x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Rezoluţia "de onoare" a lui Michael, blocată în Congres

Rezoluţia "de onoare" a lui Michael, blocată în Congres

de Sînziana Stancu    |    08 Iul 2009   •   00:00

Rezoluţia pentru acordarea titlului de onoare "veşnică" lui Michael Jackson a rămas blocată în Camera Reprezentanţilor din Congres.

Democrata Sheila Jackson Lee, care a introdus în Congres Rezoluţia 600, a doua zi după moartea lui Michael Jackson, prin care el urma să fie "onorat pe veci", are probleme cu aprobarea acesteia de Camera Reprezentanţilor, scrie Associated Press. Cel mai înverşunat critic al Rezoluţiei introduse de Jackson Lee este republicanul Peter King, care nu-l mai scoate pe Michael din "pervers, pedofil şi molestator de copii" într-o înregistrare video postată pe You Tube săptămâna aceasta.

Mai mult de-atât, marţi, în cea mai tristă zi din cele care au trecut de la moartea artistului, când a fost omagiat la Staples Center, King a jurat că va face tot posibilul să împiedice aprobarea de către Congres a rezoluţiei.

REGULI RĂSTURNATE
În mod normal, în Camera Reprezentanţilor, orice rezoluţie necontroversată prin care urmează să fie onorată o persoană care a murit şi care a adus contribuţii deosebite poporului american este aprobată în regim de urgenţă în una sau două zile.

Rezoluţia care-l priveşte pe Michael, introdusă de Jackson Lee la data de 26 iunie, s-a oprit deocamdată la Comitetul pentru Afaceri Externe din Cameră, unde reprezentanta democrată este membru, iar rivalul ei republican, nu.

În 2004, Jackson Lee a fost gazda întâlnirii în Congres, cu Michael Jackson, a ambasadorilor în Sua ai ţărilor africane. Megastarul anunţase atunci că va face un turneu pe "Continentul Negru", ca să strângă fonduri pentru bolnavii de SIDA de-acolo. Dar planurile i-au fost zădărnicite de acuzaţiile de molestare a copiilor pe care îi invita periodic la el, la sfârşit de săptămână, ca să petrecă o minivacanţă. Aflat deja în anchetă, justiţia nu i-a permis să plece din ţară.

×
Subiecte în articol: special