Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un milion de oameni şi nici o sticlă aruncată pe jos. Nici un ciob, nici o petardă printre picioare care să-ţi deregleze metabolismul. O explozie de lumină şi de culoare prăvălită intre un munte şi-o mare. Un talmeş-balmeş general care descrie perfecţiunea. Un oraş chinezesc care respiră occidental. Anul Nou a venit la fel ca el. Excentric şi bizar.
Corespondenţă din Hong Kong
Un milion de oameni şi nici o sticlă aruncată pe jos. Nici un ciob, nici o petardă printre picioare care să-ţi deregleze metabolismul. O explozie de lumină şi de culoare prăvălită intre un munte şi-o mare. Un talmeş-balmeş general care descrie perfecţiunea. Un oraş chinezesc care respiră occidental. Anul Nou a venit la fel ca el. Excentric şi bizar.
Trei⦠doi⦠unu! Happy New Yeaaaar! La aproximativ 9.000 de kilometri distanţă de Bucureşti, Anul Nou a venit mai repede, excentric şi bizar. Hong Kongul e in sine un oraş chinezesc care nu are nimic de-a face cu accepţia romănului pentru expresia "made in China". Altfel decăt toate calificativele pe care le-aş putea inşirui, dar edificator printr-un singur cuvănt: fascinant. Un furnicar de oameni incălciţi printre clădiri cărora abia le zăreşti acoperişul, o isterie cuantificată in miliarde de beculeţe amestecate intr-un talmeş-balmeş de culori, vaporaşe radioase impodobite cu bandiere de pe care rage gura căscată a căte unui dragon. E panorama de pe Avenue of Stars, din Tsim Sha Tsui, un fel de bulevard à la Hollywood unde Jackie Chan şi alţi Chan sau Lee şi-au lăsat amprentele in asfalt. In ajun de An Nou, un milion dintre cele şapte miloane pe care le numără Hong Kongul se adună aici pentru a admira explozia de lumini care bubuie năucitor la miezul nopţii de pe acoperişul turnului IFC, Centrul Financiar Internaţional - cea mai inaltă clădire din oraş, un mamut de sticlă şi oţel cu 88 de etaje şi peste 400 de metri.
Hong Kongul este de fapt un oraş inchegat din peste 200 de insule, dar cele mai mari teritorii sunt insula Hong Kong, peninsula Kowloon şi regiunea Noile Teritorii - partea continentală, care se invecinează cu China. Primele două sunt despărţite de portul Victoria, unul dintre cele mai importante trei porturi naturale din lume, unde odinioară ancorau traficanţii de opium.
FURNICAR. Aici, pe faleza peninsulei "hong-konghezii" se adună pentru spectacolul de lumini. Deşi statistic vorbind Hong Kongul ar trebui să aibă unele dintre cele mai aglomerate drumuri din lume la căte vehicule numără pe kilometri de străzi, n-am aşteptat niciodată in trafic mai mult de două minute. Şi asta pentru că taxele de drum sunt foarte mari, iar transportul in comun este cu mult mai ieftin şi mai rapid. In plus, ai senzaţia că fiecare clădire şi fiecare stradă au fost proiectate in aşa fel incăt să nu deranjeze cu nimic ordinea şi simplitatea lucrurilor.
ORA 8:30. La fiecare colţ de stradă căte o ceată de poliţişti "Robocop" işi plimbă vestele reflectorizante ornate la mijloc cu diode luminescente care pălpăie intermitent: "police", "police". Pe o distanţă de 500 de metri de la faleză nu mai intră nici o maşină, din iarbă verde au răsărit benzi care izolează străzile şi pietonii, deşi ar putea părea incredibil ca un milion de oameni să se indrepte in aceeaşi direcţie in linişte, pe trotuarele inguste, şi nu alandala. Nimeni nu merge cu sticla de votcă la purtător, nici măcar de şampanie, nimeni nu aruncă chiştoace pe jos. Şi asta pentru că, oriunde ţi-ai intoarce privirea, panourile iţi aduc aminte că amenda pentru fumătorii care nu rezistă să ajungă in locurie special amenajate este de 1000 HK$, cam patru milioane de lei vechi. Iar dacă te apucă foamea in autobuz e mult mai grav, cam la fel de grav căt patru salarii medii romăneşti pierdute.
ORA 9 FIX. Zgărie-norii de pe insulă se infăşoară in raze laser colorate şi fac schimb de lumini cu ceilalţi uriaşi de sticlă din Kowloon. Aşa e in fiecare seară, preţ de jumătate de oră. De-a lungul falezei se aliniază "brăduţii dorinţelor", pomii de Crăciun inţesaţi cu globuleţe de hărtie pe care poţi să-ţi scrii visele, dacă vrei să se indeplinească. După "imi doresc ca prietena mea să accepte să-mi fie nevastă", "vreau mai mulţi bani şi să fie pace in lume" şi "vreau ca şeful să mă promoveze", am renunţat la lectură şi mi-am dat seama că meridianele nu fac diferenţa intre oameni şi aspiraţiile lor.
"PERLA ORIENTULUI". Hong Kongul este un oraş plin de fum, in care, la fiecare 10 minute, cineva trece pe lăngă tine cu o mască antiseptică pe faţă, chiar şi in noaptea de Revelion. Un oraş zgomotos, agitat, pitoresc, şocant, colorat, ameţitor, grandios. Plin de contradicţii pe care nu te găndeai că le poţi intălni laolaltă. Un oraş inţesat cu denumiri englezeşti, citate filozofice in aceeaşi limbă pe pereţii mall-urilor, pe toate gardurile dacă ar avea aşa ceva, dar pe care un număr infim dintre localnici o pricepe. Un oraş in care e o adevărată aventură să comanzi măncare intr-un restaurant, cel puţin pentru un romăn căruia ii place friptura. Insă, unul dintre avantajele faptului de a fi romăn la Hong Kong e că nimeni nu strămbă din nas, nimeni nu şuşoteşte cănd intri intr-un restaurant sau magazin. Oriunde oamenii te tratează cu acelaşi respect ca pe oricine altcineva, pentru că aproape nimeni nu a auzit de Romănia şi de "faima" unora dintre ai noştri. Honk Kong e un oraş de şapte milioane de liliputani care forfotesc printre coloşi. Autobuze şi tramvaie supraetajate, talciocuri şi străzi intregi cu magazine de lux care te fac să te imbolnăveşti de frustrare. Un amalgam de fragmente decupate din peisaje diferite, calculat in măsuri aventuriste, crescut in cinci mii de ani de cultură chineză şi 150 de ani de dominaţie colonială britanică. Un melanj care ar putea descrie perfecţiunea.
ORA 22:30. Inapoi pe insula Hong Kong, vărful Victoria, un munte care răsare din mare este al doilea loc in care merită să fii in noaptea de Anul Nou. Peak Tram, un funicular abrupt cu aer retro, urcă de aproape 120 de ani la căteva sute de metri altitudine. O călătorie in care te trec fiorii ca intr-un montagnes russes. Trenuleţul e inţesat de cei care merg să vadă spectacolul de pe "Terasa Cerului", majoritatea turişti. De sus, oraşul ţi se aşterne la picioare intr-un tablou pe care imaginaţia nu-l putea scorni. Puzderia de zgărie-nori, aşezaţi umăr lăngă umăr, nu te mai striveşte, de-aici parcă se afundă intre ape, infăşuraţi intr-o maree de lumină.
A mai rămas jumătate de oră pănă la miezul nopţii. La restaurantul chinezesc de sub "Terasa Cerului", majoritatea petrecăreţilor sunt cupluri de indrăgostiţi care aşteaptă noul an cu un pahar de şampanie in faţă şi cu şapte feluri de măncare. Ca european, e imposibil să te saturi cu unul. Cho Cho San sau Lee Chiun sau cum l-o fi chemănd imparte confeti, zdrăngănele şi coifuri colorate. Sunt toate ingredientele pentru a sărbători trecerea dintre ani. Trei⦠doi... unu. Happy New Yeaaaar!
CONTINUARE. Pe acoperişul Hong Kongului luminile se sting, insă jos, pe străzile inguste, in barurile şi cluburile aliniate pe Arbuthnot Road, petrecerea continuă. Pentru englezoaicele şi partenerii lor boemi, direct in stradă, pentru cei cu buzunarele pline şi ţinute de seară, in cluburi exclusiviste de sute de dolari intrarea.
Bucureştiul incă nu a intrat in 2008. Mai sunt căteva ceasuri, insă, privind din alt punct de vedere, va mai dura zeci de ani pănă va ajunge la aceeaşi oră cu Hong Hongul. La mulţi ani!
Un milion de oameni şi nici o sticlă aruncată pe jos. Nici un ciob, nici o petardă printre picioare care să-ţi deregleze metabolismul. O explozie de lumină şi de culoare prăvălită intre un munte şi-o mare. Un talmeş-balmeş general care descrie perfecţiunea. Un oraş chinezesc care respiră occidental. Anul Nou a venit la fel ca el. Excentric şi bizar.
Trei⦠doi⦠unu! Happy New Yeaaaar! La aproximativ 9.000 de kilometri distanţă de Bucureşti, Anul Nou a venit mai repede, excentric şi bizar. Hong Kongul e in sine un oraş chinezesc care nu are nimic de-a face cu accepţia romănului pentru expresia "made in China". Altfel decăt toate calificativele pe care le-aş putea inşirui, dar edificator printr-un singur cuvănt: fascinant. Un furnicar de oameni incălciţi printre clădiri cărora abia le zăreşti acoperişul, o isterie cuantificată in miliarde de beculeţe amestecate intr-un talmeş-balmeş de culori, vaporaşe radioase impodobite cu bandiere de pe care rage gura căscată a căte unui dragon. E panorama de pe Avenue of Stars, din Tsim Sha Tsui, un fel de bulevard à la Hollywood unde Jackie Chan şi alţi Chan sau Lee şi-au lăsat amprentele in asfalt. In ajun de An Nou, un milion dintre cele şapte miloane pe care le numără Hong Kongul se adună aici pentru a admira explozia de lumini care bubuie năucitor la miezul nopţii de pe acoperişul turnului IFC, Centrul Financiar Internaţional - cea mai inaltă clădire din oraş, un mamut de sticlă şi oţel cu 88 de etaje şi peste 400 de metri.
Hong Kongul este de fapt un oraş inchegat din peste 200 de insule, dar cele mai mari teritorii sunt insula Hong Kong, peninsula Kowloon şi regiunea Noile Teritorii - partea continentală, care se invecinează cu China. Primele două sunt despărţite de portul Victoria, unul dintre cele mai importante trei porturi naturale din lume, unde odinioară ancorau traficanţii de opium.
 |
| TRAFIC CA LUMEA. Taxe de drum mari, costuri mici pentru transportul in comun |
ORA 8:30. La fiecare colţ de stradă căte o ceată de poliţişti "Robocop" işi plimbă vestele reflectorizante ornate la mijloc cu diode luminescente care pălpăie intermitent: "police", "police". Pe o distanţă de 500 de metri de la faleză nu mai intră nici o maşină, din iarbă verde au răsărit benzi care izolează străzile şi pietonii, deşi ar putea părea incredibil ca un milion de oameni să se indrepte in aceeaşi direcţie in linişte, pe trotuarele inguste, şi nu alandala. Nimeni nu merge cu sticla de votcă la purtător, nici măcar de şampanie, nimeni nu aruncă chiştoace pe jos. Şi asta pentru că, oriunde ţi-ai intoarce privirea, panourile iţi aduc aminte că amenda pentru fumătorii care nu rezistă să ajungă in locurie special amenajate este de 1000 HK$, cam patru milioane de lei vechi. Iar dacă te apucă foamea in autobuz e mult mai grav, cam la fel de grav căt patru salarii medii romăneşti pierdute.
ORA 9 FIX. Zgărie-norii de pe insulă se infăşoară in raze laser colorate şi fac schimb de lumini cu ceilalţi uriaşi de sticlă din Kowloon. Aşa e in fiecare seară, preţ de jumătate de oră. De-a lungul falezei se aliniază "brăduţii dorinţelor", pomii de Crăciun inţesaţi cu globuleţe de hărtie pe care poţi să-ţi scrii visele, dacă vrei să se indeplinească. După "imi doresc ca prietena mea să accepte să-mi fie nevastă", "vreau mai mulţi bani şi să fie pace in lume" şi "vreau ca şeful să mă promoveze", am renunţat la lectură şi mi-am dat seama că meridianele nu fac diferenţa intre oameni şi aspiraţiile lor.
"PERLA ORIENTULUI". Hong Kongul este un oraş plin de fum, in care, la fiecare 10 minute, cineva trece pe lăngă tine cu o mască antiseptică pe faţă, chiar şi in noaptea de Revelion. Un oraş zgomotos, agitat, pitoresc, şocant, colorat, ameţitor, grandios. Plin de contradicţii pe care nu te găndeai că le poţi intălni laolaltă. Un oraş inţesat cu denumiri englezeşti, citate filozofice in aceeaşi limbă pe pereţii mall-urilor, pe toate gardurile dacă ar avea aşa ceva, dar pe care un număr infim dintre localnici o pricepe. Un oraş in care e o adevărată aventură să comanzi măncare intr-un restaurant, cel puţin pentru un romăn căruia ii place friptura. Insă, unul dintre avantajele faptului de a fi romăn la Hong Kong e că nimeni nu strămbă din nas, nimeni nu şuşoteşte cănd intri intr-un restaurant sau magazin. Oriunde oamenii te tratează cu acelaşi respect ca pe oricine altcineva, pentru că aproape nimeni nu a auzit de Romănia şi de "faima" unora dintre ai noştri. Honk Kong e un oraş de şapte milioane de liliputani care forfotesc printre coloşi. Autobuze şi tramvaie supraetajate, talciocuri şi străzi intregi cu magazine de lux care te fac să te imbolnăveşti de frustrare. Un amalgam de fragmente decupate din peisaje diferite, calculat in măsuri aventuriste, crescut in cinci mii de ani de cultură chineză şi 150 de ani de dominaţie colonială britanică. Un melanj care ar putea descrie perfecţiunea.ORA 22:30. Inapoi pe insula Hong Kong, vărful Victoria, un munte care răsare din mare este al doilea loc in care merită să fii in noaptea de Anul Nou. Peak Tram, un funicular abrupt cu aer retro, urcă de aproape 120 de ani la căteva sute de metri altitudine. O călătorie in care te trec fiorii ca intr-un montagnes russes. Trenuleţul e inţesat de cei care merg să vadă spectacolul de pe "Terasa Cerului", majoritatea turişti. De sus, oraşul ţi se aşterne la picioare intr-un tablou pe care imaginaţia nu-l putea scorni. Puzderia de zgărie-nori, aşezaţi umăr lăngă umăr, nu te mai striveşte, de-aici parcă se afundă intre ape, infăşuraţi intr-o maree de lumină.
A mai rămas jumătate de oră pănă la miezul nopţii. La restaurantul chinezesc de sub "Terasa Cerului", majoritatea petrecăreţilor sunt cupluri de indrăgostiţi care aşteaptă noul an cu un pahar de şampanie in faţă şi cu şapte feluri de măncare. Ca european, e imposibil să te saturi cu unul. Cho Cho San sau Lee Chiun sau cum l-o fi chemănd imparte confeti, zdrăngănele şi coifuri colorate. Sunt toate ingredientele pentru a sărbători trecerea dintre ani. Trei⦠doi... unu. Happy New Yeaaaar!
CONTINUARE. Pe acoperişul Hong Kongului luminile se sting, insă jos, pe străzile inguste, in barurile şi cluburile aliniate pe Arbuthnot Road, petrecerea continuă. Pentru englezoaicele şi partenerii lor boemi, direct in stradă, pentru cei cu buzunarele pline şi ţinute de seară, in cluburi exclusiviste de sute de dolari intrarea.
Bucureştiul incă nu a intrat in 2008. Mai sunt căteva ceasuri, insă, privind din alt punct de vedere, va mai dura zeci de ani pănă va ajunge la aceeaşi oră cu Hong Hongul. La mulţi ani!
