x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sabin Bălaşa - La înmormântare a plouat neîncetat

Sabin Bălaşa - La înmormântare a plouat neîncetat

de Cristinel C. Popa    |    Madalina Popa    |    06 Apr 2008   •   00:00
Sabin Bălaşa - La înmormântare a plouat neîncetat
Sursa foto: Cristinel Popa/

După ce timp de trei ore ieşenii i-au adus un ultim omagiu în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, loc ce i-a fost cel mai apropiat de suflet, Sabin Bălaşa a fost înmormântat ieri la cimiti­rul Eternitatea, pe aleea personalităţilor.

După ce timp de trei ore ieşenii i-au adus un ultim omagiu în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, loc ce i-a fost cel mai apropiat de suflet, Sabin Bălaşa a fost înmormântat ieri la cimiti­rul Eternitatea, pe aleea personalităţilor.

La Iaşi a plouat fără întrerupere de când trupul neînsufleţit al maestrului a fost adus aici, de parcă Sabin Bălaşa ar fi vrut să-şi arate astfel regretul că nu a putut termina o ultimă pictură. Dacă de undeva, din Ceruri, a putut privi, artistul a văzut însă că ieri, pentru trei ore, a fost din nou în locul care i-a fost drag, Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi. Pe la sicriu, adus pentru un ultim popas în sala pe care a îmbogăţit-o cu 21 de picturi murale întinse pe 268 de metri pătraţi, au trecut oameni de toate vârstele pentru a-i aduce cel din urmă omagiu. Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, le-a înmânat celor doi fii ai maestrului, Matei şi Tudor, placheta cu titlul de cetăţean de onoare al oraşului, titlu conferit de municipalitate lui Sabin Bălaşa chiar la 31 martie, cu o zi înainte ca artistul să treacă în nefiinţă.

 

PREŢUIRE. Pe acorduri de muzică clasică, pe la catafalcul maestrului au fost în pelerinaj tineri, vârstnici şi chiar copii, pentru a lăsa câte o floare. Unii au vrut să imortalizeze momentul şi bliţurile au fulgerat sala periodic. Ieşenii, deşi nu foarte mulţi, i-au fost alături marelui artist, dovedindu-i astfel că nu a greşit atunci când a spus că ieşenii îl preţuiesc cel mai mult. Unul dintre fiii maestrului, Matei Bălaşa, a amintit că de la Bucureşti n-au venit decât câţiva prieteni ai fa­miliei. Alături de cei doi băieţi a fost şi mama lor, una dintre soţiile pictorului. N-au lipsit însă artiştii care au depus coroane de flori, printre ei fiind pictorul Dan Hat­ma­nu şi actorul Dionisie Vitcu, prie­ten cu maestrul. Au fost prezenţi şi politicieni, lângă auto­rităţile locale fiind reprezentanţi ai Guvernului: ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, şi ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei.

 

FLORI ŞI FOTOGRAFII. Dacă po­liticienii au adus discursuri, ceilalţi oameni, printre care şi mulţi studenţi, au venit cu flori. La rân­dul lor, au primit câte o carte, “Sa­bin Bălaşa – Exodul spre lu­mi­­nă” şi câte o vedere cu operele maes­­trului. Fotografii ale artistului în diferite ipostaze, chiar şi urcat pe schele pentru a picta mu­ra­­lele “Galaxiei Iubirii” din Sala Pa­­şilor Pierduţi, erau aşezate pe sta­­tive, de o parte şi de alta a frescelor. Intrarea în Universitate era stră­juită de un afiş cu chipul maes­trului, încadrat de o ban­dă neagră. Pe trecerea de pie­to­ni din apro­piere, suprave­gheată de un poliţist, se puteau vedea me­reu oameni, care, cu flori în mâini, se îndreptau pentru a-l vedea pentru ultima dată pe cel care l-au admirat.

 

MAESTRUL ŞI ETERNITA­TEA. Din Sala Paşilor Pierduţi cor­­tegiul s-a îndreptat spre cimiti­rul Eternitatea şi locul în care Bălaşa îşi va dormi somnul de ve­ci, după cum i-a fost ultima do­rin­­­ţă, alături de Garabet Ibrăi­lea­nu şi Vasile Pogor şi aproape de Ion Creangă şi Mi­hail Kogălniceanu.

×
Subiecte în articol: eveniment balasa sabin balasa