S-o schimba ceva, nene Iancule?

E anul Caragiale. La sfarsitul lunii ianuarie, de Trei Ierarhi, s-a nascut nenea Iancu.
– De ce ii spunem nenea Iancu?
– Ei, o familiaritate care-n spirit balcanic inseamna maximum de admiratie.

Ne-a iubit nenea Iancu. Ne-a iubit si ne-a inteles sufletul nostru slabit si dezordonat de atata zbucium de vremi. Ne-a iubit nenea Iancu, dar i-a placut mai mult sa ne puna-n scrieri ri­dicolul si scaderile decat iluziile si sperantele pentru ca... pentru ca, asa cum spune el, 'm-au impresionat mai mult amagirile grabitei noastre civilizatii. Ei, si cum vitiul e mai degraba decat virtutea. Vitiul cum gaseste el prilej in oarbele imprejurari. Eu chiar ma-ntreb ce poate face slaba faptura omeneasca'. Asa-i, nene Iancule!

Si, daca ar veni astazi pe la noi si l-am intreba despre trista noastra lume, cu micimi si scaderi, si despre ce o sa fie... Oare o sa prindem si noi vremuri bune? Ca vremuri grele traim! S-o schimba ceva, nene? Ca, nene Iancule, nu s-a schimbat nimic! Mergem tot din dres in dres, din meremet in meremet. Asta-i chestiunea! Dar n-avem oameni, ne trebuie oameni! Ne trebuie oameni! Ne lipsesc oameni! Nemultumire, nene! Eu chiar vreau sa vad pana unde merge miselia.

Si nenea Iancu ar raspunde: 'E criza, monser!'. E o criza neneee, care pot pentru ca sa zici cum nu se mai poate mai oribil. Cum se incurca lucrurile in politica, care nu poti pentru ca sa stii de azi pe maine, cum poate sa devina o complica­tiune. Criiiza!
'Cu cat se accentueaza criza aceasta economica si finatiara care ne bantuie de atata vreme, fara sa avem speranta asa curand. Cu cat mi se lamureste mai bine amintirea lucrurilor de pe vremea razboiului Ruso-Romano-Turc... Si pe atunci lu­mea se tot plangea tot asa de amar, ca si astazi, de lipsa ba­ni­lor. Pentru ca si atunci criza era in toiul ei, si lumea era cuprinsa de ultima deznadejde. Criza e ceva ce doare mult si trece greu. Criza. Vezi dumneata draguta, este, parexamplu, cum sa zic? Pardon! Criza e ca o boala, o buba care coace, coace, coace, coace mereu, coace pe dedesubt si te prapadeste. Care va sa zica, daca o spargi, te-ai usurat.'

Si noi i-am raspunde lui nenea Iancu tot cu vorbele lui de mai demult:
– Pai, nene, criza este o criza care, asculta-ma pe mine, ca dumneavoastra nu stiti care ma intelegi. Statul, cum a devenit el acuma, eu, dupa cum vaz ce se petrece, ca nu sunt prost, inteleg si eu atata lucru, fiindca nu mai merge cu sistema asta, care cand te gandesti, te apuca groaza, monser, groaza... Criza teribila, Monser!
Si nenea Iancu s-ar enerva: 'Ma, cine or fi aceia (sau acela) care au scornit de la o vreme ca-n tara noastra romaneasca e saracie, ca s-a scumpit traiul si ca se mai scumpeste si de-acum inainte. Ca suntem amenintati de o criza. Pai, nu vezi ca bate falimentul la usa si nu mai e nici patriotism?'.

– Dar, nene, trebuie sa facem economii?
– Ce economii? Mofturi! Pai, daca e vorba de economii, de ce sa nu desfiintam armata? Se poate sa spui asemenea absurditati!?
– Da... dumneata, nene, nu vezi ce se petrece-n lume? Europa nu mai poate sa inteleaga!
– Ei..., nu trebuie sa fie omul asa pesimist, lucrurile or sa se indrepte.
– Cum sa se indrepte, nene Iancule, cu cheltuielile nebunesti care pot pentru ca sa zic, ca in nici o tara nu s-a mai intamplat.
– Ei, da, in sfarsit... guvernul...
– Las ca si guvernul, Dumnezeu il stie si pe el, care toate gazetele urla... Gazetele, da... Si gazetarul roman are ferma convingere ca, pentru Romania, cata vreme nu va fi rau, va fi bine.

***
Si, uite asa, la orice pagina as deschide sa citesc, gasesc un raspuns. Nu stiu cum, dar in orice intamplare, orice raz­merita de-ale noastre, ale romanilor de azi ca si de ieri, totul il reflecta numai pe el, pe nenea Iancu. Pe Ion Luca Caragiale. E asa cum zice tot el. Neastamparatii de romani, cum viseaza ei la Luceafar si cum le place sa traiasca in lumea lui Mitica'.

Si atunci noi ne-am revolta tot cu vorbele lui nenea Iancu.
'Ce-i asta, nene Iancule? De ce ne zdruncini asa? Pai noi vrem sa te sarbatorim, te-am asteptat sa ne mai inveselesti un pic. Sa ne mai dai putina lumina si nitica veselie. Sa ne mai scuturi putin de ipohondrie, ca doar ai lasat impresia ca nu e om mai vesel si mai fara griji decat dumneata.'
Nenea Iancu spune: 'Dar am lasat si impresia ca nu e om mai chinuit sufleteste. La mine, durerea cea mai tragica in loc sa izbucneasca in hohote de plans ori in jelanie, ca la toti muritorii, la mine izbucneste in hohote de gluma'.
Ce frumos l-a descris in poezie Adrian Paunescu: 'Sa-ti fie atat de jale/ Incat sa vrei sa devii/ Un personaj de I.L. Caragiale/ Si sa pleci dintre vii.../ E-o confuzie totala/ Si in fapte si criterii/ Sunt amestecate toate/ Si nimic nu se discerne'.

***
E anul Caragiale. Si noi plangem, suspinam si ne jeluim si-l intrebam pe nenea Iancu...
– Ce-o sa fie, neneee? Oare o sa ne astepte o istorie mai trista decat cea de pana acum? S-o schimba ceva?
– Ce-i de facut, neneee? Sa se piarda oare neamul romanesc? Ce-i cu Europa asta, domnule?!
– Ooof, nene, am intrat intr-o daravera! Ce ne facem? N-avem oameni!

Si nenea Iancu ne-ar raspunde: 'In balamucul asta de tesaturi si intrigi bizantine, are romanul un fel de a se plange... Oricand, romanul este ingenuncheat sub flagel, isi rascoleste o trista mangaiere, atribuind cine stie cui cauza nefericirii in care se vede prici­pitat. Si nu e urmarea unei personale greseli sau rautati, e fa­limentul unor intregi sisteme si de dezordinele astea sunt semnalul unor vremuri grele, asa a fost si-n vremea mea, asa e si-n vremea voastra.

– De ce e asa, nene?
– Iar ati dat cu totii sa ma prindeti la stramt! Ca la noi, la nimenea!
– Ca la noi, la nimenea! Proverbul acesta mostenit din mosi-stramosi este rodul unei dureroase istorii pe parcursul careia poporul nostru, poporul nostru pierzand orice speranta de indreptare, ia lucrurile mai mult in bataie de joc, ca si cand lui Dumnezeu i-ar fi placut sa drapeze tragedia sortii noastre cu foarte multe scene comice.

– Cine spune asta?
– Eminescu, saracul! Mai copii, dupa 100 de ani, nu s-a schimbat nimic?
– Nimic, nene. Cum scriai si dumneata!
–Si cat m-am rugat lui Dumnezeu sa nu fiu mincinos! N-ai ce-i face! Imprejurarile prin care a trecut si trece tara asta a noastra isi intristeaza adanc sufletul, asa ca va-ndemn la dragoste pentru patrie. Ma rog la Dumnezeu sa va faca vremuri mai bune la batranete. Dumnezeu sa va aiba-n paza! Fiti sanatosi si veseli ! Al vostru, Caragiale!