România, ţara Twin Peaks

Sume imense de bani, izvorâte brusc din canale? Un oraş subteran care dubla Bucureştiul vizibil? Semne divine apărute în cele mai neaşteptate locuri? Da! Deşi par incredibile, asemenea întâmplări ciudate chiar s-au petrecut în primele luni ale anului 1990.

Încrâncenarea politică manifestată, din plin, încă de la începutul anului 1990 a fost "dublată" de o adevărată avalanşă de evenimente care mai de care mai ciudate. Întâmplări neobişnuite iscate parcă dintr-o zonă crepusculară, similară celei de care aveam să ne înfiorăm, peste doar câţiva ani, privind la televizor serialul "Twin Peaks".

Ţinut, decenii la rând, sub obrocul comunist, simţul religios al românilor a reînviat spectaculos chiar după fuga Ceauşeştilor. La 22 decembrie 1989, bucureştenii îşi făceau curaj strigând plini de nădejde că "Dumnezeu este cu noi", ori "Dumnezeu este român". Apoi, în săptămânile şi lunile următoare, convingerea lor s-a preschimbat într-o "epidemie" de miracole. A fost o perioadă magică, plină de semne divine apărute la tot pasul: orice gospodină care găsea într-un cartof o umbră asemănătoare unei cruci dădea fuga cu el la Televiziune şi ţara întreagă vedea minunea din bucătărie.

Miracolul era şi mai impresionant când semnul divin apărea într-un lemn. Îşi crăpa omul un buştean, iar dacă în inima lui găsea două noduri care se intersectau în cruce apărea şi el la Televiziunea Română, care-şi zicea şi Liberă, iar noul miracol ajungea rapid în casele noastre. Mai mult decât atât, mass-media au încercat să ne convingă atunci că Dumnezeu însuşi s-a preocupat de soarta Revoluţiei. Minunea, ivită într-un buştean, luase chipul unei cruci în jurul căreia era un şarpe încolăcit cu capul în jos. Atunci "cunoscătorii" ne-au explicat că dacă şarpele satanic ar fi avut capul ridicat în sus, Revoluţia ar fi fost înfrântă.

Pot banii să izvorască "fără număr" din canalizarea unui bloc? În mod normal nu. Dar în Bucureştiul postdecembrist s-a putut. Şi nu o singură dată. Cu toate că "miracolele" s-au produs în ultimele zile ale anului 1989, publicul a aflat despre ele peste câteva luni, când un ziar central a prezentat, pe larg, toată tărăşenia.

Petrecut într-un bloc de pe Str. Sfinţii Voievozi, "miracolul" a început dramatic: doi dintre locatarii imobilului au constatat că din WC-urile lor refulează bani, mai exact hârtii de 100 de lei. Alarmaţi, au anunţat "organul". Sosiţi la faţa locului, poliţiştii de la Secţia 4 au descoperit că şi ghena blocului era plină cu bani, tot hârtii nou-nouţe de o sută.

A doua zi, un alt morman de bani a fost scos cu lopata din căminul decantor al clădirii. Anchetatorii au stabilit că era vorba de o sumă imensă, probabil peste un milion de lei. Apoi s-a aflat că banii din hazna proveneau de la familia Papa. Iar vecinii vigilenţi le-au spus poliţiştilor că dna Adela Papa este sora unor mari ştabi: unul angajat al Securităţii, iar celălalt director al celebrului "Melody-bar".

Faptul că cei doi fraţi ai doamnei Papa se numeau Păunescu n-a impresionat însă pe nimeni. Atunci s-a promis că ancheta va fi extinsă, că va urma un proces răsunător, că... Până la urmă nu s-a mai întâmplat absolut nimic. Iar peste doar câţiva ani, fraţii dnei Papa au intrat în elita postdecembristă a marilor noştri afacerişti. "Miracolul" din Str. Sfinţii Voevozi nu a fost singurul. Un altul, aproape identic, s-a petrecut în cartierul Floreasca, într-un bloc de pe Str. Andrei Popovici.

La fel ca în cazul precedent, şi acolo un WC a început să "scuipe" bani, hârtii de o sută de lei, rupte de astă dată în două sau în patru.
Locatarii au chemat instalatorul, care a găsit o soluţie ingenioasă: a găurit coloana colectoare din subsol, moment în care beciul clădirii a fost inundat de apă uzată în care pluteau alţi bani rupţi. Atunci martorii au estimat că ar putea fi vorba de peste două milioane de lei. Dar în acel caz sursa banilor nu a fost clar identificată.

La primul etaj locuia familia col. Lăzărescu de la Securitate, iar la următorul cea a col. Grigore Dragomir de la MI. Iar Luminiţa, soţia acestuia, era fiica lui Constantin Dăscălescu, ultimul premier al României socialiste. Şi în acel caz s-au promis anchete, procese... dar până la urmă nu s-a întâmplat nimic.

Vechi de peste cinci secole, Bucureştiul văzut este dublat de un "oraş subteran" alcătuit din tuneluri şi hrube mai noi sau mai vechi care, îmbârligate pe sub asfalt, compun o geografie secretă despre care nu se ştie mare lucru.

În Decembrie '89 ni se povestea că "teroriştii superinstruiţi, care trag din orice poziţie" s-ar ascunde în bârloguri subterane de unde ies la lumină ca să facă prăpăd. Mult mai târziu, un ziar central a publicat un serial care relata aventurile unor militari, superinstruiţi şi ei, care ar fi pătruns în această reţea subterană, chiar în zilele Revoluţiei.

Aventura a început în faţa fostului CC al PCR, unde ei ar fi intrat în lumea subterană printr-o gură de canal. Apoi, povestea a continuat, garnisită cu toate "ingredientele" unui film de aventuri: un labirint de culoare secrete, uşi blindate care adăposteau birourile secrete în care membrii CC-ului se puteau refugia în caz de urgenţă, grenade lacrimogene montate în sistem capcană. Plus un râu subteran flancat de un debarcader dotat cu bărci pneumatice cu ajutorul cărora se putea ajunge, tot pe sub pământ, până pe malul Dâmboviţei.

Până la urmă, nimeni nu a confirmat, dar nici nu a infirmat acea poveste aventuroasă. Este foarte posibil ca acel oraş subteran să existe cu adevărat.
Dar, cu siguranţă, el este inclus în sistemul strategic de apărare al Capitalei şi este, şi acum, la fel de secret şi de inaccesibil ca pe vremea regimului comunist.