x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special S-a dat lege că suntem bogaţi. România mai are "doar" 7,3 milioane de asistaţi social

S-a dat lege că suntem bogaţi. România mai are "doar" 7,3 milioane de asistaţi social

de Elena Stan    |    18 Dec 2011   •   21:00
S-a dat lege că suntem bogaţi. România mai are "doar" 7,3 milioane de asistaţi social

Inasprirea conditiilor in care se acorda ajutor pentru incalzirea lo­cu­intei, abrogarea legii cu privire la acordarea trusoului pentru nou-nas­cuti, a sprijinului la constituirea fami­liei si a alocatiei pentru nou-nascuti sunt principalele motive pentru care numarul asistatilor social de la noi din tara inregistreaza o scadere anul acesta fata de anii trecuti. De la 10,9 milioane de beneficiari, inregistrati in 2008, anul acesta numarul asistatilor social a scazut la 7,3 mi­lioane.

Astfel, daca in alte state, aceasta scadere reprezinta un motiv de bucurie, deoarece oamenii incep sa o duca mai bine, la noi este un motiv de tristete. Scaderea inregistrata s-a produs din cauza modificarilor legislative, nicidecum pentru ca romanii au inceput sa traiasca bine. Scaderea numarului asistatilor sociali are la baza si migratia externa a categoriilor sarace in cautarea unui loc de munca in alte state ale Uniunii Europene. "Dupa cum se observa din analiza numarului de beneficii platite, o scadere accentuata a numarului de beneficiari se inregistreaza la anul 2011. Aceasta scadere se datoreaza introducerii in sezonul rece 2010-2011, prin OUG nr. 86/2010, a unor noi criterii de eligibilitate privind acordarea ajutorului pentru in­cal­zirea locuintei.

De asemenea, nu­marul beneficiarilor a scazut si datorita abrogarii, prin Legea nr. 118/2010, a trusoului pentru nou-nascuti, a sprijinului la constituirea familiei si a alocatiei pentru nou-nascuti", potrivit datelor furnizate de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Numarul persoanelor care beneficiaza de ajutor de incalzire a scazut simtitor in ultimii doi ani. Astfel, de la 3,2 milioane in 2010 a ajuns la 1,3 milioane in 2011, iar pentru sezonul rece 2011-2012, numarul acestor ajutoare va fi de circa 637.000. "Desi nu avem datele finale de la Primarii, pentru ca termenul de transmitere a acestora de catre agentiile judetene de prestatii sociale este 15 decembrie, iar astazi este 16 decembrie, datele preliminare ne arata ca avem acum 637.000 de cereri pentru ajutoare de incalzire, cu mult mai mic fata de 2010, cand au fost 1,31 milioane de beneficiari", a declarat vineri Sulfina Barbu, ministrul Muncii.

Scaderea a fost inregistrata de­oarece unele persoane, care beneficiau de ajutor de incalzire, au mai mult de trei vaci, cinci porci sau 20 de oi. In plus, unii dintre beneficiari au chiar si masini, motorete sau scutere cu o vechime mai mica de zece ani. "Eu consider ca scaderea numarului de cereri pentru ajutoare de incalzire este exemplul cel mai bun de pro­tec­tie sociala eficienta, tintita catre cei care au cu adevarat nevoie", a spus ministrul Muncii.

Cu toate ca numarul beneficia­rilor a inregistrat o scadere in ultimii ani, sumele cheltuite pentru asistatii social au inregistrat o crestere, ajungand in prezent la 14 miliarde de lei noi. "Daca discutam de nivelul cheltuielilor cu asistenta sociala din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii si al institutiilor sub autoritate, suma este de 14 miliarde de lei noi pe an, ceea ce inseamna aproximativ 3,8 miliarde de euro. Daca discutam de numar de beneficiari, pe mai multe categorii, avem: persoane cu handicap, adulti si copii – 640.000 de beneficiari; beneficiari pentru ajutoarele de incalzire 330.000, beneficiari pentru indemnizatia de crestere a copilului – 200.000, beneficiari ai venitului mi­nim garantat – 221.000, familii care beneficiaza de ajutor pentru incalzirea cu lemne – 900.000, alo­catii pentru copii – aproximativ 4 mi­lioane, familii care beneficiaza de alo­catii de sustinere – 420.000. Mai sunt si alte categorii, sunt multe cu­mu­late", a explicat Sulfina Barbu, po­trivit Agerpres.

Mai mult, numarul be­neficiarilor este cu mult mai mare de­cat cel inregistrat la Ministerul Muncii, deoarece o persoana poate be­neficia de una, doua sau mai multe be­neficii de asistenta sociala, in func­tie de situatia in care se afla. Cel mai bun exemplu a venit din partea fostului ministru al Muncii, Sebastian La­zaroiu, care a spus ca, daca o fa­milie cu opt copii beneficiaza de opt alo­catii, iar parintii nu au loc de mun­ca, numarul beneficiarilor celor opt alocatii este de zece persoane, nu de opt. Lazaroiu a spus ca, potri­vit ul­ti­melor estimari, in Romania sunt peste 8,2 milioane de asistati social.

Mai mult, anul acesta, numarul cantinelor sociale a inregistrat o crestere fata de 2009, ajungand de la 178 la 180 de centre, iar numarul beneficiarilor a ajuns de la 22.242 pe zi in 2009 la 22.447, anul acesta. Cu toate ca numarul beneficiarilor nu a crescut semnificativ, au fost inregistrate scaderi importante cu cheltuielile, ceea ce inseamna ca oamenilor li se da mai putina mancare.

Ajutoarele sociale vor fi comasate
Recent, autoritatile au aprobat Legea asistentei sociale, care comaseaza cele 54 de ajutoare existente in doar noua mari categorii si simplifica birocratia din sistem. "Nu se renunta la nici un ajutor social. Se face unificarea lor. Cele 54 de prestatii sociale existente se structureaza in noua categorii mari. Se va face insa un control foarte serios al eligibilitatii beneficiarilor de ajutoare sociale", a spus Sulfina Barbu. In plus, o data cu adoptarea legii va fi introdus Formularul unic, care va face sistemul mai usor de urmarit, de gestionat de institutiile statului, simplificand in acelasi timp birocratia si pentru beneficiari.

"Trei dintre prestatiile sociale – venitul minim garantat, alocatia sociala pentru familii si ajutorul pentru incalzire – se unifica, devenind venitul minim de insertie, care va fi gestionat de agentiile de prestatii sociale. Asadar, va fi o singura cerere", a afirmat ministrul Muncii. Aceasta a aratat ca din punct de vedere institutional legea infiinteaza Institutul pentru Evaluarea Dizabilitatii si a Observatorului Social National din cadrul Ministerului Muncii in vederea planificarii "mult mai coerente" a politicilor publice. Sulfina Barbu a subliniat ca gestiunea asistentei sociale, sprijinita de o informatizare corespunzatoare a sistemului, va permite ca "resursele sa mearga spre cei care intr-adevar au nevoie de acesti bani".

×
Subiecte în articol: special asistati social