Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Auguste Emile Picot (1844-1918) este unul dintre marii bibliografi ai Franţei – îi datorăm bibliografia exhaustivă a operei lui Corneille, de exemplu –, unul dintre primii care au cules ştiinţific şi au răspândit în Occident folclorul românesc, e cel care a înfiinţat prima catedră de limba română la o universitate vest-europeană (la Paris, în 1875)... Lui Emile Picot, Franţa, ca şi România, îi datorează mult, în plan cultu-ral. Puţini însă îl cunosc într-o altă postură a lui, cea de... spion al lui Napoleon al III-lea la curtea Principelui Carol I. Ca secretar francez al Principelui Carol I, a tras cu ochiul, a analizat şi a trimis informaţiile la curtea imperialăde la Paris, pe masa de lucru a lui Napoleon al III-lea. Codificate sau pur şi simplu strecurate ca nişte informaţii oarecare printre date de interes general sau istorii de familie, relatările sale ajungeau mai întâi la mama sa sau la Madame Hortense Cornu (sora de lapte a împăratului) , de unde apoi erau retransmise la curtea de la Tuileries. Toate aceste scrisori sunt publicate acum pentru prima dată în limba română.
________
Scrisoarea IX-a
Bucuresti, 1867
Draga mea soră,
Dacă aș fi cât de cât exigent, aș putea să mă plâng și eu de lipsa veștilor de la tine. Ultima scrisoare pe care am primit-o din partea familiei avea data de 5 martie, cu mult timp în urmă. Mă resemnez, totuși, și trec la fapte, pentru că vreau să-ți spun, de îndată, o mulțime de lucruri interesante.
În primul rând, știi deja, după telegrama mea de ieri, că l-am înscris pe Prinț în Societatea de Geografie. El trebuie să figureze printre numeroșii protectori ai expedițiilor franco-engleze în Siam și cred că a fost corect să insist să se implice. I-am cerut Alteței Sale să acorde 1000 de franci pe care îi vei primi în câteva zile. Am să încerc să procur pentru Societate o hartă mare, realizată cu implicarea magnifică a militarilor austrieci și ale cărei exemplare devin tot mai rare și costă mai multe sute de franci. În aceste circumstanțe, cred că Prințul a vrut să facă un gest agreabil la adresa Franței și cred că s-ar putea insera, în ziarele franceze, câteva ecouri care să ajungă chiar sub ochii Împăratului.
Alteța Sa este foarte tristă văzând persistența zvonurilor care îi atribuie sentimente ultraprusace și nu scapă nicio ocazie de a face o dezmințire, chiar și în cazurile mărunte, asupra acestor cleveteli periculoase.
În ceea ce mă privește, am făcut tot ce am putut și trebuie să spun că am fost înconjurat din toate părțile de un cor de reclamații și de strigăte de alarmă în privința unui punct care prezenta oarecare pericol. Cu niciun preț, guvernul Prințului Carol n-ar vrea să se preteze la vreun act de natură să exercite, direct sau indirect, susceptibilitatea Franței. De aceea e bine să fim atenți la zvonurile mincinoase răspândite de dușmanii Prințului în unele ziare din străinătate.
Pentru a-ți da un exemplu, iată, Domnul F. a primit sarcina să ceară de la Berlin un funcționar care să poată organiza corespondența poștală între România și statele vecine. Acest demers nu se explică doar prin buna administrare a serviciilor prusace dar, mai mult decât atât, prin faptul că majoritatea funcționarilor poștei române sunt germani. Iată un fapt cu siguranță foarte simplu, care n-ar trebui să neliniștească pe cineva. Ziarul “L’Europe” e însă de altă părere, considerând că Prințul s-ar pregăti să trimită din Germania la București mai multe trenuri cu funcționari de calitate! E evident că asemenea aserțiuni pot, dacă se întâmplă să fie luate în serios, să provoace Prințului o nemulțumire puternică. Din fericire sau mai ales din nefericire, Constituția română se opune, formal, chiar și la aceste invazii pașnice de muncitori străini care, în anumite cazuri, ar putea fi, totuși, foarte utile.
Acesta e un fapt dintr-o mie dar nu va fi greu să se adune, încă și încă, altele. Se telegrafiază de la Berlin la București pentru a informa despre colonelul Krentzki, trimis aici cu misiunea de a înmâna Alteței Sale o scrisoare din partea Regelui și fără îndoială, pentru a vedea cum stă țara. Or, lui Krentzki i-a plăcut să facă un drum ocolit până la București, oprindu-se mai întâi la Blegrad și în alte părți; nu știu dacă acest traseu figura în instrucțiunile sale; destul însă pentru a se crede că Prusia urmărește o unificare a armatelor sârbe și române. Prințului nu i-a plăcut deloc această poveste, cu atât mai mult cu cât habar n-avea ce face acest Krentzki la Belgrad și nici de ce Regele s-a grăbit să-i răspundă la ultima lui scrisoare. Aceste procedee berlineze care uimesc prin stranietatea lor, îi fac, totuși, pe mulți să pună la îndoială buna credințăa Alteței Sale. Unii diplomați nu sunt mai puțin bogați în invenții surprinzătoare: ei cred că au descoperit un tratat secret , din iulie anul trecut, tratat care încheie(?) o alianță defensivă perpetuă între români și sârbi. Este clar că adevărul trebuie spus până la capăt și anume că reprezentanții marilor Puteri de la Viena știu perfect că e vorba de articolul 4 din așa-zisa convenție care creează pentru Înaltele Părți contractante obligațiile cele mai extinse.
E posibil ca, după toate astea, sârbii, neținând cont nici de declarațiile făcute la Constantinopole de agentul român, nici de intențiile pacifiste exprimate la București, să spere că zvonurile despre o alianță cu românii le va crește importanța în ochii turcilor. Spiritele sunt, în continuare, agitate, la Belgrad. Mai ales populația, stârnită de propaganda emisarilor rusi, cere războiul sfânt și nu se știe dacă guvernul nu va fi nevoit să dea curs acestui deziderat.
Explozia poate fi, încă, evitată dar ar trebui, pentru asta, ca turcii să ia, pe loc, o decizie decisivă în Caucaz și la Belgrad, fără a se lăsa păcăliți de lentoarea calculată a diplomației ruse care vrea să dea combatanților plăcerea încheierii preparativelor. Să nu-și imagineze cineva că problemele sunt reglate și că orice pericol a dispărut, deja. Timpul când turcii puteau să scape de reclamațiile europene dând câte un “batti Kumaijoum” și promițând să-l execute a trecut. Informațiile venite din diferite părți ale Turciei concordă pentru a prezenta situația sub o lumină destul de tristă. În mai multe puncte, au fost semnalate deja mișcări parțiale care par să fie avanpremiera unei insurecții. Fuad (Fuad-Mohamed Pașa, om de stat turc - n.tr.) are o sarcină grea, în condițiile în care situația e deplorabilă; el va trebui să-i dividă pe opozanții săi, exploatând antagonismul natural care există între slavi și greci care nu se unesc decât la împărțirea ghinionului.
În ceea ce privește România, situația este calmă. Schimbarea ministerială nu e decât o consecință forțată a sistemului constituțional. Orice s-ar spune, e fără îndoială că țara se află în progres. Administrația începe să devină morală și putem spera, cu timpul, că se va ridica la înălțimea menirii sale. În toamnă, agricultorii și-au dublat activitatatea și putem crede că recoltele vor crește și că vom avea, în câteva luni, o ușurare generală.
Relațiile cu Puterile străine n-ar trebui să fie atrase de proiectele prusace cu care a fost încărcat șeful Statului. Misiunea de curtoazie pe care prințul Știbey, când încă mai era ministru de Externe, a îndeplinit-o la Curtea de la Viena a fost plăcută Austriei și nu ne putem îndoi că n-ar fi fost văzută bine și la Paris.
Cât despre Rusia, ea acționează în umbră și planurile ei sunt atât de abil combinate, încât evoluția e greu de urmărit. Informații secrete venite de la ambasada otomană la Viena spun că ar exista o mașinațiune în care, mărturisesc, nu cred. În același timp, însuși Dl de Beust a vorbit, la Viena, ambasadorilor Puterilor garante, iar acest fapt a coincis cu voiajul Dlui Baligot de Begne, fost secretar al lui Cuza, care a plecat la Paris tocmai când guvernul, în acord cu Consulul Franței, îl rugase să treacă frontiera. Nu puteau fi tolerate, într-adevăr, articolele pe care le-a inserat în “La Patrie” , jurnal, de altfel, favorabil țării și cauzei...
Am întrerupt această scrisoare din cauza recepției oficiale a noului agent și consul general al Italiei. Contele Teccio di Bagno, care ocupa acest post, a fost transferat la Viena, la cererea sa și a fost înlocuit de comandantul Susino, un bărbat amabil care a binevoit să-mi facă o vizită, chiar în ziua sosirii. După ce a remis Prințului scrisorile de acreditare, agentul italian a depus în mâinile Alteței Sale cordonul Ordinului Sfinților Mauricius și Lazarus. E vremea decorațiilor pentru Prinț; el are, deja, o cutie plină! Împăratul i-a spus lui Bălăceanu (agentul României la Paris) că, întrucât Franța e satisfacută de rezolvarea problemei militare, îi conferă Prințului marea cruce a Legiunii de Onoare, ordin căruia Alteța Sa îi dă o importanță deosebită.
Și iată cum, draga mea soră, a venit timpul să mă opresc aici, pentru a nu deveni obositor.
Am primit scrisoarea ta care mi-a făcut multă plăcere. Văd că nu mă uiți deloc și îți mulțumesc pentru asta.
Emile Picot
Traducere din limba franceză de Tudor Cireș
