x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Romanii dau iama pe Net

Romanii dau iama pe Net

de Cristian Ionita    |    Alexandru Radescu    |    12 Sep 2005   •   00:00
Romanii dau iama pe Net

Mai cunoscuti in realitatea virtuala decat bulgarii, dar mai putin populari decat maghiarii.

Exista 130 milioane de mentiuni la adresa tarii noastre pe Internet. Suntem mult mai cunoscuti in realitatea virtuala decat bulgarii, care sunt mentionati de 106 milioane de ori, dar mai putin populari decat maghiarii. O cautare pe Google a termenului "Hungary" aduce 138 milioane de rezultate. Numele lui Ion Iliescu apare de 379.000 de ori pe Internet, urmat de Adrian Nastase, cu 376.000 de mentiuni. Traian Basescu apare de 331.000 de ori.

Aventura Romaniei pe Internet a inceput prin 1993. La vremea aceea erau inregistrate doar zece domenii .ro. Intre timp, numarul acestora a ajuns la 108.250. Din estimarile RNC, intre 10% si 15% dintre acestea nu sunt functionale. Unele sunt in constructie, altele au continut, dar nu reusesc sa atraga mai mult de cativa vizitatori pe luna. Multi cumpara domenii pentru a face specula si le pastreaza pana cand o companie mare le ofera o suma frumoasa ca sa-i cedeze dreptul de folosinta. Din datele Trafic.ro, 15.318 site-uri romanesti au avut cel putin un vizitator saptamana trecuta.

UTILIZATORI. Numarul de utilizatori de Internet a crescut spectaculos in ultimele 12 luni. Daca in septembrie 2004 au fost inregistrate 2.244.825 de persoane care au accesat Internetul de pe teritoriul tarii noastre, in iulie 2005 existau 3.961.793 de utilizatori. Recordul a fost atins in aprilie 2005, cand au fost inregistrati 3.989.098 de utilizatori.

Desi romana nu este o limba tocmai usoara pentru straini, luna trecuta au vizitat site-urile mioritice 10.763.338 de persoane din strainatate. Cei mai atrasi de domeniile .ro sunt americanii, care detin 19% din totalul vizitelor. Urmeaza britanicii cu 5%, germanii si canadienii cu 4% si italienii cu 3%. Franta, Olanda, Spania, Suedia, Polonia, Australia si Brazilia au cate doua procente din numarul total de accesari din strainatate. In august, am primit 32 de vizite din Guineea, 26 din Insulele Cook, 22 din Turkmenistan si 10 din Malvine, printre altele.

VIZITE. Potrivit statisticilor oferite de Trafic.ro, cele mai vizitate sunt site-urile mass-media. Acestea au primit 3.132.865 de vizitatori saptamana trecuta. Site-urile de matrimoniale se bucura de un real succes, inregistrand 672.750 de accesari in decurs de 7 zile. Cei care ofera locuri de munca pe Internet au primit aproape o jumatate de milion de vizite. Locurile de unde se poate descarca muzica au fost accesate de 215.514 ori, iar site-urile dedicate spiritualitatii au primit 82.446 de vizite.

Potrivit Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, ultimele statistici existente ofera date referitoare la numarul conexiunilor de acces la Internet, pentru perioada 2003-2004. "Estimarea privind numarul de utilizatori este dificil de realizat, dat fiind faptul ca o conexiune poate fi utilizata de mai multe persoane. Trebuie avut in vedere ca in Romania exista conexiuni in scoli, universitati, locatii de tip Internet-cafe, unde numarul de utilizatori este foarte mare si cu greu poate fi cuantificat", arata ministerul.

CONEXIUNI. La 31 decembrie 2004, in Romania existau 980.000 de conexiuni la Internet, aproape dublu fata de sfarsitul anului 2003. Majoritatea covarsitoare (823.000) era reprezentata de conexiuni dial-up. La acea data se mai inregistrau 87.300 de conexiuni prin cablu, 6.400 prin fibra optica, 15.600 prin radio si 4.100 prin DSL.

Aproape 40% din numarul total de conexiuni la Internet in tara noastra aveau o viteza mai mare de 128 Kbps la sfarsitul anului trecut, potrivit Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii.

Conform studiului eEurope+ publicat in cursul anului 2004, in Romania 7% din respondenti aveau un PC acasa conectat la Internet. Dintre acestia, 78% au utilizat Internetul pentru a cauta informatii, 40% pentru jocuri si muzica, 77% pentru e-mail, iar 33% pentru a accesa forumuri sau grupuri de discutie.

Drepturi specifice utilizatorilor de Internet nu au fost stabilite prin lege. Ei beneficiaza insa de aceleasi drepturi ca toti utilizatorii de servicii de comunicatii, asa cum sunt ele definite in Legea nr. 304 din 4 iulie 2003 pentru serviciul universal si drepturile utilizatorilor cu privire la retelele si serviciile de comunicatii electronice.

FORMULARE ONLINE. Sistemul Electronic National (SEN) reprezinta punctul de acces national la documentele si serviciile administratiei publice centrale si locale. Din aprilie 2004, prin intermediul SEN au fost depuse peste 20.800 declaratii de aproximativ 900 de mari contribuabili din toata tara.

Lista utilizatorilor Formularului Unic a fost stabilita initial prin HG nr. 1085/2003, fiind restransa la marii contribuabili din Bucuresti si judetul Ilfov. Ulterior, la solicitarea Ministerului Finantelor Publice, lista utilizatorilor a fost extinsa la marii contribuabili din toata tara, preluarea acestora in administrare de Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) si inregistrarea lor in SEN urmand a fi efectuata in doua etape: in luna iulie 2005 si in octombrie 2005. Numarul final de utilizatori va fi de aproximativ 1.300, putand varia conform criteriilor de stabilire a marilor contribuabili.

MITURI
  • Internetul este locul de joaca pentru pusti
  • Utilizatorii de Internet sunt elevi si studenti
  • Majoritatea utilizatorilor acceseaza Internetul din icafe-uri
  • Pe Internet, utilizatorii cauta materiale cu continut erotic, pornografic, fisiere in format MP3, imagini cu Pamela Anderson si cu Monica Barladeanu
  • Utilizatorii de Internet nu au bani (Sursa Boom.ro)
  • REALITATE
  • Numai 9% dintre utilizatori au sub 18 ani
  • Numai 30% dintre utilizatori sunt elevi si studenti
  • Numai 17% dintre utilizatori acceseaza Internetul din cafe-uri
  • Userii cauta stiri (58%), locuri de munca (34%), informatii diverse despre produse si servicii (53%), turism (26%), auto/moto (26%), informatii despre computere/Internet (43%)
  • 81% poseda telefoane mobile, 53% folosesc cel putin un card bancar, 71% au un calculator acasa, 51% au in gospodarie un autoturism, 21% au petrecut cel putin o vacanta peste granita, 16% dintre utilizatori au asigurare de viata si numai 3% nu au bani. (Sursa Boom.ro)
  • PORTRET DE INTERNAUT
    Potrivit unui studiu Arbo media exista doua categorii distincte de useri.

    Tineri si foarte tineri - elevi, studenti, care prefera Internetul pentru free mail, Google, divertisment. Si o a doua categorie - Office people, reprezentand oameni tineri, dinamici, din mediul urban, angajati. Astfel, 84% dintre utilizatori poseda un telefon mobil, 81% poseda un computer, 64% dintre acestia au card bancar, 63% dintre utilizatori isi fac cumparaturile la Supermarket-Hypermarket, 62% au un autoturism, 19% dintre ei si-au petrecut cel putin o vacanta in strainatate.

    Potrivit unui alt studiu realizat de Boom.ro (si prezentat anul trecut in cadrul Festivalului de Comunicare Digitala Internetics), profilul utilizatorului roman de site-uri business, este urmatorul: 68% utilizatori barbati, 32% femei; 66% dintre ei au studii superioare; varsta: 18-35 ani 73%, 36-55 de ani, 23%. In ceea ce priveste profilul utilizatorului de cotidiene on-line si portaluri: 68% utilizatori barbati, 32% femei; 52% au studii superioare, 38% liceu; varsta: 18-35 de ani, 71%, 36-55 de ani, 20%.

    Raporturile se modifica mai mult pentru site-uri de divertisment: 60% barbati, 40% femei; 49% cu studii superioare, 39% liceu; varsta: 18-35 de ani, 72%, 36-55 de ani, 17%.

    Pentru utilizatorul de site-uri pentru femei, profilul arata astfel: 21% barbati, 79% femei; studii superioare - 55%, liceu - 39%; varsta: 18-35 de ani: 77%, 36-55 de ani, 16%.

    Pionieratul romanesc

    DEZVOLTARE. In 12 ani, Internetul a adunat si cateva milioane de utilizatori romani
    De la cumpararea unui calculator, "asamblarea" lui pe un birou acasa si pana la conectarea la Internet pot trece astazi cateva ore. Iar daca nu-ti place tipul de conexiune, poti sa alegi intre mai multe optiuni (furnizori, retele etc.) Undeva-candva va ajunge sa cocheteze inevitabil cu moftul. Dar pana a se ajunge aici, exista totusi un fir de istorie. Mai mult, chiar si o "discheta" de gratitudine catre acei entuziasti din institutele de cercetare (o tempora!) care in cetosii ani ’90 se luptau sa "conecteze Romania la Internet". Greu de inteles pentru multi din Romania acelor ani la ce ar folosi Internetul.

    INCEPUTURI. Potrivit arhivelor ANISP (Asociatia Nationala a Internet Service Provider-ilor), la 26 februarie 1993, IANA - Internet Asignment Numbers Authority, singura autoritate internationala abilitata sa reglementeze regimul de utilizare a domeniilor, a admis dreptul Romaniei de a inscrie domeniul de nivel inalt in Internet ".ro", adica de a administra un registru national de domenii si de a inregistra domenii sub ".ro". Demersurile incepusera din mai 1992, cand colectivul de retele de la ICI a facut interventia la RIPE - Reseaux IP Europeens pentru inregistrarea domeniului ".ro", pas esential in asigurarea accesului normal la Internet. Accesul la Internet era foarte rudimentar in comparatie cu ceea ce este astazi, sunand pe un telefon din Romania la un punct de acces dial-up din Austria, Germania sau Olanda, folosind modem-uri la viteze care astazi ne fac sa zambim (9,6 kbps era un vis!), adresele de e-mail se terminau cu ".at", ".de" sau ".nl", in functie de punctul de acces din strainatate. De altfel, 1993 a fost anul in care au aparut primii furnizori comerciali de servicii de acces la Internet. EUnet Romania SRL (devenit ulterior KPNQWest Romania) este considerat practic primul ISP comercial (26 iulie 1993). Au urmat printre altele StarNets (astazi Euroweb), neputand fi uitata nici "nebunia" de la Palatul Copiilor din Bucuresti, inceputurile PCnet.

    SECURITATE
    Conform unui studiu al companiei romanesti Gecad, 20% dintre firmele romanesti investesc mai mult de 10.000 USD pe an pentru securitatea IT. 64,6% au declarat ca investesc anual mai putin de 1.000 de dolari pentru achizitionarea si implementarea de solutii pentru securitate IT. Aproximativ 8,9% din total investesc intre 1.000 si 3.000 de dolari, iar 6,4% intre 3.000 si 10.000 de dolari. Piata de securitate IT la nivel mondial va ajunge de la 17 miliarde de dolari cat era in 2001 la peste 45 miliarde de dolari pana in 2006, potrivit IDC. Veniturile din vanzarea de software pentru securitate ar urma sa creasca in Europa de la 1,2 miliarde de dolari (2002) pana la 1,7 miliarde de dolari in 2006.

    PAGUBE DE VIRUSI SI SPAM
    Cum sa vorbesti despre Internet fara sa te lamentezi de prezenta virusilor, a viermilor, a spamului? Stam bine la acest capitol, mai ales ca virusii romanesti s-au manifestat "zgomotos" inca de prin 1990. Cu siguranta sunt persoane care isi mai aduc aminte cum prin decembrie 1990 a aparut un virus care infecta anumite fisiere si afisa pe ecran diferite mesaje, printre care se afla si "Jos Iliescu!" sau "Jabberwock, the first romanian political virussian".

    In prezent insa, citirea si stergerea unor mesaje nedorite (virusi sau spam) costa firmele romanesti aproximativ 187 milioane de dolari/an, arata un studiu Gecad.

    Mesajele electronice nesolicitate reprezinta jumatate din totalul e-mail-urilor primite de o companie, potrivit BitDefender. Asemenea mesaje, denumite generic "spam", se traduc si prin spatiu de stocare utilizat pe serverele de e-mail, trafic intern inutil pentru livrarea lor catre angajati si distragerea atentiei celor care le primesc.

    In medie, fiecare utilizator de e-mail pierde zilnic 30 de minute pentru a verifica, sorta si sterge mesajele nesolicitate. In 2004 s-a estimat ca la nivel mondial pierderile provocate de aceste "gunoaie" s-au ridicat la 81,2 miliarde de dolari (o crestere de 56% fata de 2002). In Romania, pagubele provocate de spam au fost estimate la 269,1 milioane de dolari pe an, conform unor date furnizate de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor.

    Comertul electronic

    E-COMERCE. Cumparaturile online cresc semestrial
    Numarul magazinelor virtuale este in crestere, o data cu numarul celor care fac cumparaturi pe Internet. Exista 59 de site-uri inscrise la categoria Comert electronic, pe Trafic.ro. Cel mai vizitat este Okazii.ro, care a inregistrat aproape 65.000 de vizitatori in ultimele 7 zile. Este urmat de eMag.ro, cu 31.700 de vizitatori in acelasi interval. Romanii care apeleaza la comertul electronic sunt de obicei persoane cu studii superioare, poseda un card bancar, telefon mobil si au venituri peste medie, potrivit sondajelor efectuate pe site-urile magazinelor virtuale.

    TRANZACTIE. Potrivit Visa International, in Romania, comertul electronic derulat prin intermediul acestor carduri a depasit 5,7 milioane de dolari. Au fost efectuate 41.000 de tranzactii. Detinatorii romani de carduri au cheltuit 4,6 milioane de dolari pentru a plati bunuri sau servicii pe Internet. Restul de 1,1 milioane de dolari a fost cheltuit de straini pe site-urile romanesti. Valoarea medie a unei tranzactii a fost de 135 de dolari.

    POLITICI
    Utilizarea tot mai frecventa a tehnicilor de redirectionare a traficului Web, precum si folosirea de site-uri-capcana vor trebui sa duca la reglementari si politici mai stricte in domeniul navigarii pe Internet, spun expertii romani de la Gecad. Timpul dintre descoperirea unor vulnerabilitati si exploatarea acestora de atacatori este din ce in ce mai scurt, ceea ce va necesita un grad de alerta sporit din partea administratorilor de retea, precum si instalarea de programe automate de actualizare de catre utilizatorii individuali. In acest domeniu se va vedea diferenta dintre cei care utilizeaza sisteme de operare si aplicatii piratate, care nu beneficiaza in general de actualizari automate, si cei care utilizeaza legal respectivele programe software.
    ×