,1865, p.442 şi următoarele. "În 1875, spune dl Tocilesco, atunci când ocupam funcţia de avocat al domeniilor statului român, am avut ocazia să examinez câteva documente foarte vechi şi foarte curioase aparţinând comunităţii de răzeşi din Ivăneşti, circumscripţia administrativă Racova, care se afla în proces cu statul. E foarte greu şi a ajuns chiar proverb partajul între răzeşi. Trebuie, într-adevăr, să întocmeşti arborele genealogic al fiecărei familii care compune răzeşia, urcând mai multe secole, până la strămoşul (moşul) care a figurat în concesiunea primară a solului. În judeţul Vaslui, răzeşii sunt foarte numeroşi. Domnitorul Ştefan cel Mare le-a făcut numeroase concesiuni de teren, după victoria memorabilă asupra turcilor, în valea Racova. Din judeţul Vaslui erau originari şi învingătorii de la Griviţa, la asediul Plevnei, în 1877."
Solul fertil
România este ţara cea mai bine aşezată din toată Europa pentru a servi drept teatru celei mai bogate agriculturi. Ea seamănă cu Lombardia, dar are proporţii duble. În nord, se ridică, în locul Alpilor, bariera înaltă a Carpaţilor de unde ies, coborând pe o infinitate de văi, un număr egal de cursuri de apă care, de la Nord la Sud, se varsă în Dunare, fluviu care ţine, aici, locul râului Po. La poalele Carpaţilor, se întinde, de la Est la Vest, regiunea colinelor: ele coboară în pantă dulce ca, apoi, să se piardă în marea câmpie danubiană. Solul se compune dintr-o argilă gălbuie, foarte fertilă, iar în regiunea care mărgineşte fluviul, dintr-o fâşie de pământ negru, faimos pentru calităţile sale, în special în Rusia meridională.
Teritoriul cuprins în cotul pe care îl face Dunărea pentru a se vărsa în Marea Neagră aminteşte de câmpiile joase ale Veneţiei; dar, în locul admirabilelor culturi care se întind între Padova şi lagune, aici găsim stepa pustie a Bărăganului. Singurul inconvenient al acestui admirabil amfiteatru este că are deschidere spre Orient, adică spre stepele Rusiei de unde bate crivăţul 155 de zile pe an, aducând seceta şi frigul, ale căror efecte nefaste nu pot fi oprite, pentru că, în calea lor, nu se află nici un masiv forestier important.
Traducere din limba franceză de Tudor Cireş
Continuarea în numărul viitor
____________________________________
Din vremea lui Caragea
Promulgat în anul 1812, pe vremea domnitorului Ioan Gheorghe Caragea (sau Caradja), primul cod de legi al Ţării Româneşti este cunoscut azi sub numele de “Legiuirea lui Caragea”. Deşi nu a domnit decât 6 ani (1812-1818), vodă Caragea a rămas în istorie prin măsurile legislative (îndeosebi cele fiscale) pe care le conţine această “legiuire”, ca şi prin măsurile pe care le-a luat (prin impunerea unor prime norme sanitare) pentru stăvilirea ciumei bubonice, care a izbucnit în Valahia la doar un an de la urcarea sa pe tron, în 1813. Probabil că mulţi au auzit vorbindu-se despre “ciuma lui Caragea”, ca despre un flagel care a cuprins ţara (au murit atunci peste 70.000 de persoane, dintre care 40.000 numai în Bucureşti), dar puţini mai ştiu exact cine a fost “vodă Caragea” şIicând a domnit el.
Revenind la codul de legi care îi poartă numele (şi la care face referire Laveleye – să ne amintim că acesta este co-fondator al Institutului de Drept Internaţional de la Bruxelles şi că era interesat înseosebi de legislaţia statelor pe care le-a străbătut în călătoria sa), să spunem că numele complet al acestui document era: “Legiuire a Prea Înălţatului şi Prea Pravoslavnicului Domn, şi Oblăduitoriu a toată Ungrovlahia Io Ioan Gheorghie Caragea V(oe)v(od)” şi că a fost publicat “Cu toată cheltuiala dumnealor Constandin Caracaş, dohtor, şi dumnealui Răducanul Clinceanul, Biv Vel Stolnic, şi dumnealui Dumitrache Topliceanul, Biv Vel Sluger, tipărită în privilegiata Tipografie a dumnealor ot Cişmeaoa răposatului întru fericire Domn Mavrogheni din Bucureşti.” Un exemplar din acest volum se află în fondul de carte veche al Academiei Române.
