Viața la vrac, fără timbru fiscal

O lume ieftină, cu țigări vândute la colț de stradă și interlopi insistenți ce te scuipă în față dacă crâcnești. O lume cu oameni care ți se bagă în viață, te deranjează, îți fac ziua amară și chiar te jignesc. “Ia țigara, ia femeia!”. “Țigări, țigări?”. Vindem și la bucată! Așa sunt întâmpinați zi de zi, de dimineață până seara, cei ce stau în blocurile de lângă piața ieșeană Nicolina. Nu contează că-s copii de școală, bătrâni în cârje ori oameni plecați în grabă spre slujbe. Nu... Nimic nu-i împiedică pe tuciuriii zonei să-și prezinte, obsesiv, oferta. Pe soare, pe ploaie, vânt sau ninsoare. Chiar și pe ger, la minus 15 grade. Stau cu toții de strajă la intrarea unui magazin de cartier, la o azvârlitură de băț de un supermarket Kaufland. Vin cu familia, toți în câmpul “muncii”: soțul, cu față de interlop, își arată vara tatuajele, iar iarna doar își supraveghează nevasta că, deh, lui, ca bărbat, nu i se cuvine să stea în zăpadă. Femeia vânzator de țigări e baza: nu spală, nu calcă, ci-și strigă marfa ore în șir. Dar are motiv să se expună - lanțuri groase din aur îi atârnă la gât, mâini. E blondă, vopsită, mereu cu altă nuanță, cu părul obligatoriu aranjat la coafor și cu cercei groși, ce-i lungesc lobii urechilor. Copilul? Fie fată, fie băiat, e curățel îmbrăcat, dar vorbește murdar, stârnind hohotele de râs și admirație ale părinților. Îi copie întru totul și repetă la unison cu ei: “Țigări, țigări?”.

Aruncă gunoaiele în mijlocul străzii

I-am văzut de sute de ori. Stau cât e ziulica de mare în același loc și-și bârfesc cunoștințele, fiindcă-s pe familii: “Ai, auzit, fă, că pe aia roșă la cap a înșelat-o bărbat-su? Și cu cine, tu, cu cine, cu slăbătura ‘ceia de s-o mutat la unu! Păi dacă-mi făcea mie așa Geo le spărgeam fața la amândoi de le dădea borșu”. Când vecinii, rudele și cunoștințele scapă de tocat, intră în colimator trecătorii, după ce s-au dovedit că nu pot fi potențiali clienți. Bărbații fac mișto de trecătorii de același sex cu ei, dar fluieră după domnișoare, sub privirile posesiv-încruntate ale consoartelor. Nevestele mai râd de hainele sau aspectul doamnelor durdulii, iar pe bărbați nu-i bagă în seamă, că nu se cuvine. Copiii lor îi sperie pe alți copii făcându-se că-i bat. Distracția se mai potolește doar pe seara când, lăsând în urmă un maldăr de coji de semințe, spre disperarea vânzătoarei de la magazin, care, însă, nu îndrăznește să le spună nimic, se retrag să mănânce. Dar nu în casele lor, ci la aer curat. Primăvara sau vara, când e mai cald, la o masă de sub balconul unui bloc, iar când e frig, în Kaufland. Se delectează cu friptură, iar oasele aruncate pe jos sunt un deliciu pentru câinii vagabonzi ai zonei, care s-au învățat să roadă. Se îndoapă, fără teamă de calorii și E-uri, cu pizza, shaorma, și ce sandvișuri se mai vând la fast-food-ul de la supermarket.

Ieftin de la basabeni, scump pentru români

Doar seara îi alungă pe la casele lor, dar abia după popasul obligatoriu în piață, unde moldovenii de peste Prut își petrec uneori noaptea de vară dormind sub tarabe sau în mașini. Atunci încep afacerile, dar fără negocieri. Nu propun un preț pentru țigările moldovenești, ci îl impun, iar cei care nu sunt de acord riscă să rămână fără ele. Le iau ieftin, dar le dau scump, chiar dublu. Ultima scumpire a țigărilor a fost mană cerească: și-au terminat, într-o zi, proviziile pentru o săptămână. Chiar și așa, obiceiul le-a rămas. “Țigări, țigări?”, au continuat să strige, deși atunci când cineva a vrut să cumpere a aflat, cu surprindere, că țigările s-au terminat și că altele vor fi de vânzare abia “mâine, poimâine”. Omul a plecat, odată cu comercianta de tutun fără acte care, la rându-i, s-a îndreptat spre chioșcul cu țigări: “Dă-mi un Winchester, tu! Cât s-a făcut? Da’ ați înnebunit? Las’ că aduc, ei, moldovenii ceva cam la fel, la juma’ de preț, da’ mie nu-mi prea plac!”. Și a plecat mai departe, trecând pe lângă alți vânzători de țigări, din zona învecinată, fieful altei familii, și pe lângă polițiștii comunitari ce asistau, liniștiți, la comerțul ambulant și ilegal.

Controale mai mult de ochii lumii

Controale există, dar, de obicei, nimănui nu i se întâmplă nimic. Polițiștii comunitari, care patrulează toată ziua prin zonă, știu cu cine au de-a face, așa că vânzătorii de țigări nu pățesc mare lucru. Iar când sunt razii mai serioase, aceștia dispar ca prin farmec. Până mai ieri, era o băbuță mai amărâtă, care se ocupă și ea cu un astfel de comerț, deși stă retrasă, o mai pățește. Dar nu prea grav, se pare, fiindcă de fiecare dată a doua zi reapărea de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. O luau polițiștii de câte un braț, îi verificau buzunarele largi ale hainei uriașe, o scotoceau prin flanele și-i confiscau cele câteva pachete de țigări. Uneori o și amendau, dar cine să plătească sancțiunea? Zac procesele-verbale la Finanțe, ca stivele de țigări. Nimeni nu e săltat, așa cum nu “ridică” nimeni nici pe “fetițele” ce se plimbă prin zonă, că tot e acolo și un “hostel” special pentru ele și clienții lor sunt dispuși să închiriere contra-cost și o oră pentru o cameră. “Fără negocieri, se dă și 500 de mii, un milion doar închirirea camerei pe juma de zi, ori pe o noaptea, dar iau unii cu mai puțin și pentru jumătate de oră”, după cum spune în șoaptă recepționerul, care e și om de serviciu. Se administrează camerele de la parterul unui amârât bloc de garsoniere. Și pe acolo trec polițiștii, fac razii, patrulează, dar mai mult așa, de ochii lumii, să se simtă românul în siguranță. Că, în rest, omul obișnuit se învârte, de fapt, printre traficanți de toate cele - țigări, băuturi, carne vie, adică ceea ce-i mai scump în economia reală. “Hai să te fac una scurtă, frumosule?”, mă întreabă femeia rujată de la colțul clădirii hotel. “De care, un pachet întreg sau jumate?”, întreb eu nedumerit, neștiind ce dorește să-mi dea țigări vrac sau fetițe la bucată. “Un dulce” dosit  sub fustele lungi ce-i acoperă picioarele lungi. Asta-mi oferă! Un prieten a locuit ani buni la etaj, deasupra mini-hotelului de bulevard ce se întinde doar la parterul blocului cu pricina. “Veneau amărâți cu taxiul, plăteau chiar și femei în floarea vârstei, altele mai bătrânele. Gemeau muierile de se auzea în bloc la ceilalți locatari ziua în amiaza mare”, spune prietenul meu, om de încredere. Le văd și le aud și eu acum, la fața locului.