x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sanatatea, supusa cumetriilor politice

Sanatatea, supusa cumetriilor politice

01 Iun 2006   •   00:00
Sanatatea, supusa cumetriilor politice

Obsesivul contabil portocaliu Nico-laescu a reusit sa dea peste cap in-tregul sistem sanitar. Rasucirile sale reformatoare bruste si ilogice i-au transformat pana si pe fostii sai sustinatori in adversari declarati. Cititi si: Miza reformei e controlul banilor

Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, prof. dr. Mircea Cinteza, il acuza pe Nicolaescu ca s-a inconjurat de sfatuitori incapabili, ceea ce explica esecul legilor reformei sanatatii si batjocura la care sunt supusi medicii.

Jurnalul National: Domnule profesor, cum comentati consecventa cu care ministrul Sanatatii ignora opiniile medicilor, ale CMR, referitoare la acest pachet de legi?
Mircea Cinteza: Nu cred ca este o consecventa gandita. Ministrul crede ca are solutii pentru a pune in ordine un sistem in care se fura. Numai ca premisa este proasta. In acest sistem nu se fura. In acest sistem s-au incercat toate solutiile posibile pentru a-l face sa functioneze in conditii de subfinantare. Daca au existat furturi, ele trebuie pedepsite de organele penale. Or, din cate stim, toate procesele incepute de ministru pana acum nu au dus la nici un rezultat. In momentul in care iti vine in fata spitalului un bolnav adus cu Salvarea si tu ai terminat fondurile, ce faci cu acel bolnav? Nu-l internezi pe datorie?! Este permanenta dilema in care ne aflam. Se termina fondurile, pentru ca se aloca doar a zecea parte din cat ar fi normal. Si totusi trebuie sa tratezi bolnavi.

Bine, dar ministrul spune ca banii se termina nu pentru ca sunt putini, ci pentru ca sunt risipiti...
Aceasta problema nu poate fi transata decat intre profesionisti. Ei pot stabili daca este sau nu risipa. Dar domnul ministru, nestiind ce trebuie facut, crede ceea ce ii spune unul sau altul. Si de regula sfatuitorii nu sunt niste persoane libere, competente, care se gasesc in orice zi, la orice ora. Persoanele competente lucreaza din greu in sistemul medical. Managerii care au fost competenti sunt la institutii particulare, unde castiga bine. Iar oameni disponibili, competenti, care sa sfatuiasca statul, nu prea exista.

CMR a avertizat ca pachetul de legi contine o serie de ambiguitati. Care sunt acestea?
Legile sunt absurde, antieuropene si neeconomice. Pentru ca Uniunea Europeana cere tuturor statelor pensionarea la varsta de 65 de ani pentru ambele sexe. Si in unele tari din jurul nostru acest criteriu chiar este aplicat. Sistemul sanitar din tara noastra era singurul care se apropia de criteriul Uniunii Europene: 65 de ani barbatii, 60 de ani femeile. Ba chiar a fost emisa o dispozitie legislativa la inceputul acestui an, prin care se cerea ajungerea la 65 de ani varsta de pensionare pentru ambele sexe. Dar ministrul dand aceste legi absurde, fara nici o noima, pune statul sa plateasca niste bani si merge in contra a ceea ce solicita Uniunea Europeana. In plus, disponibilizeaza dintr-o data din sistem aproximativ 2.000 de medici, in conditiile in care avem deficit de medici pe unele specialitati si in unele zone.

Deficit de medici

Care sunt specialitatile care vor avea de suferit?
In primul rand, in specialitatea anestezie terapie intensiva, o specializare extrem de dificila. Acesti medici sunt niste oameni sacrificati. La cateva zile, ei nu dorm o noapte pentru a ingriji bolnavi, care de regula sunt in faze dintre cele mai grave, in pericol iminent de moarte. Sunt foarte putini, si tocmai de aceea sunt terminati psihic. Nu sunt platiti corespunzator si in multe spitale judetene nu au cu ce sa-si faca meseria. De asemenea, suntem dificitari in zona psihiatrilor, a radiologilor, a anatomopatologilor, cei care pun diagnosticul de cancer. Pentru ca trebuie stiut ca diagnosticul de cancer nu se pune de chirurg, ci de microscopul anatomopatologului. Iar anatomopatologii sunt o minoritate dramatica in Romania. Pe de alta parte, sunt zone rurale unde un medic raspunde de sanatatea a catorva mii de locuitori. Si totusi in acest context ministrul dispune pensionari.

Este o batjocura

Care sunt "nedreptatile" generate de aceste legi?
Legea genereaza nedreptati flagrante. Multi medici au contracte de comodat, concesiune sau inchiriere a cabinetelor medicale pana la varsta de pensionare, motiv pentru care si-au facut contracte de leasing pe care nu le mai pot plati. Nimeni nu ii poate despagubi pentru sumele importante de bani pierdute. In momentul pensionarii, banca solicita inapoierea intregului credit. Este o batjocura fara seaman generata de acest ministru. Iar ca medic, a iesi la pensie este o umilinta, daca ne gandim la cele cateva milioane cat este pensia.

Si mai trebuie precizat ca varsta de la care medicul tanar incepe sa lucreze este de peste 30 de ani, caci nicaieri in Europa diploma de medic nu iti permite sa profesezi, ci doar diploma de medic specialist, care se dobandeste dupa varsta de 30 de ani. Or, experienta unei bune practici se capata in timp. In acest context, pensionarea la o varsta mica reprezinta o risipa inacceptabila.

Ce spuneti despre "dispensele" pe care ministrul Nicolaescu le acorda si prin care unii vor scapa de pensionarea fortata?
Este clar ca dispensele se vor da pe baza unor criterii ce vor face obiectul unei hotarari de guvern, care insa nu a aparut. Si asta intr-un moment in care Uniunea Europeana ne cere legi clare, simple, valabile pentru toata lumea. Cand ministrul da dispense pentru mii de medici pe niste criterii subiective, evident ca se creeaza haos. Adica, exact de ceea ce vrem sa scapam, ministrul introduce pe scara larga. Creeaza premisele de crestere a coruptiei. Pentru ca orice fel de dispensa, de exceptie de la lege sunt generatoare de coruptie, incurajeaza traficul de influenta.

Care sunt actele normative ce trebuia emise la aceasta ora pentru a pune in aplicare legile sanatatii?
Sunt nenumarate ordine de ministru, hotarari de guvern, regulamente care ar trebui date in completarea acestor legi. Ele nu au fost pregatite. Suntem intr-o perioada de interimat total. Din cate stiu, contractul-cadru nu a fost elaborat in noua forma. Adica avem legi noi si contract-cadru de anul trecut. Alta anomalie de care este raspunzator ministrul.

Pe site-ul ministerului au aparut unele protocoale terapeutice. Care este opinia dumneavoastra ca medic?
Protocoalele terapeutice sunt o institutie extrem de importanta. Ele reprezinta singura reforma de care are nevoie sistemul sanitar. Reforma inseamna cat costa actele medicale, ce putem oferi de banii existenti si unde nu putem oferi sa asiguram solutii alternative. Asta inseamna elaborarea pachetului de baza al serviciilor medicale, cu costuri reale, in limita banilor existenti. La solutii alternative ma gandesc la: asigurari suplimentare, plata din buzunar... Minciuna sistemului sanitar romanesc este ca sustien ca ofera totul la nivel european cu o suma de zece ori mai mica decat in restul Europei. Este o minciuna care trebuie stopata. In felul acesta facem reforma: persistand in minciuna. Protocoalele arata terapia standard pentru o anumita boala, garantate ca se aplica oricand de catre sistemul public. Protocolul inseamna conduita standard fata de o boala pe care sistemul garanteaza ca o poate asigura si la sfarsitul lunii, si la inceputul acesteia. Ministerul a publicat pe site doua-trei protocoale, fara a avea o discutie cu societatile profesionale sau Colegiul Medicilor. Aceste protocoale sunt superbe, sunt corecte, dar nu pot fi acoperite financiar decat o parte din luna. Asa ca practic n-am rezolvat nimic, mai ales ca sunt necesare de vreo cateva sute de protocoale terapeutice. Se intampla ca la compensate si gratuite. Se spune ca se gasesc toata luna, dar in realitate ele pot fi obtinute doar in primele zile ale lunii.

Domnule profesor, pana acum ce credeti ca a facut bun ministrul Nicolaescu?
Este foarte greu sa gasesc ceva bun in activitatea ministrului Nicolaescu. Aumite lucruri merg, dar nu neaparat mai bine. Merg in virtutea inertiei, iar pe altele ministrul le-a incurcat. Si din aceasta ultima categorie fac parte incompatibilitatile de la condu-cerea spitalelor, in conditiile in care nu are pregatit un esalon de manageri de spitale. Faptul ca incearca sa faca sistemul sa functioneze impotriva dorintei medicilor este o pata neagra care umbreste si care nu aduce vreo ameliorare bolnavilor. Mi-e greu sa gasesc o zona unde ministrul a avut o contributie pozitiva.

GREVA FOAMEI LA CLUJ
Sase medici clujeni, printre care si mama directorului general al Televiziunii Romane, Tudor Giurgiu, au amenintat ca vor intra in greva foamei in cazul in care nu vor fi modificate prevederile Legii 95/2006, care stipuleaza ca femeile medic trebuie sa se pensioneze la varsta de 57 de ani. Doctoritele - cinci de la Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca si una de la Spitalul CFR - considera ca legea amintita este abuziva, neconstitutionala si discriminatorie. Medicii au trimis un protest Guvernului, Presedintiei, Parlamentului, Comisiei Europene, dar si Parlamentului European. (Larisa Neagoe)

ABERATIE LA CRAIOVA
Mai multi medici si asistenti medicali de la Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare sunt nemultumiti de numirea noii echipe de conducere a institutiei. Ei au mers ieri la Craiova pentru a avea o discutie pe aceasta tema cu directorul DSP Dolj, Dan Gabriel Mogos. Oamenii contesta in special ca in functia de director medical a fost numita dr. Florentina Pesa, care in februarie 2004 a fost demisa din postul de director general din cauza conditiilor in care erau tinuti pacientii. "Tratamentele rele" si conditiile "deplorabile" au fost mentionate la acea vreme inclusiv intr-un raport al Amnesty International.
×
Subiecte în articol: special legi ministrul medici vărsta