x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Viata la tara cu gripa aviara

Viata la tara cu gripa aviara

de Diana Rucinschi    |    Eugen Ciufu    |    07 Iun 2006   •   00:00

Zvonul despre posibila existenta a virusului H5N1 in Ardeal a pornit de la o gospodarie din satul Hurez, Ta-ra Fagarasului. Daca tanti Lenuta nu ar fi anuntat ca ii mor gainile, auto-ritatile probabil ca ar mai fi tinut gripa aviara ascunsa. Un gest pentru care consatenii sai o hulesc si acum.

"VESTITOAREA". Daca tanti Lenuta nu ar fi anuntat ca ii mor gainile, autoritatile, probabil, ar mai tinut gripa aviara "sub pres"
A pustiit curtile a sate intregi. A distrus o industrie lovind o economie si-asa destul de firava. A provocat demiteri si a creat controverse pana la limita ocultismului. A scos la iveala, inca o data, incompetenta si indolenta celor care ne conduc. Unii spun ca este gripa aviara, adica H5N1, altii spun ca este de fapt pseudopesta. Pentru unii a fost muma, pentru "prostime" ciuma. Unii spun ca se transmite la oameni, altii spun ca nu. Pentru ca autoritatile ne mint cu nerusinare, incercand, veti vedea, sa dea vina pe soarta, am decis sa facem investigatii paralele. Prima concluzie: de vina este omul, nu pasarea.

Dezgropand mortii, ajungem in satul Hurez, comuna Beclean, din Tara Fagarasului. De ce aici? Pentru ca de aici s-a dus vestea celui de-al doilea val de gripa aviara. Poate ca, daca ar fi avut urechi sa auda, autoritatile puteau sa preintampine detonarea acestei "bombe" biologice. Chiar daca au fost luate in ras de autoritati, doua femei, mama si fiica, au fost primele care au anuntat ca s-ar putea ca pasarile sa le fi murit din cauza gripei aviare. Primarul comunei, Maican Ioan, parca ar avea un dram de mandrie in glas ca oamenii din comuna lui au fost primii care au anuntat. Cei din Hurez. Acolo, in vatra satului, oamenii inca mai discuta despre ce nenorocire li s-a intamplat. Judecata oamenilor este stramba, fiindu-le intunecata de necaz. Autoritatile i-au "pacalit" cu despagubiri in bani, inducandu-le ideea ca si-au facut datoria, desi la inceput cand au venit "mascatii" sa le ia orataniile din curti, au iesit cu topoarele. Acum, in ochii lor, altcineva este vinovatul: doua femei nevinovate. Primarul din Beclean povesteste cum s-a intamplat: "Intr-o vinere si-o sambata, un cetatean, Acsinte Adrian, a adus pui de la Codlea si i-a valorificat in satul Hurezu. A pus masina in mijlocul satului si fiecare a venit si si-a cumparat pui, dupa banii pe care ii avea. Vindea puiul cu 55-60 de mii de lei (lei vechi - n.n.) Erau pui mari, la peste un kilogram, deci, practic, pretul ar fi trebuit sa fie peste suta de mii. El n-o avut nici acte de provenienta, da’ nici certificat sanitar de la Codlea. Poate acu’ sa-si fi facut... El are magazine in piata, unde vinde pui vii, carne de pasare... Ca si de-acolo or cumparat cetatenii... Toti puii cumparati de hurezeni de la el au murit. Dupa doua zile puii au inceput sa moara. Ba mai mult, au murit si celelalte pasari care le aveau omenii in curti. S-a extins cu o rapiditate extraordinara...", povesteste Maican Ioan.

COBAI. Cotetele trimise de autoritati pentru cazarea "eroilor anonimi": puii santinela

FLUTURII. Mergem in sat. Prima casa e a lui nea Stan. Om gospodar. Ne astepta, fiind anuntat de primar ca venim. La poarta ne stergem pe picioare intr-o lada cu rumegus inmuiat in solutie dezinfectanta. Ne arata curtea pustie. "Cotetu-i gol. Au mai ramas fluturii", zice sugubat, facand trimitere la ministrul Agriculturii. Ne spune ca a cumparat de la Acsinte 30 de vietati si ca toate au murit in trei zile. "Doua zile n-or avut nimic. I-am adus sambata si lunea dimineata deja unul era mort, iar fo doi-trei erau mai rebegiti asa. Tot luni dupa-masa io m-am dus la el, la Acsinte-n piata si i-am zis. El mi-a zis ca daca mor s-achita de ei. Marti m-am dus iara. «Domne au mai murit zece pui». Miercuri, nu mai traiau decat vreo doi-trei. Cum mureau, cum ii bagam intr-un sac... Tot miercuri, io m-am dus iar la Acsinte si i-am zis: «Ba, mi-au murit toti puii de la tine». N-a mai ajuns la mine ca nu i-au mai dat voie sa vina. El mi-a zis ca i-a luat sanatosi", povesteste nea Stan despre amicul sau, Acsinte. Da, sunt amici buni. Nea Stan vinde lapte in aceeasi piata din Fagaras unde vinde Acsinte pui. Cu toate acestea nu a avut parte nici macar de reduceri de pret. Ne spune ca a dat 65 de mii de lei pe pui. I-au placut ca erau mari, de carne, si pretul era foarte bun. Il intrebam daca nu a batut la ochi un pret atat de mic, aproape la jumatate. "Cine s-o gandit!?, a luat toata zona, nu numa’ noi", parca incearca feciorul lui nea Stan sa se disculpe.

"LUMEA A PRINS URA PE MINE." Ajungem si la tanti Lenuta, "a lu’ Leancu". Fiica sa a fost cea care a anuntat pentru prima data autoritatile despre moartea suspecta a pasarilor. La fel, in pragul portii ne "inmuiem" incaltarile in rumegusul imbibat cu dezinfectant. Tanti Lenuta isi cere iertare ca nu e pregatita "de oaspeti". Intram in curte. O curte pustie. Doar un caine latra vrednic, dar a paguba. Mai invioareaza un pic ograda un catelandru dornic de joaca. In rest, bate vantul. Tanti Lenuta nu are bani ca sa fi cumparat o "vitica, ceva, sau vreun grostel. S-apoi, oricum, la noi porcii se cumpara cam pe vremea lui august". O rugam sa ne povesteasca ce s-a intamplat. Plange mocnit. "Nu s-ar mai fi intamplat, ca am ajuns de mi-e frica sa mai ies in sat. Lumea ma huleste pe mine ca nu mi-am vazut de treaba si i-am anuntat pe domnii de-or venit de ne-or taiat pasarile de prin curti. Ma injura lumea si nu vrea sa ma vada-n ochi. Nici nu mai ies prin sat. Stau in curte si-mi fac de lucru sau ma uit la televizor. M-or facut in toate felurile. Ca sunt stramba si mai stiu io cum...." Dupa ce se mai linisteste ne spune totul, cum s-a intamplat, de-a fir a par. Varianta nu corespunde intru-totul cu cele prezentate de autoritati. Tanti spune ca a cumparat pui de la Acsinte intr-o vineri, la 5 mai, si ca fiica sa a anuntat moartea pasarilor "cam la 8 mai". O diferenta de cateva zile care conteaza mult in ecuatia acestui caz.

CIUDATENIE. Nea Stan spune ca Acsinte i-a dat un dezinfectant pentru gripa aviara cand a auzit ca ii mor puii

"IO AM MANCAT UN PUI!" "Parca a fost facatura cu puii astia. Io cu fiica-mea ne-am tot gandit: ba sa luam, ba sa nu luam. Pana la urma am luat, ca prea erau ieftini si mari, trunchiosi. 65 de mii de lei puiul de un kilogram trei sute. De carne... Am luat 20 de pui, s-ar fi facut sigur de 5 kilograme. E prima data cand am luat de la omu’ asta si uite ce-am patit. Cand a venit in sat, la vreo doua zile dupa ce i-am cumparat si cand incepusera deja sa moara, fata s-a dus la el si l-a intrebat ce au puii. S-a rastit la fata, da’ ea nu i-a permis. I-a spus ca e studenta si ca anunta la Brasov. S-a oferit sa imi dea alti pui in loc, da’ i-am zis ca nu imi mai trebuie, ca mi-a umplut curtea de boala. Atunci el i-a zis fetei ca n-o sa pateasca nimic, ca e pe picior mare, are relatii...", povesteste Lenuta Leancu, dupa care face o marturisire socanta: "Drept sa va spun, io am mancat un pui d-asta cu aviara. Duminica am vazut unul ca era mai bleg. L-am taiat si l-am facut ciorba. Asa am auzit io ca daca-l gatesti la peste 70 de grade nu patesti nimica. Am mancat ciorba si uitati-ma, sunt vie. Maruntaiele le-am dat la caine si traieste si el. Numa fetei nu i-am dat sa manance, ca ea-i gravida, sta sa nasca in cateva zile", marturiseste tanti Lenuta. Tanti Lenuta spune ca, clostile pe care le tinea separate de pui pareau sa nu fi luat boala : "Da’ cand au venit mascatii, au luat tot".

GEAMBASUL. Adrian Acsinte este unul dintre personajele cheie in dosarul "aviara de la Brasov". Raportul SRI il acrediteaza drept "carausul" virusului in Tara Fagarasului si poate nu numai. Din informatiile noastre, una dintre pistele anchetei efectuate de Politia si Parchetul Brasov este aducerea de catre Acsinte a unor pui din sudul tarii, din zonele in care au fost focare de gripa aviara. Este o varianta pe care o imbratisaeza intr-o oarecare masura si cei de pe platforma Codlea. Parerile despre el erau pozitive. "Cine e Acsinte? Un geambas, daca stiti ce insemna asta... Eu il stiu de mai mult timp. E om gospodar, cu avere. Apoi, cum o facut-o nu stiu, fiecare cum stie, no...", povesteste Maican Ioan, primarul comunei Beclean. Avea doua magazine, unul dintre ele localizat chiar in piata, unde este si circumscriptia veterinara. Si acolo a comercializat pui vii. Din momentul izbucnirii isteriei aviare, Acsinte a devenit o persoana non-grata pentru comunitatea mica, unde toata lumea stie pe toata lumea. A fost chiar amenintat, de catre localnicii furiosi. Conform spuselor unor localnici si-a tinut pentru o vreme Jeepul peste drum, la benzinaria Petrom, temandu-se de furia consatenilor.

Este greu de gasit. L-am cautat la el casa. Ulita pe care sta este pazita de doi "mascati" in combinezoane albe, care ne permit sa intram dupa ce ne dezinfecteaza, in prealabil. Ajungem in fata casei. De fapt, este un "palat" plin de termopane reflexibile. Gardul inalt de peste doi metri este placat cu plastic, sa nu care cumva sa vada cineva ce se intampla in curte. Pe poarta scrie mare: "ACCES LIMITAT". Nu raspunde nimeni. Il sunam pe telefonul mobil, dar da dovada de lasitate, refuzand sa se intalneasca cu noi, in fata, invocand fel de fel de motive. Cand incearca sa dea vina pe un alt distribuitor de aviara, cand se caieste modelandu-si glasul. Este prieten cu Vasile Dardala, patronul de la care a umparat puii bolnavi. De asemenea, este greu de crezut ca nu a stiut ca puii sunt bolnavi, din moment ce i-a vandut sub pretul pietei.

INACCESIBIL. Casa lui Adrian Acsinte, carausul virusului H5N1

CONTRADICTII. Din pacate, Acsinte a refuzat sa se intalneasca cu echipa Jurnalului National, pentru a-si expune varianta si pentru a prezenta documnetele pe care afirma ca le detine. In discutia telefonica avuta, si-a cerut de mai multe ori scuze pentru intorsatura pe care au luat-o evenimentele, dar a negat vehement atat ca ar fi stiu ca puii sunt bolnavi cat si faptul ca ar fi adus pasari din zona de sud: "Mai eram nebun sa-i duc la familie, la mine acasa, daca as fi stiut ca sunt bolnavi? M-as mai fi intors in Hurez, sa vorbesc cu oamenii, daca m-as fi simtit vinovat, daca as fi stiut ca le-am vandut pasari bolnave? Eu m-am intors pe 10, le-am si dat unora banii pe pasari. Le-am luat pe cele bolnave si a doua zi m-am dus cu ele la DSV. Am acte, am nota de intrare probe". Nota pe care echipa Jurnalului National nu a vazut-o si a carei existenta este constestata de catre directorul adjunct al DSV Brasov, doctorul Gheorghe Puchianu: "Nu a venit el la noi. Noi am mers pe urmele puilor. De la oamenii din Hurez am ajuns la Acsinte si am prelevat probe." "Geambasu’ afirma ca acesta este primul an in care a cumparat pui vii de la Codlea, ca pana acum achizitiona numai produse. Cat despre pretul puilor, Acsinte afirma ca el i-a cumparat cu aproximativ 40.000 de lei vechi, cu tot cu TVA: si ca pretul scazut nu l-a pus pe ganduri "Cu cat era sa il vand, cu o suta? Nu aveam de gand sa fac specula."

MOLIMA
"Intr-o vinere si-o sambata, un cetatean, Acsinte Adrian, a adus pui de la Codlea si i-a valorificat in satul Hurezu. Vindea puiul cu 55.000-60.000 de lei (lei vechi - n.r.). Erau pui mari, la peste un kilogram, deci, practic, pretul ar fi trebuit sa fie peste suta de mii. (...) Dupa doua zile puii au inceput sa moara. Ba, mai mult, au murit si celelalte pasari care le aveau omenii in curti. S-a extins cu o rapiditate extraorinara"
Maican Ioan
primar Beclean
MARTURISIRE "Drept sa va spun, io am mancat un pui d-asta cu aviara. Duminica am vazut unul ca era mai bleg. L-am taiat si l-am facut ciorba. Asa am auzit io, ca, daca-l gatesti la peste 70 de grade, nu patesti nimica. Am mancat ciorba si uitati-ma, sunt vie. Maruntaiele le-am dat la cane si traieste si el"
Elena Leancu
"vestitoarea" aviarei
VARIANTA
"Mai eram nebun sa-i duc la familie, la mine acasa, daca as fi stiut ca sunt bolnavi? M-as mai fi intors in Hurez, sa vorbesc cu oamenii, daca as fi stiut ca le-am vandut pasari bolnave? Eu m-am intors pe 10, le-am si dat unora banii pe pasari. Le-am luat pe cele bolnave si a doua zi m-am dus cu ele la Directia Veterinara. Am acte. Am nota de intrare-probe"
Adian Acsinte
"carausul" gripei aviare

"REVOLTA" INABUSITA
Oamenii din Tara Fagarasului, ca majoritatea ardelenilor, au un dezvoltat simt al proprietatii, explicatiile avand origini in perioada de asuprire a Imperiului Austro-Ungar si mai apoi a regimului hortist. Vicepresedintele Consiliului Judetean Brasov, Marian Rasaliu, povesteste cum oamenii au iesit cu topoarele ca sa-si apere inaripatele de "mascati". "Pentru ei pasarile din ograda reprezinta siguranta zilei de maine. Poate tocmai de aceea se poate spune chiar ca se ataseaza de animalele din curte, exitand o relatie speciala, pe care noi, cei de la oras, nu o putem intelege prea bine. Unul dintre ei ne astepta la poarta, cu barda. Cand ne-a vazut cu mascatii nici nu ne-a dat buna ziua, doar ne-a intrebat: «Haideti, care-i primul? Veniti!»". "De-abia cand i-am explicat cat de grava-i situatia si i-am anuntat ca-i despagubim pentru fiecare pasare eutanasiata s-au mai linistit", povesteste Rasaliu. Cu banii primiti oamenii nu-si pot reface efectivele de pasari, pentru ca nu au curaj sa mai cumpere nici de la ferme si nici de la "particulari". Banii primiti, fie ii investesc in altceva, fie asteapta "sa se mai limpezeasca apele". "Pentru puii de pana la 21 de zile au primit 35 de mii de lei, pentru cei de la 21 de zile pana la peste 8 saptamani, au primit cate 60 de mii, gaina - 200 de mii, rata, gasca si bibilica - 300 de mii, o curca - 500 de mii si curcanul - 700 de mii", ne citeste din "lista de preturi", primarul Maican Ioan. Despagubirile s-au dat cu promptitudine pentru calmarea spiritelor. Cu toate acestea, primarul tine sa precizeze: "Pai, sa nu fii in pielea aluia de se duce sa-i ia omului pasarea din curte. Omul de la tara repede sparge un ou si are o papara asigurata. Amu saracu’... Va dati seama in ce situatie sunt".

RAPORT IN LUCRU
Guvernul continua sa lucreze in timpii sai... de melc. De aceea, raportul final privind cauzele izbucnirii celui de-al doilea val de gripa aviara nu este gata nici la aceasta ora, desi expertii care lucreaza la el promisesera ca-l vor prezenta inca de saptamana trecuta. "Nu este gata inca, expertii lucreaza, prind pasari, se preleveaza probe, se fac analize de laborator, sunt niste proceduri care necesita timp", i-a scuzat ieri Oana Marinescu, purtatorul de cuvant al Guvernului, pe respectivii experti. Nici in cazul suspiciunii de gripa aviara aparute in Sectorul 1 nu s-a facut inca lumina. "Testul PCR a iesit negativ, iar acum se lucreaza la refacerea lui si continua actiunea de izolare a virusului", ne-a spus Adrian Tibu, purtatorul de cuvant al Agriculturii.
Pana una alta, numarul focarelor de gripa aviara a ajuns la 125, dupa confirmarea celui de la Clinceni (Ilfov), si mai exista o suspiciune la Odorheiul Secuiesc, neconfirmata inca de Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala. (Florina Zainescu)
INTERZICEREA EXPORTURILOR
Autoritatile implicate in lupta cu virusul gripei aviare continua sa fie penibile si sustin ca Bruxelles-ul apreciaza modul lor de actiune. Astfel, concluzia pe care Bucurestiul a tras-o in urma "audierii" de vinerea trecuta in cadrul Comitetului Veterinar Permanent de la Bruxelles a fost ca europenii apreciaza modul in care gestionam criza provocata de gripa aviara. "Partenerii nostri europeni sunt multumiti de materialele prezentate si de masurile dispuse de autoritati pentru combaterea virusului", a anuntat Oana Marinescu, purtatorul de cuvant al Executivului. Asta in ciuda faptului ca, in urma respectivei intalniri, UE-ul ne-a interzis complet exportul de carne de pui catre tarile membre. Intrebata daca acesta realitate nu dovedeste, in fapt, esecul Romaniei, Oana Marinescu a tinut sa precizeze ca "nu este vorba de un esec, ci de o procedura standard ce trebuie privita ca atare". Mai mult, Adrian Tibu, purtatorul de cuvant al Ministerului Agriculturii, a tinut sa se laude ca Romania a cerut, de fapt, interzicerea totala a importurilor: "Formal, noi am luat aceasta decizie". (Florina Zainescu)

OMISIUNE
Celebrul raport al SRI-ului cuprinde o schema foarte detaliata a locurilor, prezinta discutia dintre unul dintre asociatii de la Patiprod cu un om de la Avicola Bacau, da date precise ale numarului de pui importati. Raportul are insa o omisiune extrem de importanta si greu de explicat avand in vedere acuratetea informatiilor care vizeaza platforma Codlea: nu pomeneste nici un cuvant despre faptul ca in satul Hurez a fost descoperit prima data virusul H5N1. Sa fi considerat SRI-ul acest element doar un detaliu lipsit de importanta? Greu de crezut, avand in vedere faptul ca, daca oamenii de la Hurez nu ar fi "trambitat" posibilitatea existentei virusului, probabil ca ar mai fi durat cateva zile pana cand acesta ar fi fost descoperit. Omisiunea din raport a insemnat o piatra in minus pentru fermele de pe Platforma Codlea.

CHELTUIELI
Gripa aviara a adus cheltuieli pe care oamenii nu le preconizau. Vicepresedintele Consiliului ne-a prezentat si o lista cu cheltuielile care vor cadea in sarcina Consiliului judetean. In total este vorba de 1,371 miliarde lei vechi, din care valoarea cea mai mare au reprezentat-o cele 50 de atomizoare (echipamentele de dezinfectie).
Substanta dezinfectanta, hrana si echipamentele oamenilor care s-au ocupat de dezinfectie sunt alte articole achizitionate.
×