x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Un fost emigrant vrea să-i convingă pe medicii noștri să nu emigreze

Un fost emigrant vrea să-i convingă pe medicii noștri să nu emigreze

de Alex Nedea    |    19 Mai 2015   •   13:20
Un fost emigrant vrea să-i convingă pe medicii noștri să nu emigreze
Sursa foto: Robert Daly / Alamy/Alamy

„Nu putem pleca chiar toți să ne lăsăm țara”, răsună o exclamare ca un oftat într-unul din birourile largi ale Ministerului Sănătății. Cel care vorbește vehement e secretarul de stat Dorel Săndesc, un funcționar care are în minte o cifră care îl bântuie pe el și pe țara toată: 16 mii de medici sunt plecați în străinătate să trateze pacienții altora. E o cifră care s-a înfipt adânc, ca o căpușă, în statisticile oficiale și nimeni nu pare în stare să o mai scoată de acolo sau măcar să o micșoreze.

Dorel Săndesc este omul din România care ar trebui să găsească urgent soluții pentru exodul medicilor. Iar misiunea lui pare să-i fie predestinată. El însuși medic specialist Anestezie și Terapie Intensivă în Timișoara, a emigrat în anii 90, să muncească în Franța. Așa că știe din experiență ce-i face pe medici să plece. Dar din Franța a revenit definitiv în România. Așa că tot el crede că a aflat, simțind pe propria piele, ce i-ar putea readuce pe tinerii medici în țară. „În România poți contribui chiar tu la schimbarea din jurul tău. Medicii de acolo îmi spuneau: «Să fii medic în Franța compa¬rativ cu România pare relativ plictisitor pentru că noi ne sim- țim doar o piesă într-un mecanism care oricum funcționează foarte bine». M-am întors din Franța cu un vis: să transform secția mea, care era într-o situație critică, într-o secție care să arate ca și secția în care lucrasem în Franța. Am început de jos, de la cele mai simple acțiuni, de la curățenie în secție, spă-larea pacienților, până la înființarea unei fundații care făcea evenimente cari¬tabile pentru bolnavii din secție”. Aici m-am luptat cu autoritățile pentru secția mea, înainte de a deveni secretar de stat la minister, făceam naveta la București luptân¬du-mă cu ministerul. Și acum secția noastră e mai frumoasă decât secția în care am lucrat în Franța. Am pornit de la secția mea și apoi am diseminat la nivel nați¬onal un program pentru ATI”.

Legalizarea „șpăgii” îi va readuce pe unii medici
Dorel Săndesc e convins totuși că nu îi va putea chema pe medici înapoi doar cu sentimente patriotice care oricum sunt gratis. Va trebui să înceapă, așa cum făcea odinioară cu secția lui, de la „lucrurile mărunte”. Apoi să treacă urgent la cele capitale. Așa că i-a chemat pe medicii din țară la sfat la minister și i-a întrebat ce-i de făcut. Apoi, cu propunerile strânse, a realizat un proiect de lege care aduce niște schimbări care au atras deja multe ridicări din sprânceană pe holurile spitalelor românești. Mai întâi a propus așa-zisa „legalizare a șpăgii”. Mai exact, dacă ești asigurat și trebuie să faci o operație, totul va fi gratuit. Dar dacă vrei să faci o operație în România cu un anumit medic, și nu cu cel curant, atunci vei merge la casieria spitalului și îi vei achita doctorului pe care îl preferi un onorariu pe care acesta îl va stabili. Lucrul ăsta, crede Săndesc, va desfi¬ința maratoanele prin spitale ale pacienților cu pli-curile în mână și zâmbetele complice ale medicilor atunci când le bagi milioanele în buzunar și ei îți spun cu jumă¬tate de gură, dar deloc insis¬tent, „Nu e nevoie!”. „Nu este vorba de legalizarea șpăgii, este vorba de desființarea șpăgii ca fenomen ilegal, netransparent, nedemn, care dă naștere la fenomene negative”, zice me-dicul Săndesc. Și, dacă va reuși desființarea plicului cu bani fără a afecta venitul lunar ob-ținut până acum de medici pe căi nelegale, crede că, negreșit, condițiile de lucru din spitale se vor îmbunătăți. Iar asta îi va convinge și pe unii medici să nu mai plece. „Dincolo de nivelul salariului, unul dintre motivele principale pentru care pleacă este statutul social al profesiei noastre, cu totul inadecvat în România. Medicul este într-o stare de vulnerabilitate mai mare chiar decât în perioada comunistă datorită faptului că această relație cu pacientul (legată de onorariu n.r.) nu a fost niciodată oficia¬lizată și îl expune pe medic. Această pos-tură, această frus¬trare generalizată în cadrul personalului medical, blamarea continuă pentru acest fenomen (al șpăgii n.r.) constituie principalul motiv pentru care medicii pleacă”, zice Dorel Săndesc.

Finalul de la ATI

O altă propunere a medicului de Terapie Intensivă este aceea ca spitalele publice să poată găzdui operații private. Mai precis, medicii angajați ai spitalului vor putea efectua în sălile de operații ale statului acte medicale pe care până acum oricum le efectuau, după ce terminau programul la stat, închiriind infrastructura de la spitalele private. Astfel vor intra bani noi în spitalele publice, iar dacă un spital are mai mulți bani, automat și personalul medical angajat va câștiga mai mult.

Dorel Săndesc este conștient totuși că măsurile propuse de el până acum sunt o picătură într-un ocean și nu vor opri depopularea spitalelor. În cel mai fericit caz, o va întârzia. Însă, când se gândește la asta, își reamintește că e totuși medic la Terapie Intensivă. „Deviza celor de la ATI este să nu te lași. Atâta timp cât cred că se poate face ceva, încerc să fac ceva. Așa este și la terapie intensivă. Șansele par nule și totuși nu ne lăsăm și reușim de foarte multe ori”. Există însă și în ATI un final, când totul s-a terminat. Moartea. Iar România toată se îndreaptă repede, cu aparatele piuind, spre acest final.

Doar la nivelul anului 2013, aproape 3.000 de medici români au solicitat Colegiului Medicilor din România certificatele profesionale curente, documentul necesar pentru a putea profesa în spitalele din străinătate.

În România e nevoie de dotări suficiente pentru a trata pacienții în condiții de siguran-ță. Spitalele sunt subfinanțate, iar banii existenți sunt cheltuiți de unii manageri în mod preferențial, pe criterii îndoielnice. Bani pentru sistem s-ar putea găsi dacă s-ar confisca averile obținute ilegal de la persoane condamnate definitiv pentru orice tip de fraudă. Ciprian Frăsinescu, medic urolog Franța
 

×
Subiecte în articol: România fără doctori