Ursoterapia cancerului, actualităţi bucovinene

"Dom’ doctor, drept sa va spun, m-ati nimerit. Da, stiu cazul... Dar, prin telefon, nu va pot spune nimic. Veniti pana la mine cand aveti vreme si discutam intre patru ochi. Stiti cum e..." Nu prea intelesesem eu "cum e", insa nu aveam incotro. Omul "de la capatul firului" fusese laconic si in tonul sau deslusisem, dincolo de prudenta de "urmarit", si o anume jena pe care, subiectul cu care il abordasem abrupt, i-a trezit-o. Era medic veterinar si ma gandisem ca, gratie experientei sale cu salbaticiunile, se intersectase intr-un fel sau altul cu intamplarea, locuind nu departe de "locul faptei". Mersesem asadar direct la tinta.

In urma cu cateva zile, de la doua distinse doamne aflasem despre existenta unui ursulet, tinut ilegal si in conditii anapoda la pensiunea unui primar de pe Valea Moldovitei. Doamnele imi telefonasera revoltate si ingrijorate. Revoltate de faptul ilegal si ingrijorate de soarta animalului, care, pe nepusa masa, disparuse de la locatie de indata ce ele instiintasera presa. "Credem ca i-am facut rau ursuletului. Tare ne temem ca i-am grabit moartea. Ca l-au taiat si servit turistilor" – fusese explicatia lor, cat se poate de normala. Tot ele imi spusesera ca fostul proprietar le-a aratat un proces-verbal, semnat de el si de tot felul de "autoritati", din care rezulta faptul ca ursuletul ar fi fost eliberat recent in padure, actiunea fiind incununata de succes. Ei bine, abia acest act – daca el exista si nu era un fals – a devenit, pentru mine, dovada marsaviei; caci ar fi fost pentru prima data, pe plan mondial, cand eliberarea in salbaticie a unui ursulet crescut in captivitate ar fi reusit.

Am sunat la pensiune, m-am prezentat, mi-a raspuns sotia primarului si, de indata ce am abordat subiectul, femeia a devenit crispata. A pomenit ceva despre un proces-verbal si, in vreme ce un glas barbatesc ii soptea din apropiere ce sa faca, mi-a inchis telefonul. Devenea interesant... Cu atat mai mult insa, daca ursuletul chiar fusese "eliberat" – fapt ilegal, insemand si o grava eroare sub aspect etologic – undeva trebuia sa existe si un certificat de sanatate al unui medic veterinar care, semnand si el procesul-verbal, ar fi trebuit sa asiste, cu tranchilizante si antidot, transportul salbaticiunii. Pe medicul veterinar care stia de caz il gasisem asadar. Dupa cateva zile l-am vizitat.

La o masa masiva, din molizi grosi, despicati, ne-am asezat in curtea dispensarului. Am intrat direct in subiect, intreband ce si cum. "Pai sa va spun cum am aflat eu de ursuletul de la pensiune. Sunteti medic, doar... A venit la mine un om. Necajit, tare necajit. Baiatul lui are leucemie si, la cati doctori a fost, acestia nu i-au dat de cap bolii. Mi-a batut la usa si mi-a explicat ca a auzit el de un leac din batrani. In asemenea situatii incearca omul cu tot ce se poate. Leacul era o potiune facuta cam asa: o parte sange de urs, o parte sange de armasar si o parte seva de mesteacan. Sange de armasar puteam sa-i procur, seva o stransese el, insa cu ursul n-aveam cum il ajuta. Mi-a spus ca s-a interesat si ca stie el un urs. Undeva, la o pensiune. Asa am ajuns la el. "Si ce ati facut? – am ingaimat eu sceptic. Doar nu i-ati recoltat sange?" " Da da. Am mers acolo, ursuletul era intr-o cusca tare mica, nepotrivita cu dimensiunea lui, ca era cam de un an, poate ceva peste... Mare. L-am tranchilizat, i-am abordat jugulara si am recoltat cam vreo 250 de mililitri de sange. L-am trezit apoi si a fost in regula." "Dar n-ati anuntat la judet? Garda de Mediu, ITRSV-ul, politia? Totusi, erati dinaintea unei mari nereguli. Ca cetatean si... ca medic veterinar. Mai stiti ceva de animal?" – am mai incercat eu. "Nu am anuntat pe nimeni... Stiti cum e. Nu poti misca. Primarul din sat e PDL-ist, conducerea judetului la fel, Garda de Mediu la fel. M-as fi complicat degeaba. Si apoi nu puteam sa nu servesc omul. Era disperat. Apoi, nu stiu daca ma credeti ori ba, dar de cand baiatul lui a baut potiunea asta este mult mai bine. Din cate am aflat atunci, ursuletul era crescut pentru sacrificare. Voiau sa il si impaieze."

Mi-am aratat scepticismul privind ameliorarea leucemicului, insa, spre a fi mai convingator, medicul veterinar a venit cu alt argument, din domeniul sau de data asta: "Dom’ doctor, stiti ca si vaca face mastita. Aici, in Bucovina, oamenii spun ca i s-a «bolohanit ugerul»". Stiam. Stiam si ca pietrei de mari dimensiuni, bolovanului, i se zice "bolohan". Ugerul vacii se impietrea. "Ei bine – a continuat gazda mea – ca sa trateze vacile de mastita, oamenii au obiceiul sa caute in albiile raurilor pietre late, roase si gaurite la mijloc, natural, prin frecarea cu prundul. E destul sa aiba o gaura mica, atat cat sa poata mulge firul de lapte prin ea. Mulg asa laptele si mastita cedeaza. Am vazut asta nu o data. Iar pietrele astea, de mare pret, se afla agatate la grinda prin grajdurile vechi. Numai sa luati seama daca mai umblati."