x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Santaj pentru un rinichi de calitate

0
08 Iun 2005 - 00:00

Odiseea lui Iacob Iulian in lumea sistemului de transplant din Romania nu se incheie o data cu donarea propriului rinichi in schimbul banilor. Brasoveanul s-a destainuit reporterilor Jurnalului National ca a mai "racolat" alti doi donatori pe care i-a dus la Clinica de Urologie si Transplant Renal din Cluj. Asa cum precizam in numarul nostru de ieri, motivul pentru care tanarul a inceput sa joace si rolul de intermediar intr-o retea de donatori de organe a fost unul cat se poate de simplu: santajul.

  • de IULIA BARBU, GABRIEL BURLACU
  • SCANDAL. Clinica din Cluj a fost subiectul a numeroase discutii si controverse legate de traficul de organe din Romania
    Prima discutie despre donatorii pe care Iulian i-a adus ulterior la Cluj a avut loc dupa ce acesta a fost la institut pentru control. Pe atunci, acesta spera ca Emil Sabau, juristul Institutului de Urologie, ii va da banii cu care ii ramasese dator. Era vorba despre un "rest" de doar 5.000 de dolari. Nu a fost asa, pentru ca Sabau l-a evitat. Iacob s-a intors la Brasov fara nici un rezultat. Isi aminteste ca, dupa cateva zile, l-a sunat pe jurist. Brasoveanul povesteste ca Emil Sabau i-a propus atunci sa mai aduca un donator la clinica. Asta, daca voia sa isi primeasca toti banii promisi inainte de operatie. "Intentia lui era sa ma incurajeze ca, daca le mai duc un donator de rinichi, imi primesc si eu banii, plus un bonus de 1.000 de dolari. Combina utilul cu placutul...", apasa cu nesat cuvintele Iulian Iacob.

    CLIENTUL. Ceea ce i-a cerut Sabau nu a fost pentru Iulian un lucru imposibil. El povesteste ca unul dintre prietenii lui il tot intreba daca a meritat sa isi vanda rinichiul. Discutiile despre rinichiul care aduce bani erau tot mai frecvente. Iulian spune ca Petru Ivascu locuia in comuna Zorleni, o localitate de langa Barlad. Nici situatia financiara a acestuia nu era prea roz. Iacob povesteste ca Ivascu nu avea locuinta proprie si statea la socrii. "El imi zicea ca vrea sa isi doneze rinichiul pentru bani si sa ii pun o pila la clinica. Eu stiam prin ce am trecut si nu l-am incurajat. Chiar i-am spus ca nu merita sa se taie ca sa ia niste bani. Nu i-am zis direct ca poate sa fie pacalit ca si mine". Dupa discutia cu Sabau, Iulian nu a mai ezitat si l-a contactat pe Ivascu Petru. De aceasta data, l-a intrebat direct daca mai vrea sa isi doneze rinichiul. Era hotarat sa-l "predea" clinicii din Cluj.

    "Era convins, ca si mine voia o casa a lui, numai ca el nu era chiar ca mine, ca eu aveam o casa pe patru roti, iar el avea una cu fundatia in pamant", povesteste brasoveanul. Dupa ce Ivascu i-a confirmat ca vrea sa doneze, Iulian l-a sunat din nou pe Sabau. I-a spus ca a gasit un donator si ca macar acum sa se tina de cuvant si sa ii dea banii. Juristul i-a chemat urgent la Cluj.

    "MARFA DE CALITATE". Iacob isi aminteste ca au ajuns la clinica in ziua stabilita si ca acolo ii astepta juristul, caruia la prima vedere nu i-a prea placut barbatul pe care il adusese pentru donare. "Nu-i convenea, pentru ca era prea gras. Dupa aceea am inteles si eu ca de fapt ei cer pe rinichi in functie de calitatea marfii." Iulian sustine ca a avut chiar o discutie cu Sabau pe aceasta tema in care i-ar fi explicat pe indelete ca pacientii mai plinuti pot crea probleme la operatie, iar profesorul nu vrea sa aiba complicatii. Ivascu Petru, donatorul adus de Iulian, a fost totusi supus la o serie de analize. Sabau s-a ocupat de ghidarea "pacientului" pentru analizele de compatibilitate, iar seara au avut deja rezultatele. In aceeasi zi, cei doi au plecat inapoi la Brasov. Iacob spune ca a doua zi l-a sunat Sabau, care i-a zis ca analizele lui Ivascu sunt bune si ca au un primitor. Tot atunci i-ar fi precizat ca bolnavul pentru care urma sa doneze Ivascu era un strain, ca si in cazul lui.

    PRETUL SANATATII. Iulian Iacob sustine ca el a fost cel care a discutat cu Sabau despre banii pe care urma sa ii primeasca Ivascu pentru rinichi. "Juristul mi-a zis sa-l intreb pe Petru cat vrea pe rinichi si ca trebuie sa-i precizez ca nu poate avea pretentii prea mari, pentru ca mai mult de 5.000 de dolari nu poate sa-i dea." "Marfa" era mai slaba calitativ. Iulian isi aminteste ca omul lui nu voia mai mult de 60-70 de milioane de lei, bani cat sa isi ia o casa in satul in care locuia. "Ma bucuram in sine de faptul ca Emil Sabau imi spusese ca ii va da mai mult lui Ivascu, adica 5.000 de dolari, dar nu i-am zis prietenului meu. Lui Petru nu i-am zis ca juristul a promis 5.000 de dolari. M-am gandit ca s-ar putea sa ii dea teapa si lui. Apoi el sa creada ca eu cu Emil suntem mana in mana si ca i-am luat eu banii. Doar il cunosteam pe Sabau dinaintea lui." De altfel, Iulian sustine ca nu i-a zis nimic lui Petru. Nici despre problemele lui de dupa operatie, nici despre faptul ca nu si-a primit toti banii promisi.

    CONCURENTA. La scurt timp dupa ce au facut analizele, Sabau l-a sunat pe Iulian si i-a spus sa vina cu Petru, pentru ca strainul care trebuia sa fie grefat era deja la Cluj. "Curios a fost ca in joia respectiva erau opt donatori pentru un singur primitor. Mie imi era frica de faptul ca nu il va lua pe Petru si ca eu tot nu o sa-mi vad banii promisi. Am stat ore in sir intr-un stres continuu". Iacob spune ca nu a putut vorbi cu ceilalti donatori, intrucat Sabau i-a trimis pe toti in oras, astfel incat oamenii nu au putut discuta intre ei. "Juristul m-a asigurat ca, in cadrul comisiei care se va face pentru a se alege cel mai bun donator, il va sustine pe omul meu". Ivascu Petru a fost internat in aceeasi seara pentru operatie.

    PASAPORT DE SANATATE. La fel ca si in cazul lui Iulian, nici Ivascu nu a avut carnet de sanatate. Iacob sustine ca omul adus de el pentru a-si dona rinichiul nu a avut nici macar buletinul la el. A fost internat cu pasaportul. Nu a platit nimic pentru analize sau spitalizare. Cat despre biletul de externare, tanarul spune ca pentru Petru nu s-a facut un astfel de document. Operatia a avut loc a doua zi, dupa internare. Pe toata perioada spitalizarii lui Petru, Iulian nu a plecat din Cluj. El povesteste ca s-a cazat la hotelul care era vizavi de gara din Cluj. Brasoveanul sustine ca acel hotel i-a fost recomandat chiar de catre Emil Sabau, care l-a asigurat ca o sa-i dea banii pentru toate cheltuielile. "Hotelul asta era piesa lor forte. El m-a trimis la hotelul respectiv. Nu stiu care si cum erau legaturile, dar el mi-a spus ca hotelul este convenabil." A treia zi dupa operatie, Iulian si-a vizitat prietenul la spital. El povesteste ca, dupa cinci zile, s-a hotarat sa-l ia acasa. In seara de dinaintea plecarii, tanarul spune ca l-a sunat si pe Sabau. I-a spus atunci ca urmeaza sa-l scoata pe Petru din spital si sa-i aduca banii, asa cum le fusesera intelegerea. Acesta trebuia sa ii dea cei 5.000 de dolari cu care ii era dator lui si cei 5.000 de dolari pe care ii promisese pentru rinichiul lui Ivascu.

    RECOMPENSA. Iulian isi aminteste ca, in ziua in care si-a luat prietenul acasa, Emil Sabau a venit la clinica si i-a dat in mana un teanc de bani: "Dimineata vine juristul in fata spitalului si imi pune in mana 2.550 de dolari. Imi pune un teanc mai subtire decat cel pe care mi-l daduse mie. Bani pe care i-am numarat in masina, ca nu puteam sa-i numar acolo jos, ca il tineam pe ala in brate. Am luat banii de fata cu Pedro (porecla lui Petru Ivascu), i-am bagat in buzunarul de la camasa". Tanarul a chemat un taxi pentru a-i duce la Brasov. In masina i-a numarat banii lui Petru si a vazut ca sunt doar 2.550 de dolari. Nu erau nici banii lui si nici suma pe care Sabau o promisese initial pentru rinichiul lui Ivascu.

    LA BINE SI LA RAU. Iulian povesteste ca Petru a stat la el, in Brasov, pe toata perioada necesara recuperarii. La scurt timp au venit sotia si fiica barbatului. Timp de o luna, cei patru au locuit in garsoniera pe care Iulian o avea inchiriata. Despre prietenul lui, Iacob povesteste ca si-a scos atele tot la Barlad, ca si el. Brasoveanul spune ca omul a fost multumit de banii pe care ii primise si ca nu a banuit nici un moment problemele pe care le avea el cu Sabau. S-au despartit in conditii bune, sustine Iulian, iar despre Ivascu nu mai stie mare lucru de ceva vreme. Doar ca ar fi plecat in Italia la munca.

    NEGOCIERI. Din toata afacerea asta, Iulian spune ca tot el a iesit rau. Nu a vazut nici un ban in plus, de fapt suma despre care el sustine ca i-o datoreaza Sabau. Povesteste ca, dupa ce prietenul lui a plecat acasa, la Zorleni, a reluat convorbirile telefonice cu Sabau. Acesta i-ar fi zis ca rinichiul lui Ivascu nu a fost prea bun si de aceea nu a putut sa-i dea 5.000 de dolari. Iulian spune ca juristul i-a propus sa mai aduca un donator al carui rinichi sa fie mai bun. Nu a ezitat nici de aceasta data. Din nou, Iulian se afla in cautarea unui rinichi "de calitate" pe care sa-l duca la institutul din Cluj...

    Mihai Lucan: "Este un golan de speta foarte proasta"

    Pentru ca dezvaluirile lui Iacob Iulian erau practic niste acuze la adresa clinicii pe care o conduce, profesorul dr. Mihai Lucan a acceptat, intre doua operatii de transplant, sa stea de vorba cu reporterii Jurnalului National. Desi operatia avusese loc in urma cu ani buni, profesorul si-a adus aminte de "pacientul" Iulian Iacob…
  • de IULIA BARBU, GABRIEL BURLACU
  • RASPUNS. Intre doua operatii, doctorul Mihai Lucan a dat amanunte despre o donare din anul 2000
    Jurnalul National: Domnule profesor, este vorba despre un scandal la baza caruia sta un fost pacient al dumneavoastra de aici, din institutul de la Cluj, pe nume Iacob Iulian.
    Mihai Lucan: Dar de ce ii spui tu scandal?

    Pentru ca autoritatile au inceput deja cercetarile pe baza unui autodenunt facut de Iacob Parchetului Bucuresti.
    Aveti microfoane pe voi?

    Suntem logati la sateliti si sunteti in direct. Nu, lasand gluma la o parte, am venit la dvs. pentru o discutie amicala. Speram sa ne sprijiniti in aflarea adevarului.
    Domnule, de vreo trei-patru ani, la fiecare sase luni imi apare cate o chestie de genul asta. Asta nu este o institutie de trafic de organe. Aici se salveaza oameni. Daca vrei, intri cu mine in saloanele de transplant sa vezi ca aici nu este nimic dubios. De prin anul 2000, individul asta imi cere bani la fiecare sase luni. Oricum, am date indirecte care ma fac sa cred ca individul a fost pacientul meu. Asta este clar. Are declaratie olografa de mana in care spune ca isi doneaza rinichiul fara nici un cointeres material. Declaratie care exista in foaie.

    In foaia de internare?
    Sigur ca da. Bine, n-am gasit foaia, sa-ti spun drept, dar asta ramane intre noi, pentru ca aici au fost niste probleme deoarece eu de-abia m-am mutat aici la nivelul mansardei. (…) Ce pot sa zic, nu se stie daca individul asta nu a donat la vreun strain… La momentul acela erau in clinica vreo 10-15.

    "Sunt multi indivizi care nu ma suporta"

    Cine l-a adus la Cluj?
    Pai, cine l-a adus ma tata aici? Ca doar nu umblu eu dupa ei. Am eu timp de asa ceva, domnule? Nu ma bag eu in chestii de genul asta. Pot si eu sa va intreb in acelasi timp altceva. Cum de apar pe Internet anunturi pentru donatii rinichi in care se spune: Adresati-va la Mihai Lucan? Pot sa va spun ca persoana care se afla in spatele acestei chestii nu loveste in Lucan, ci loveste in tot sistemul de transplant din Romania. Sigur ca sunt indivizi care nu ma suporta. Este adevarat ca de cand am venit aici am tulburat o gramada de chestii.

    Erau mai putini bani?
    Domnule, cum sa nu se sufoce astia, cand eu am facut aici ce am facut? Uita-te cum arata parterul clinicii si uita-te cum arata aici la mine. Pai, numai anul trecut am avut in jur de 27.000 de euro din donatii, bani cu care am facut un lift. Alte 32.000 de euro donatii venite de la pacientii pe care i-am operat cu transplant, chiar si cetateni straini. Am dotat cu monitorizare Sectia de terapie intensiva. Daca nici asta nu fac bine, atunci ce trebuie sa fac? Nu sunt nici Hristos! (…) In 1992, an in care am inceput activitatea de transplant renal aici, la Cluj, Ministerul Sanatatii nu dadea nici o ceapa degerata pe activitatea asta de aici. Pe vremea aia eu caram cu avionul de la Roma medicamente gratuite. Chiar veneau oamenii aia de la Roma, de la Vatican, de la Papa sa faca lucrul asta. Aveam medicamente gratuite pentru aproximativ 100 de bolnavi. Cum sa renunt eu la lucrul asta, cand stiu prin ce am trecut!? (…) Activitatea de aici a fost inceputa cu pacienti italieni… (…), care si-au platit spitalizarea. Numai ca straini n-am mai transplantat aici de vreo cativa ani buni…

    Atunci, ce credeti ca se intampla de fapt?
    Iti spun eu ca in spatele chestiei se afla o mana rauvoitoare, daca nu cumva chiar si o mana din strainatate. De ce nu a facut scandal, sa denunte totul atunci, sa se duca la presa si sa zica ca pe langa el a mai adus pe doi-trei insi pentru donare? Domnule, echipa de medici nu este obligata sa faca verificari in legatura cu identitatea fiecarui donator. Eu o fac suplimentar, de frica! Dar se pare ca o chestie de genul asta nu ajunge!

    Din cate am aflat, Iacob Iulian s-a autodenuntat la Parchet.
    Plangerile lui nu sunt penale.

    Ce va spune numele de Emil Sabau?
    Vorbeste cu el! (…) Am vorbit cu SRI. Ei vad altfel lucrurile. Daca se declanseaza un scandal acum, cand noi ne aflam in prag de aderare la UE, o sa aiba un efect negativ. Nu vrea nimeni scandalul asta. Doar cei care n-au nici un pic de logica ar putea face lucrul asta.

    Cat timp a lucrat pentru dumneavoastra la institut?
    Vreo trei ani! Domnule, eu personal nici nu cred ca e sau ca a fost bagat in asa ceva…

    Interventia de "sus"

    Spuneti ca erati pisat de telefoanele lui Iacob…
    Pana la urma, l-am trimis pe Gheorghiu (n.r. - Gheorghiu Iuliu, ex-ambasador al Romaniei la Vatican), bunul meu prieten, sa se intalneasca, sa vad ce vrea individul asta de fapt.

    Domnul Gheorghiu, fiind un expert in arta diplomatiei, nu a reusit sa va aduca raspunsurile dorite?
    Uite, domnule, ca nu a reusit sa afle! Uite, te duc acum la el in rezerva, pentru ca trebuie sa-ti spun ca este bolnav si internat la mine si-ti spune el mai multe… Crezi ca daca reuseam sa aflu cine este in spatele chestiei asteia mai reusea sa mai iasa pe piata individul asta? Un individ care a stat internat aici stie unele amanunte, dar nu stie cine stie ce… Ce sa mai zic, este clar un golan! Un golan de speta foarte proasta!

    Ce om ar face ce a facut el? Sa se autodenunte autoritatilor, riscand sa faca puscarie?
    Asculta-ma bine. Individul asta nu este prost deloc. Este unul dintre moldovenii astia ai nostri cu o dotare intelectuala foarte buna, dar care nu a avut ocazia sa evolueze mai mult. Dar, din punct de vedere uman, este cea mai mare javra care exista. El, care a luat bani, a luat si de la altii bani, de la niste indivizi pe care i-a adus si pe care i-a facut sa doneze rinichiul si, in mod sigur, cel putin asa tin eu minte, chestie care o sa iasa la iveala in urma anchetelor, i-a pacalit si pe aia si nu le-a dat bani. Aia bineinteles ca acum s-ar putea sa alerge dupa el.

    "Institutia mea salveaza mii de vieti"

    Nu va ascundem ca am vorbit cu Iacob de mai multe ori, in speranta ca va incurca cumva amanuntele importante.
    Domnule, aceasta institutie nu este una de trafic de organe. Nu a fost niciodata! Aceasta institutie salveaza zilnic mii de oameni, oferindu-le o sansa atunci cand nimeni nu le-o mai acorda. Daca un asemenea individ iese in fata si persista cu chestia asta, s-ar putea sa incerce o treaba care sa se rasfranga asupra intregului sistem de transplant din Romania. Si asta nu oricand, tocmai atunci cand urmeaza sa primim avizul de la Comunitatea Europeana si cand in Cluj urmeaza sa deschidem noi centre de transplant renal.

    Cand urmeaza sa-l primiti?
    Eu am deja avizul. Sunt deja membru al Consortiului Papal de Transplant.

    Bine, dar ce legatura ar exista intre Consortiul Papal si UE in privinta problemelor pe care am putea sa le intampinam in raport cu aderarea?
    Pai, papal inseamna Italia si Italia inseamna Uniunea Europeana. Deci, eu sunt membru al conducerii acestui consortiu. Manualul de transplant din Romania este facut cu ajutorul Vaticanului. Este facut in colaborare cu Cortechini, care a fost consilierul Papei Ioan Paul al II-lea, si inchinat lui Alfani, care venea noaptea in Romania pe avioane, in 1992, cum putea si el saracu’, ca a murit. De la papalitate ne-am primit banii, o gramada de ani. Papalitatea a lucrat impreuna cu mine la analize o gramada de ani.

    Revin cu intrebarea. Il cunoasteti bine pe Emil Sabau?
    Uite cum sta treaba. Eu nu pot sa-ti dau relatii despre acest lucru. In momentul in care eu il denigrez pe Sabau, automat eu recunosc ca individul ala are intr-un fel dreptate.

    NU RATATI!
    Alte dezvaluiri din interiorul gruparii implicate in traficul de organe de la Institutul Renal din Cluj, completate de marturii ale fostului ambasador al Romaniei la Vatican, Iuliu Gheorghiu, dar si ale celebrului jurist Emil Sabau.

    SPECIAL / DEZVALUIRI
    Citeşte mai multe despre:   special,   povesteşte,   cluj,   iulian,   emil,   transplant,   măna,   dolari,   bani,   iacob,   banii,   domnule,   petru,   i-am,   adus,   sustine,   rinichi,   sabau,   ivascu,   rinichiul,   juristul,   individul

     

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     





    Mai multe titluri din categorie

    Horror scris la limita depresiei

    Horror scris la limita depresiei
    Și dacă ești doar un personaj în cartea altcuiva? Aceasta e întrebarea sub imperiul căreia se citesc prozele din noul volum semnat de Marian Coman. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de titlu. Cartea...

    Piesele metalice implantate în osul fracturat trebuie scoase după 1-2 ani

    Piesele metalice implantate în osul fracturat trebuie scoase după 1-2 ani
    Moda ghipsului pentru imobilizarea oaselor fracturate a cam trecut. În 95% dintre cazuri, se operează cu rearanjarea oaselor şi consolidarea acestora cu piese metalice. Interviu cu medicul primar Mihai...

    Martorii de la Gărâna în săptămâna mare a jazzului

    Martorii de la Gărâna în săptămâna mare a jazzului
    În fiecare vară, urcă în Munții Semenic zeci de mii de melomani pentru cele trei festivaluri de muzică ce se desfășoară în Poiana Lupului din Gărâna: Festivalul de Jazz, la mijlocul lunii iulie, Festivalul...

    Videanu, spălat cu repetiție de “fabrica de clasări” condusă de Augustin Lazăr

    Videanu, spălat cu repetiție de “fabrica de clasări” condusă de Augustin Lazăr
    Galerie Foto Fostul primar general al Capitalei, ex-strateg al lui Traian Băsescu, ministru în mai multe guverne conduse de Emil Boc și unul dintre milionarii României, Adriean Videanu, este spălat, succesiv, la dosar de către...

    Stop-joc! Amnistia și grațierea nu pot fi interzise. Referendumul lui Iohannis ne-a costat degeaba 37 de milioane de euro

    Stop-joc! Amnistia și grațierea nu pot fi interzise. Referendumul lui Iohannis ne-a costat degeaba 37 de milioane de euro
    Galerie Foto Rezultat previzibil pentru orice specialist în drept constituțional sau în materia drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, consfințite în tratatele internaționale la care România este parte....

    Familia lui Cosmin Olăroiu preia afacerea şi vila de lux ale lui “Stelu” din Kiseleff

    Familia lui Cosmin Olăroiu preia afacerea şi vila de lux ale lui “Stelu” din Kiseleff
    Galerie Foto În 2012, controversatul afacerist Gheorghe Stelian, zis “Stelu”, cunoscut şi drept “săgeata” lui Dorin Cocoş, a cumpărat, de la RA-APPS, o vilă de lux, într-una dintre cele mai spectaculoase zone ale...

    Tendinţa momentului: specialiştii vor să rămână în ţară

    Tendinţa momentului: specialiştii vor să rămână în ţară
    Criza generală de forţă de muncă şi mai ales de specialişti în diverse domenii afectează economia României, dar situaţia pare că se îmbunătăţeşte, în ultima perioadă. O analiză a pieţei forţei de mun...

    Tușești? Nu te repezi la antibiotice

    Tușești? Nu te repezi la antibiotice
    Românii au găsit, chiar în lumea satului, vorbe sugestive despre necazurile pulmonare, iar zicerea cea mai frecventă este „aprindere la plămâni”. Totuşi, despre problemele la plămâni umblă şi tot felul de...

    Compania lui Dan Barna - de la liderul USR, la fiica unui vânzător de armament

    Compania lui Dan Barna - de la liderul USR, la fiica unui vânzător de armament
    Galerie Foto Liderul USR, Dan Barna, proaspăt desemnat, la congresul de sâmbătă, drept candidat al partidului pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie, a deținut, până în vara anului 2016, jumătate din acțiunile...

    Secția de Procurori de la CSM – stat în stat. Scut pe față, pentru patru personaje anchetate de SIIJ

    Secția de Procurori de la CSM – stat în stat. Scut pe față, pentru patru personaje anchetate de SIIJ
    Război total între Secția de Procurori de la CSM, pe de o parte, conducerea Consiliului, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și chiar procurorul general interimar al României, pe de altă parte...

    Ioana Lee, despre Ikigai și secretele ei japoneze

    Ioana Lee, despre Ikigai și secretele ei japoneze
    Galerie Foto După ce a trăit o perioadă în Japonia, Ioana Lee revine cu o nouă carte pentru fanii ei. De data aceasta, Ioana ne dezvăluie cele "19 secrete japoneze pentru o viaţă mai bună". Este o carte din care învăţăm...

    GRECO: Judecătorii și procurorii nu trebuie investigați și nu trebuie să plătească pentru erorile judiciare

    GRECO: Judecătorii și procurorii nu trebuie investigați și nu trebuie să plătească pentru erorile judiciare
    Grupul Statelor împotriva Corupției (GRECO) a dat, ieri, publicității, cele două rapoarte care au legătură cu evoluțiile sistemului judiciar din România. Ambele documente vorbesc despre “implementarea...

    Primăria lui Boc „premiază” cu un milion o firmă pentru care a fost călcată de Curtea de Conturi

    Primăria lui Boc „premiază” cu un milion o firmă pentru care a fost călcată de Curtea de Conturi
    Galerie Foto O companie din Ploiești, care se ocupă cu activități de deratizare, dezinsecție și dezinfecție, impicată, în urmă cu patru ani într-un dosar de corupție, a fost arvunită, din nou, anul acesta de către...

    Cum intenționează ÎCCJ să întârzie rejudecarea cauzelor în care s-au pronunțat pe fond completurile ilegale

    Cum intenționează ÎCCJ să întârzie rejudecarea cauzelor în care s-au pronunțat pe fond completurile ilegale
    Înalta Curte de Casație și Justiție știa că încălcarea prevederilor legale cu privire la constituirea, pe fond, a completurilor de judecată care să se pronunțe în dosarele de coruție va fi sancționată...

    Decizie CCR: De 16 ani, Înalta Curte judecă ilegal dosarele de corupție

    Decizie CCR: De 16 ani, Înalta Curte judecă ilegal dosarele de corupție
    Curtea Constituţională a României a stabilit, ieri, după numeroase amânări, că există un conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în...
    Serviciul de email marketing furnizat de